Iată câți cetățeni iranieni locuiesc în Iași. Ce statut au în România în plin război în Orientul Mijlociu

Ziarul de Interes
3 min de citit
SHARE

În timp ce conflictul militar din Orientul Mijlociu se intensifică de la o zi la alta, date oficiale obținute de către jurnaliștii Ziarul de Interes arată că în municipiul și județul Iași trăiește o comunitate relativ mică, dar stabilă, de cetățeni iranieni.

Potrivit Inspectoratulii General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Iași, în evidențele instituției figurează 151 de cetățeni iranieni.

„În evidențele Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Iași figurează înregistrați un număr de 151 cetățeni străini din Iran, dintre care figurează la data prezentei verificări un număr de 115 ca având permise de ședere valabile”, se arată în documentul transmis redacției.

Majoritatea sunt studenți

Datele autorităților arată că Iașul este în primul rând un centru universitar pentru cetățenii iranieni care vin în România.

Conform Serviciului pentru Imigrări Iași: 84 de iranieni se află în județ pentru studii, 46 sunt angajați, 19 sunt membri de familie ai unor cetățeni români sau străini iar două persoane se află în România pentru activități sportive

Structura comunității arată că majoritatea iranienilor din Iași sunt tineri care au venit la studii în universitățile din oraș, cel mai probabil în domenii precum medicina, ingineria sau științele economice, Iașul fiind unul dintre cele mai importante centre universitare din România.

Războiul din Iran escaladează

Datele despre comunitatea iraniană din Iași apar într-un moment extrem de tensionat pe plan internațional. Războiul actual a început pe 28 februarie 2026, când Statele Unite și Israelul au lansat atacuri aeriene asupra Iranului, vizând conducerea politică și programul militar al regimului de la Teheran.

În urma acestor atacuri, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a fost ucis, iar puterea a fost preluată de un nou lider, Mojtaba Khamenei.

Conflictul s-a extins rapid în întreaga regiune. Iranul a răspuns cu atacuri cu rachete și drone asupra Israelului, bazelor americane și unor state din Golful Persic, inclusiv Bahrain, Kuwait, Oman sau Emiratele Arabe Unite. Bilanțul provizoriu al războiului este deja foarte ridicat. Presa internațională relatează că peste 1.300 de persoane au murit în Iran de la începutul bombardamentelor, iar conflictul continuă să se extindă.

În același timp, Iranul a blocat transporturile de petrol din Golful Persic, care are efecte majore asupra economiei globale și asupra prețurilor la energie.

Pentru mulți dintre studenții iranieni aflați în universitățile ieșene, conflictul din țara lor înseamnă incertitudine pentru familiile rămase acasă și dificultăți în menținerea legăturilor cu Iranul, în condițiile în care spațiul aerian și transporturile din regiune sunt afectate de război. (Andrei DÎSCĂ)

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

12 apr.
00:00 (EEST)
Cine va fi concediat din Primăria Iași? Ședință extraordinară pe 15 aprilie pentru reducerea posturilor
Primăria Municipiului Iași se pregătește pentru o reorganizare administrativă, după ce Instituția Prefectului a trimis o adresă în martie Primăriei Iași unde…
11 apr.
12:05 (EEST)
Prohodul Domnului la Iași: mii de credincioși au participat la slujba de la Mitropolie | VIDEO
Mii de credincioși au participat, vineri seară, la Denia Prohodului Domnului, una dintre cele mai importante slujbe din Săptămâna Patimilor, oficiată la…
11 apr.
02:34 (EEST)
Junii și seniorii liberali de la Podu Roș, direct la Felinarele Roșii din Bruxel
Stimați cetitori, destinele tuturor liberalilor ieșeni abundă de roșu! Ei se chinuie politic în Podu Roș, se întâlnesc la ceas de seară…
11 apr.
01:00 (EEST)
Paștele la Iași, prin ochii unor studenți africani: „Am descoperit o credință vie pe care vrem să o ducem acasă” | VIDEO
Pentru câțiva tineri veniți din Kenya și Uganda să studieze Teologia Ortodoxă la Iași, Paștele nu este doar o sărbătoare, ci o…
10 apr.
18:05 (EEST)
Vânzătoare bătută cu bestialitate într-un magazin din Iași. Agresorul, arestat preventiv | VIDEO
Scene de o violență extremă au avut loc într-un magazin alimentar din localitatea Mogoșești, județul Iași, unde o femeie de 43 de…
10 apr.
14:00 (EEST)
Zboruri Iași–Italia, anulate din cauza grevei aeriene
Mai multe zboruri programate pe Aeroportul Internațional Iași au fost anulate vineri, pe fondul unei greve din sectorul transportului aerian din Italia,…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?