Pușcașu, noul șef al urbanismului din CL Iași, prins cu contracte cu statul. „Va termina mandatul, dar nu mai prinde următorul”

29 noiembrie 2025, 05:11 0
Pușcașu, noul șef al urbanismului din CL Iași, prins cu contracte cu statul. „Va termina mandatul, dar nu mai prinde următorul”

Consilierul local Vasile Pușcașu, proaspăt numit președinte al Comisiei de Urbanism din Consiliul Local Iași, se află în centrul unei situații care îi poate închide mandatul actual și îi poate bloca orice candidatură viitoare. Publicația 7Iași a descoperit că firma pe care o administrezi, Motel Bucium SRL, a derulat contracte cu două instituții aflate în subordinea Consiliului Local. Legea 161 din 2003 interzice aceste practici și califică situația drept incompatibilitate.

Motel Bucium SRL a încheiat contracte în lunile octombrie și noiembrie cu Muzeul Municipal „Regina Maria” și Ateneul Național din Iași, cu o valoare totală de circa 10.000 de euro. Legea este explicită. Consilierii locali nu pot avea firme care prestează servicii pentru instituții aflate în subordinea Consiliului Local. Textul legal menționează că astfel de situații duc la încetarea mandatului. „Consilierii locali care au calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat nu pot încheia contracte comerciale cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte sau cu instituțiile aflate în subordinea consiliului local”, arată legea.

Culisele luptei pentru șefia Comisiei de Urbanism a Primăriei Iași | Miza, sute de milioane de euro în imobiliare


Un coleg de-al lui Pușcașu din Consiliul Local afirmă că Agenția Națională de Integritate va analiza cazul. „O să piardă procesul cu ANI, dar va termina mandatul. Nu va mai putea candida ca și consilier local în următorul mandat”, a declarat acesta pentru publicația noastră.

Activitatea lui Vasile Pușcașu depășește zona administrativă. El controlează unitățile de cazare Motel Bucium și Hotel Traian. De asemenea, în aprilie a finalizat o tranzacție importantă. A cumpărat un teren de 9.063 metri pătrați pe strada Sergent Grigore Ioan numărul 10, în zona barierei Comat. Contractul a fost autentificat la notarul Daniela Bădărău pe 14 octombrie 2024.

Terenul fusese parte dintr-un proiect dezvoltat inițial de omul de afaceri Cristin Zămosteanu. Acesta propusese acolo un ansamblu de locuințe colective, cu blocuri ce ajungeau la 16 etaje. Proiectul trecuse prin etapa de aviz de oportunitate și obținuse votul Consiliului Local, însă autorizația nu fusese emisă.

Surse din zona imobiliară afirmă că Pușcașu încearcă să continue dezvoltarea începută de Zămosteanu. Zona Comat este una dintre cele mai dinamice din oraș, cu proiecte precum Comat Towers și Conest Evolution deja ridicate.

Noul rol al lui Pușcașu în fruntea Comisiei de Urbanism și activitatea sa în domeniul imobiliar pun presiune suplimentară pe situația juridică. Agenția Națională de Integritate urmează să evalueze documentele. Mandatul actual poate continua, însă o decizie de incompatibilitate îi poate închide accesul la orice poziție viitoare în Consiliul Local. (Anton Farcaș)

CITIȚI ȘI

25.000 de oameni pe 1 km de blocuri-turn în cartierul Dacia. Un consilier local construiește în haosul urbanistic din Iași

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
11:32 (EET)
Un biciclist a trecut pe roșu la calea ferată din Hălăucești. Al doilea nu a mai apucat să traverseze și a fost lovit de tren VIDEO
Un accident feroviar mortal s-a produs marți dimineață, 3 noiembrie 2026, în localitatea Hălăucești, județul Iași. Doi bicicliști au încercat să traverseze…
03 nov.
00:05 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…
03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro