Un șofer care distribuia pâine a adormit la volan, în curbele de la Miclăușeni FOTO


Un accident rutier s-a produs sâmbătă dimineață, în jurul orei 5, în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, după ce un autoutilitară a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un copac. Mașina aparține firmei Panifcom, producător de panificație.
Potrivit Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași, apelul la numărul unic 112 a anunțat producerea accidentului, iar la fața locului au fost trimise echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos.
Pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor, precum și cu un echipaj de prim-ajutor calificat, în total șapte militari.
La sosirea salvatorilor, conducătorul auto era conștient și cooperant. Acesta a fost evaluat medical la locul accidentului, însă a refuzat transportul la spital.
Echipajele de intervenție au luat măsuri pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu și au asigurat zona pentru eliminarea oricărui pericol pentru ceilalți participanți la trafic.
Reprezentanții ISU Iași atrag atenția că oboseala la volan și viteza neadaptată la condițiile de drum se numără printre principalele cauze ale accidentelor grave. Salvatorii recomandă șoferilor să evite conducerea după perioade lungi fără odihnă, să adapteze viteza la condițiile de trafic și să își mențină atenția permanent asupra drumului.
Vlad Mirea
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp














