Crima din Alexandru: femeia de 68 de ani ar fi fost ucisă și violată în apartament. Principalul suspect este fiul unor prieteni de familie

26 mai 2026, 03:00 0
Crima din Alexandru: femeia de 68 de ani ar fi fost ucisă și violată în apartament. Principalul suspect este fiul unor prieteni de familie

Noi detalii cutremurătoare ies la iveală în cazul femeii de 68 de ani găsite moarte într-un apartament din zona Zimbru, din municipiul Iași. Victima ar fi fost ucisă cu două lovituri de cuțit în piept, însă criminaliștii au descoperit urme de violență și în zona gâtului, dar și în zona inghinală, existând suspiciuni că femeia ar fi fost și agresată sexual înainte de a fi omorâtă.

Verdictul final privind cauza exactă a morții și eventualele agresiuni sexuale urmează să fie stabilit de medicii legiști din cadrul Institutului de Medicină Legală Iași. Anchetatorii încearcă încă să stabilească momentul exact al crimei, fiind luată în calcul varianta ca femeia să fi fost ucisă duminică seară.

Principalul suspect este un bărbat în vârstă de 41 de ani, care locuia împreună cu părinții săi în apartamentul situat pe strada Plăieșilor. Potrivit vecinilor, familia suspectului ar fi participat în noaptea de duminică la o nuntă, alături de rudele victimei. Femeia de 68 de ani, care ar fi fost prietenă de familie, ar fi rămas în apartament împreună cu bărbatul.

Surse apropiate anchetei susțin că suspectul ar avea probleme psihice. După crimă, acesta ar fi plecat prin cartier, unde ar fi consumat alcool, iar ulterior s-ar fi întors acasă și ar fi dormit. Luni dimineață, înainte ca trupul femeii să fie descoperit, vecinii spun că bărbatul a ieșit din nou în cartier și a fost văzut bând cafea. „Era un băiat destul de harnic, trebuia să ne întâlnim să facem curat în grădina din spatele blocului. Nu a făcut probleme, nu îl știam violent, locuia împreună cu părinții de mult timp”, a declarat pentru reporterii noștri o vecină din bloc.

Scene dramatice s-au petrecut și în scara imobilului din Zimbru. În timp ce criminaliștii cercetau apartamentul în care a avut loc crima, părinții suspectului au rămas în stare de șoc pe holul blocului.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași au confirmat deschiderea unei anchete pentru omor. „La data de 25 mai a.c., în jurul orei 09.40, Secția nr. 1 Poliție Iași a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată într-un imobil, din municipiul Iași. La fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat trupul unei femei, de 68 ani. În cauză, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului criminalist”, a declarat Alina Mocanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

Vlad Mirea

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
11:32 (EET)
Un biciclist a trecut pe roșu la calea ferată din Hălăucești. Al doilea nu a mai apucat să traverseze și a fost lovit de tren VIDEO
Un accident feroviar mortal s-a produs marți dimineață, 3 noiembrie 2026, în localitatea Hălăucești, județul Iași. Doi bicicliști au încercat să traverseze…
03 nov.
00:05 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…
03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro