Bărbat scos viu de sub locomotiva unui tren în Gara Iași. Victima a fost transportată la spital


Un accident feroviar s-a produs luni dimineață în municipiul Iași, în zona Gării Mari, unde un bărbat a fost surprins de un tren de călători și a rămas prins sub locomotivă.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași, apelul la 112 a anunțat că o persoană a fost lovită de trenul IR 6413, care circula pe ruta Iași – Vaslui și se afla pe linia 5 din gară. La momentul sosirii echipajelor de intervenție, victima era prinsă sub locomotivă, însă prezenta semne vitale.
La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași, respectiv o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă.
După o intervenție contracronometru, salvatorii au reușit să extragă victima de sub locomotivă. În urma verificărilor efectuate la fața locului, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 42 de ani.
„Acesta a fost extras de către forțele de intervenție de sub locomotivă, fiind găsit conștient și cooperant, iar după evaluarea efectuată de echipajul de Terapie Intensivă Mobilă s-a decis transportarea sa la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate”, au transmis reprezentanții ISU Iași.
Circumstanțele în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de instituțiile abilitate, care au preluat cazul pentru continuarea cercetărilor. Intervenția echipajelor de urgență s-a încheiat după extragerea și predarea victimei către personalul medical.
Vlad Mirea
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp














