Iată locurile urâte care nu fac cinste orașului Iași. Zece motive pentru care numeroși turiști sunt atrasi doar de magazinele din Palas FOTO

03 iulie 2024, 10:21 0
Iată locurile urâte care nu fac cinste orașului Iași. Zece motive pentru care numeroși turiști sunt atrasi doar de magazinele din Palas FOTO

Iașul este văzut ca fiind unul dintre orașele pitorești din România. Avem multe biserici vechi renovate, un traseu al vinului prin județ, Palatul Culturii, Grădina Botanică, muzee frumoase. Însă turiștii sunt atrași dar și ademeniți să vină la Iași doar ca să vadă ..Palasul. Recunoaștem, este locul care a adus faimă Iașului. Dar orașul nostru are multe alte obiective de arătat turiștilor însă autoritățile sunt nepăsătoare atunci când vine vorba despre locurile urâte de la noi. Și sunt multe locuri în Iași care arată dizgrațios iar autoritătile ar trebui să notifice proprietarii să le restaureze. Noi am ales doar zece dintre ele.

Unul dintre cele mai urâte locuri din municipiul Iași este un bloc aflat în centrul Iașului. Mai exact, chiar pe bulevardul Ștefan cel Mare, la câteva sute de metri de Primăria Iași. Blocul din fața Cubului este închis la culoare, murdar și lipsit de estetică. Iată locurile urâte care nu fac cinste orașului Iași. Zece motive pentru care numeroși turiști sunt atrasi doar de magazinele din Palas FOTO
Un alt loc urât se află tot în centru, în spatele Primăriei Iași. Mai exact, pe strada Agatha Bârsescu. Aici există mai multe imobile vechi iar unele sunt locuite de către romi. Aceștia sunt tolerați în centrul Iașului de către autorități deoarece votează cu cine trebuie însă, se pare că nu îngrijesc imobilele construite în urmă cu 100 de ani.Iată locurile urâte care nu fac cinste orașului Iași. Zece motive pentru care numeroși turiști sunt atrasi doar de magazinele din Palas FOTO
O altă clădire veche, lăsată în paragină strică imaginea celor care circulă dinspre Fundație către Păcurari. Clădirea veche a fost locuită ani buni de către romi apoi Primăria Iași a îndepărtat chiriașii. Pentru că aceștia se întorceau mereu după ce erau alungați, reprezentanții Primăriei Iași au sudat plase la intrări și ferestre, astfel încât imobilul arată ca celebra și infama închisoare Bastilia, din Franța. Iată locurile urâte care nu fac cinste orașului Iași. Zece motive pentru care numeroși turiști sunt atrasi doar de magazinele din Palas FOTO
Parcul verde Regina Maria aflat peste drum de sala Polivalentă, a fost „înfrumusețat” cu un catarg care arborează steagul național iar la nici 50 de metri depărtare se află biserica lipovenească cu turlele aurite. Însă gardul care o împrejmuiește este inestetic, având în vedere că prin zona respectivă trec zilnic mii de persoane. Iată locurile urâte care nu fac cinste orașului Iași. Zece motive pentru care numeroși turiști sunt atrasi doar de magazinele din Palas FOTO
Un bloc din Metalurgie care are deasupra un „ghetou” murdar. De fapt, este o mansardă foarte înaltă, neîngrijită. Imobilul cu „căciulă” se observă lesne deoarece se află lângă podul peste Bahlui din Metalurgie.Iată locurile urâte care nu fac cinste orașului Iași. Zece motive pentru care numeroși turiști sunt atrasi doar de magazinele din Palas FOTO
Un alt „obiectiv” urât al orașului Iași este podul .. din Podu Roș, construit peste râul Bahlui. Acesta nu a mai fost modernizat de zeci de ani, ca multe alte poduri și pasaje din Iași. Uitați cât de urât este!Iată locurile urâte care nu fac cinste orașului Iași. Zece motive pentru care numeroși turiști sunt atrasi doar de magazinele din Palas FOTO
Casele locuite de către romi aflate între Fundație și Păcurari, zona AMRS, pe dreapta. Una dintre case a fost dărâmată de către Primăria Iași în urmă cu câțiva ani pe motiv că era insalubră însă au mai rămas două în picioare.Iată locurile urâte care nu fac cinste orașului Iași. Zece motive pentru care numeroși turiști sunt atrasi doar de magazinele din Palas FOTO
Șesul Bahluiului din cartierul Dacia arată inestetic. Cirezi de vite sunt în zonă, lângă blocuri. În depărtare, macaralele (re)construiesc Era Park. Senzația de inestetic este accentuaă de râul Bahlui care nu a mai fost decolmatat de o lungă perioadă de timp.Iată locurile urâte care nu fac cinste orașului Iași. Zece motive pentru care numeroși turiști sunt atrasi doar de magazinele din Palas FOTO
Tot în zona centrală a Iașului, pe Bulevardul Anastasie Panu, lângă imobilul Judecătoriei, plăcile de marmură s-au desprins cu zecile. Trebuie o mână de om godpodar să le reașeze însă, încă nu s-a găsit. Iată locurile urâte care nu fac cinste orașului Iași. Zece motive pentru care numeroși turiști sunt atrasi doar de magazinele din Palas FOTO
Râul Bahlui a fost betonat între Podul de Piatră – lăsat de izbeliște, și Tudor Vladimirescu. Betonul gri arată groaznic, credem noi. Inițial, autoritățile au promis că vor planta copaci în această zonă însă mai trebuie să așteptăm o perioadă de timp.Iată locurile urâte care nu fac cinste orașului Iași. Zece motive pentru care numeroși turiști sunt atrasi doar de magazinele din Palas FOTO

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:05 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…
03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro