„Unde mergem, dom’ președinte?” Un șef din Iași îl întreba obsesiv pe Piedone locațiile de control. Suspicios, șeful ANPC a adus inspectori de la București să verifice firmele din Iași

Ziarul de Interes
5 min de citit
SHARE
FOTO: Piedone, verifică cu un magnet aurul de la un magazin de lângă Palas Mall

Venit inopinat pentru un control în luna martie la Iași, Piedone nu avea încredere în nimeni. Întrebat insistent de șeful OPC local despre următoarea locație de control, evita orice răspuns și ținea traseul secret chiar față de propriii inspectori. Acum, același Piedone este anchetat de DNA pentru că, în alt județ, ar fi dezvăluit în avans unui hotel că urmează un control ANPC. La Iași, în martie, toți patronii de restaurante din oraș ar fi dat aur ca să afle locurile unde va merge Piedone să controleze.

Cristian Popescu Piedone, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a fost ridicat marți, 22 iulie, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție într-un dosar care vizează scurgeri de informații către un operator economic din Sinaia, înaintea unui control oficial al instituției. Ironia este că exact Piedone, omul care la Iași păzea traseul controalelor „ca pe un secret de stat”, e acum anchetat pentru că ar fi dezvăluit, în alt județ, exact ce urma să se întâmple.

VIDEO: Piedone, în martie, în Iași

 

Potrivit surselor judiciare, Piedone ar fi informat conducerea Hotelului Internațional din Sinaia – deținut de fostul lider PNL Dan Radu Rușanu – că urmează să fie vizitat de inspectori ANPC. O acțiune care, dacă se confirmă, echivalează cu o abatere gravă de la obligațiile de neutralitate și confidențialitate ale funcției publice.

În contrast, la Iași, Piedone s-a purtat ca un veritabil ofițer de informații. Niciun inspector – nici măcar din echipa sa de la Ilfov – nu știa în avans care este următorul punct de control. Echipele erau mixte, formate din inspectori de la București și de la Iași, care se supravegheau reciproc. Scopul declarat: să nu afle vreun operator economic că urmează să fie controlat, tocmai din cauza riscului ca cineva din interior să „răsufle” informația.

„Spuneți-ne și nouă unde mergem!”

Unul dintre momentele relevante din acele zile a fost atitudinea constantă a șefului Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Iași, care – potrivit martorilor – îl întreba în mod repetat pe Piedone unde urma să meargă echipa. Fără succes. „Unde mergem, dom’ președinte?” devenise o replică recurentă. Piedone o evita. Se făcea că nu aude, întorcea discuția, amâna răspunsurile. În loc să ofere detalii, prefera să țină traseul sub cheie, până în ultima clipă.

În plină criză bugetară, Primăria Iași direcționează milioane către biserici. Elevii de nota 10 au primit doar câte 2000 de lei


La Iași, Piedone a decis să vină cu propriii inspectori de la Ilfov și să-i amestece cu cei locali, astfel încât fiecare echipă să fie controlată din interior. Suspiciunea sa nu se oprea nici măcar la nivelul conducerii locale. Deși era în orașul controlat de CJPC Iași, Piedone a tratat totul ca pe o misiune personală, cu un grad ridicat de neîncredere față de subalternii ieșeni.

Controale dure în Piața Nicolina, brutării și magazine

Vizita sa din 14 martie 2025 la Iași a fost una cu ecouri în rândul comercianților locali. Au fost controlați 25 de operatori economici. Printre aceștia: brutării, magazine alimentare și Piața Nicolina – în special Hala de lactate, aflată în administrarea Ecopiata, structură a Primăriei Iași. Toți patronii de restaurante din oraș ar fi dat aur ca să afle locurile unde va merge Piedone să controleze.

Iată de la ce a pornit scandalul conjugal din zona Minerva I Bărbat înjunghiat de soție, femeia s-a baricadat în mașină și a amenințat că se sinucide


Inspectorii au descoperit vitrine frigorifice ruginite, tarabe neigienizate și produse lactate ținute la temperatura mediului, deși normele cer depozitare între 0 și 4°C. S-au impus măsuri drastice: oprirea temporară a activității, dotarea cu vitrine noi, eliminarea produselor alterate.

Nereguli grave au fost constatate și în unități precum brutăriile FLORISIM SRL și Tehnomex SRL – pavimente crăpate, utilaje neigienizate, produse expirate sau ustensile murdare. În Piața Nicolina, firma SC Petrișor Mihai Construct SRL a fost sancționată cu suspendarea activității pentru utilizarea unui trunchi de lemn insalubru în tranșarea cărnii.

Campania din bijuterii: metal comun vândut ca aur

În martie, Piedone a coordonat și o campanie extinsă de controale în magazinele de bijuterii din Iași, Suceava, Bacău și Piatra Neamț. ANPC a descoperit că mai mulți comercianți vindeau brățări cu interior din metal comun, la preț de aur pur.

Printre cei sancționați s-au numărat:

-SC Levi Impex SRL (magazine Dessire) – confiscări de peste 4,6 kg de aur și 8,1 kg de argint;

-SC Euro Invest Cash SRL, Bijoux Charm SRL – amenzi de până la 15.000 lei și confiscări semnificative;

-SC Teilor SRL, B&B Collection, Giulia Biju SRL – chemate la audieri pentru clarificări privind marcajele și proveniența bijuteriilor.

Potrivit ANPC, mai multe firme au fost investigate pentru înșelăciune și folosirea de practici comerciale incorecte. (Anton Farcaș)

CITIȚI ȘI

Chirica și Alexe decid granturile ONG I Bugete tăiate din pix, asociațiile favorite primesc bani direct

Primăria Iași vrea să mențină prețul gigacaloriei iarna aceasta, acoperind diferența din bugetul local

Consilierii locali ieșeni zboară deasupra politicii I Consilier PSD în avionul unui coleg AUR

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

28 apr.
03:00 (EEST)
Mare tămbălău la fronteră: românii umblă cu sabotaju. Meniștrii din Moldova Republicană au rămas cu trenu n câmp
Zilele trecute, papagalii noștri s-au tăvălit pe jos de râs după ce au aflat că ministreasa de transporturi, și încă vreo doi…
28 apr.
02:50 (EEST)
Bătrâni înfometați într-un cămin cu costuri de peste 9.000 lei/lună? Acuzații grave în Bucium, negate de DAS Iași
Căminul de bătrâni „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Bucium, aflat în subordinea Direcției de Asistență Socială Iași al cărui director este…
27 apr.
12:33 (EEST)
PNL forțează interzicerea totală a jocurilor de noroc în Iași. Proiectul lui Chirica, modificat înaintea votului de astăzi
UDPATE Consiliul Local Iași a decis interzicerea tuturor jocurilor de noroc pe raza municipiului Iași, cu excepția celor de tip Loto. Consilierii…
27 apr.
12:11 (EEST)
„Nu vindem România la bucată”. Un deputat ieșean atacă planul de listare a companiilor energetice și financiare
Deputatul PSD de Iași, Maricel Popa aduce critici la adresa unui document guvernamental atribuit vicepremierului Oana Gheorghiu, pe care îl acuză că…
26 apr.
18:32 (EEST)
Vântul puternic lasă fără curent 20 de localități din Iași. Iată lista unde sunt echipele EON
Vremea severă produce efecte în județul Iași, unde intensificările de vânt și precipitațiile au afectat alimentarea cu energie electrică în mai multe…
26 apr.
15:52 (EEST)
Furtună la Miroslava: o femeie și un copil, loviți de un stâlp de iluminat doborât de rafale | VIDEO
Un incident grav a avut loc duminică, 26 aprilie 2026, în localitatea Miroslava, județul Iași, pe fondul condițiilor meteorologice severe care au…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?