SURSE | Tragedia de la Sîrca: șoferul BMW-ului fusese internat la Socola pentru tratament

Ziarul de Interes
2 min de citit
SHARE

Accidentul violent petrecut marți între localitățile Bălțați și Sîrca a curmat viețile a două persoane. Mihai Haidău, un bărbat din Rediu, și-a pierdut viața după ce BMW-ul pe care îl conducea s-a izbit frontal de un TIR. În aceeași mașină se afla o tânără de 19 ani, Denisa Curteanu, care fusese luată la ocazie din Târgu Frumos.

FOTO: Mihai Haidău

Potrivit surselor Ziarului Xpress, bărbatul fusese internat anterior la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași pentru tratamente. Se afla într-o stare depresivă, provocată de divorț. Anchetatorii nu exclud posibilitatea ca în momentul tragediei să se fi aflat sub efectul unui tratament psihiatric, însă acest lucru va fi stabilit de medicii legiști.

Martorii spun că înainte de accident, Mihai Haidău conducea cu viteză mare, peste 100 de kilometri pe oră, și efectua manevre periculoase de depășire. În apropiere de Sîrca, a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a izbit violent de un TIR care circula regulamentar. Impactul a fost fatal pentru ambele persoane aflate în autoturism.

BMW-ul, un model fabricat după 2005, s-a făcut zob. Denisa, care se afla pe bancheta din spate, nu a mai avut nicio șansă de supraviețuire.

Mihai Haidău deținea o firmă de montaj de uși și ferestre din termopan și lucra frecvent în județul Iași. Prietenii povestesc că, în ultimele luni, acesta era tot mai abătut. Făcea frecvent transmisiuni live de la volan, ascultând muzică tare.

FOTO: Denisa Curteanu

Tânăra Denisa Curteanu locuia în Sîrca și se întorcea acasă când a acceptat să urce în BMW. Părinții sunt devastați. Era singurul lor copil. Fata lucra de trei luni de zile la restaurantul Coroana din Târgu Frumos.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Ancheta urmează să stabilească toate circumstanțele tragediei. (Anton Farcaș)

CITIȚI ȘI

ANALIZĂ | Paradox: fuga șoferului din accidentul de la OMV Belvedere a salvat păgubiții cu mașinile distruse |VIDEO

FOTO | A apărut șoferul cu BMW care a făcut zob șapte mașini la OMV Belvedere. A venit la Poliție însoțit de avocat | VIDEO

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

17 apr.
11:39 (EEST)
Ca în anii ’90, în cartierele rău famate din Iași: tânăr pus la pământ de doi agresori în Canta | VIDEO
Scene ca în anii 90, când conflictele de stradă din Iași erau la ordinea zilei, au fost surprinse recent în Iași, în…
17 apr.
03:00 (EEST)
Unde a dispărut Onofraș? Iată traseele condamnaților ieșeni: Maftei ar fi ajuns până în Dubai
Dispariția fostului primar al Iașului, Ionel Onofraș, condamnat definitiv la 19 ani și 4 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală…
17 apr.
03:00 (EEST)
Copou Garden a ridicat deșeurile de lângă blocuri, după scandalul gropilor din zona Sadoveanu | VIDEO
Situația celor 100 de metri cubi de deșeuri din zona Copou – Sadoveanu a fost, în cele din urmă, rezolvată. Gunoaiele depozitate…
17 apr.
03:00 (EEST)
Arhiepiscopia Iașilor începe restaurarea Palatului Mitropolitan din centrul orașului
Unul dintre cele mai importante monumente istorice din Iași intră, oficial, în proces de restaurare. Arhiepiscopia Iașilor a obținut autorizația pentru lucrări…
17 apr.
03:00 (EEST)
Hopa! Celebrul Ben, ospătar de serviciu la Cabinetul 2
Știți cine apare în cel mult o secundă la ușa Cabinetului 2 din palatul cel Roznovan când vicele cu Gala Bute strigă…
16 apr.
13:07 (EEST)
(P) Ce s-ar fi întâmplat dacă PSD nu era la masa guvernării?
PSD ascultă oamenii și știm că mulți dintre dumneavoastră ne întreabă – și pe bună dreptate: „De ce mai stați în această…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?