UMB vrea toată ”felia”: a contestat atribuirea contractului tronsonului Moțca – Târgu Frumos al Autostrăzii A8

11 noiembrie 2025, 15:06 0
UMB vrea toată ”felia”: a contestat atribuirea contractului tronsonului Moțca – Târgu Frumos al Autostrăzii A8

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a anunțat că a primit o contestație din partea Asocierii SA & PE Construct SRL (leader), Tehnostrade SRL, Spedition UMB și Euro-Asfalt, privind atribuirea contractului pentru proiectarea și execuția tronsonului 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii A8.

Contestația a fost depusă luni, 11 noiembrie 2025, la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC), la scurt timp după ce CNIR a desemnat câștigătorul licitației.

Pe 30 octombrie, CNIR a atribuit contractul unei asocieri formate din firme românești și bulgare, condusă de compania Danlin XXL din județul Neamț. Oferta declarată câștigătoare are o valoare de 4,76 miliarde lei fără TVA. UMB a fost singura companie care a contestat rezultatul.

Șase asocieri în competiție

Licitația pentru tronsonul Târgu Neamț – Târgu Frumos a atras șase asocieri de constructori din România, Italia și Turcia. Ofertele au fost depuse pe 20 mai 2025.

Asocierea DANLIN XXL (România) – Groma Hold Ltd – Intertranscom Impex – Evropeiski Patishta

Asocierea ITINERA SPA (Italia) – Saipem SPA – ICM SPA

Asocierea BISKON Yapi Anonim Sirketi (Turcia) – Straco Holding – Ilgaz Construction

Asocierea KALYON Insaat Sanay Ticaret Anonim Sirketi (Turcia) – Ozkar Insaat

Asocierea SA & PE Construct SRL (România) – Tehnostrade – Spedition UMB – Euro-Asfalt

Asocierea ICTAS Insaat (Turcia) – Rotary Construcții Mentenanță (România)

Contractul are o valoare estimată de peste 6 miliarde lei (aproximativ 1,2 miliarde euro), iar finanțarea este asigurată prin fonduri europene, în cadrul Programului Transport 2021–2027.

Durata totală de implementare este de 46 de luni, dintre care 10 luni sunt alocate pentru proiectare, iar 36 de luni pentru execuția lucrărilor.

Punctaj suplimentar pentru legătura cu A7

Documentația de atribuire a prevăzut un punctaj suplimentar pentru constructorul care își asumă realizarea, în termen de cel mult 12 luni, a unui sector de 5,5 kilometri ce va conecta Autostrada A8 (Moțca) cu Autostrada A7 (Bacău–Pașcani). Scopul este accelerarea conectivității rutiere între cele două mari coridoare de transport și reducerea decalajelor de infrastructură din Moldova.

Tronson cu dificultăți tehnice majore

Cei 27 de kilometri ai tronsonului Târgu Neamț – Târgu Frumos includ lucrări complexe:

36 de poduri și pasaje cu o lungime totală de 8,5 kilometri, printre care un pasaj de 1,1 kilometri la kilometrul 27;

4 tuneluri cu o lungime totală de 1,7 kilometri;

3 noduri rutiere majore: Moțca (DN 24), Pașcani (DJ 208) și Târgu Frumos (DN 28B).

Aceste elemente fac din acest tronson unul dintre cele mai dificile segmente tehnice ale Autostrăzii A8, necesitând constructori cu experiență în proiecte de infrastructură de mare anvergură.

A8, un proiect strategic pentru Moldova

Tronsonul Moțca – Târgu Frumos reprezintă prima secțiune a Autostrăzii „Unirii” care traversează județul Iași. Este o verigă esențială pentru conectarea Moldovei la rețeaua națională de autostrăzi și un pas concret spre legătura rutieră dintre Transilvania și Estul țării.

Contestarea rezultatului licitației ar putea întârzia semnarea contractului și, implicit, demararea lucrărilor, așteptate de peste un deceniu de locuitorii din regiune. (Anton Farcaș)

CITIȚI ȘI

VIDEO | Lucrări în mocirlă pe strada Trei Fântâni | Citadin toarnă asfalt peste noroi

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro