VIDEO | Proprietarul La Taifas vrea terenul Primăriei Iași. Zeci de proprietăți municipale sunt folosite pe sume simbolice

25 noiembrie 2025, 05:01 0
VIDEO | Proprietarul La Taifas vrea terenul Primăriei Iași. Zeci de proprietăți municipale sunt folosite pe sume simbolice

Primăria Iași pierde anual venituri din numeroase terenuri mici pe care le deține în oraș. Sunt zeci de parcele de câteva sute de metri pătrați, iar concesiunile aduc sume reduse, pentru că aceste suprafețe se află, de regulă, lipite de alte proprietăți. Un exemplu este terenul din Bucium care urmează să fie scos la vânzare și care a fost folosit timp de ani de zile de persoane private. Suprafața este valoroasă, fiind amplasată lângă Hanul Trei Sarmale, chiar la Șoseaua Bucium. Terenul înconjoară localul La Taifas, iar o parte este ocupată de o vulcanizare amplasată pe domeniul public.

Primăria Iași va propune consilierilor locali, pe 26 noiembrie, vânzarea a două terenuri aflate în patrimoniul municipalității, unul în Bucium și celălalt la Ciric. Suprafața din Bucium se află la drumul principal, în imediata vecinătate a restaurantului Trei Sarmale. Situația indică faptul că potențialul cumpărător este proprietarul localului La Taifas, care deține terenul vecin și poate alipii parcela municipalității la proprietatea sa. Cei 323 de metri pătrați înconjoară pe o latură terenul La Taifas, imobil deținut de Ileana Irimia prin societatea SC 3 MIND UTIL SRL, achiziționată în 2022.

VIDEO: La Taifas va cumpăra, cel.msi probabil, terenul primariei

Terenul Primăriei este ocupat integral. Raportul Poliției Locale arată că suprafața este utilizată parțial de o vulcanizare și de terasa localului La Taifas. Municipalitatea solicită 63.000 de euro, fără TVA, pentru terenul situat la numărul 54A, ceea ce înseamnă un preț de 195 de euro pe metrul pătrat. „Mama mea, Ileana Irimia, a concesionat terenul încă din 1999. Noi am cerut să cumpărăm terenul de la Primăria Iași cu mult timp în urmă. Suma cerută de primărie este destul de mare”, a spus fiul Ilenei Irimia.

Referatul de aprobare notează solicitarea depusă în 2022 de Irimia Ileana, administrator al SC 3 MIND UTIL SRL, pentru cumpărarea terenului. Documentele arată că imobilul este parte din domeniul privat al Municipiului Iași, conform HCL nr. 225 din 30 iunie 2020. Terenul are categoria curți-construcții, formă neregulată și acces direct din Șoseaua Bucium.

17 milioane de lei va costa modernizarea străzilor Gr. T. Popa și Dealul Zorilor din Bucium | Proiectul va reduce traficul spre Granit, dar va încărca ruta Tomești – Iași


Actele includ procedura legală privind vânzarea proprietății private a unităților administrativ-teritoriale. Raportul de evaluare nr. 103423 din 18 august 2025, întocmit de evaluatorul autorizat Bulai Vlad, a stabilit prețul de 195 de euro pe metrul pătrat și o valoare totală de 62.985 de euro. Raportul de oportunitate nr. 117811 din 18 septembrie 2025 impune un preț minim de 63.000 de euro, la care se adaugă TVA. Verificările Serviciului GIS Cadastru și ale Poliției Locale arată că pe teren au existat două construcții demontabile, ulterior dezafectate. Direcția Juridică confirmă că terenul nu face obiectul unor litigii.

Municipalitatea pregătește și vânzarea unui al doilea teren, situat pe strada Ciric nr. 8. Suprafața are 156 de metri pătrați, aparține domeniului privat al orașului și este identificată cu numărul cadastral 168010. Terenul, în formă trapezoidală, are acces direct din strada Ciric. Utilitățile existente includ apă, canalizare, energie electrică și telefonie. Suprafața cuprinde teren liber, o zonă construită și împrejmuiri.

Comisiile Primăriei au analizat cererile de cumpărare și au verificat situația terenului. Evaluarea economică arată că suprafața reprezintă o sursă de venit pentru bugetul local și că vânzarea permite administrarea mai eficientă a domeniului privat. Raportul de evaluare întocmit pe 9 decembrie 2024 stabilește prețul de 216 euro pe metrul pătrat, ceea ce înseamnă 33.696 de euro pentru întreaga suprafață, fără TVA. Valoarea de inventar este de 28.843,45 lei. Prețul minim pentru licitație este de 33.696 de euro, sumă neimpozabilă. Procedura aleasă este licitația publică, iar atribuirea se va face în funcție de oferta cea mai mare. (Doru Mihuleac)

CITIȚI ȘI

VIDEO | Pasajul Socola se închide un an și jumătate. Trei firme vor să construiască ruta provizorie care va prelua traficul

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:05 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…
03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro