Mai puține afaceri noi au cerut autorizație de mediu în Iași, în 2025. În schimb, mai multe firme și-au reînnoit actele

19 ianuarie 2026, 05:04 0
Mai puține afaceri noi au cerut autorizație de mediu în Iași, în 2025. În schimb, mai multe firme și-au reînnoit actele

Dacă vrei să deschizi o firmă sau să pornești o investiție care poate afecta mediul, de la o stație de carburanți până la o fabrică sau un depozit, ai nevoie de un document obligatoriu de la Direcția de Mediu. Fără el, nu poți funcționa legal. În 2025, Direcția Județeană de Mediu (DJM) Iași a emis mai puține autorizații noi pentru astfel de activități, semn că au apărut mai puține firme noi.

Potrivit bilanțului instituției, în 2025 au fost cu 20% mai puține autorizații de mediu noi emise pentru activități economice, față de anul 2024. Asta înseamnă că mai puține firme au cerut actele necesare ca să înceapă o activitate nouă.

În schimb, DJM Iași arată că au fost cu 10% mai multe vize anuale acordate, adică mai multe firme care funcționează deja și-au reînnoit documentele, ca să poată merge mai departe fără probleme.

Aproape 3.700 de cereri într-un an. Cele mai multe au fost pentru investiții

În total, instituția a înregistrat 3.694 de solicitări în 2025, din partea persoanelor fizice și juridice, iar 97% dintre acestea au fost soluționate. Restul cererilor se află în diferite stadii de evaluare.

Cele mai multe solicitări au fost legate de investiții, adică proiecte noi care se construiesc sau se extind. DJM Iași precizează că 64% dintre actele emise au vizat astfel de proiecte. Alte 33% au fost pentru firme și activități economice care au nevoie de autorizare sau de reînnoirea documentelor. Doar 3% au fost pentru planuri urbanistice și strategii, cum sunt PUG-urile și PUZ-urile.

Ce fel de proiecte au ajuns la Mediu

Potrivit DJM Iași, în 2025 au fost analizate planuri urbanistice generale și PUZ-uri pentru ansambluri rezidențiale și parcuri industriale, amenajamente silvice și planuri de management pentru arii protejate.

În cazul proiectelor de investiții, instituția menționează ansambluri de locuințe, parcuri fotovoltaice, lucrări la drumuri, extinderi de rețele de apă, canal, gaze și energie, împăduriri, dar și proiecte industriale sau intervenții în zone de exploatare a agregatelor și regularizări de albii.

La capitolul activități economice, DJM Iași enumeră domenii precum fabricarea produselor alimentare și nealimentare, producția de materiale de construcții, extracția de nisip și pietriș, prelucrarea lemnului și producția de mobilă, colectarea și tratarea deșeurilor, tipografii, hoteluri, restaurante, hipermarketuri, activități spitalicești, agricultură, acvacultură și stații de carburanți.

Mai puține cereri decât în 2024, dar mai multe analize „în detaliu”

DJM Iași arată că, față de anul 2024, numărul solicitărilor a scăzut cu 4% în 2025. Totuși, instituția spune că a crescut cu 27% numărul actelor emise cu procedură completă, adică acele cazuri în care proiectele pot avea un impact mai mare asupra mediului și trebuie analizate mai atent.

În același timp, au fost cu 10% mai puține proiecte încadrate ca având impact nesemnificativ asupra mediului.

Bilanțul DJM Iași arată câte investiții și activități economice au trecut prin filtrul de mediu într-un singur an, de la blocuri și utilități, până la fabrici, stații de carburanți și proiecte publice. (Doru Mihuleac)

CITIȚI ȘI
https://ziaruldeinteres.ro/protest-impotriva-deschiderii-magazinului-ikea-din-iasi-iata-ce-reclama-activistii-de-mediu-foto/

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro