Arestat pentru furturi de 2.500 de lei, un tânăr a încercat să se spânzure cu un cearceaf în arestul Poliției Iași

Ziarul de Interes
2 min de citit
SHARE

Un tânăr aflat în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Iași a încercat să se sinucidă, marți seară, prin spânzurare. Intervenția rapidă a personalului din arest și a medicilor a făcut posibilă resuscitarea acestuia.

Potrivit informațiilor medicale, bărbatul a fost găsit la timp de gardieni, care au început manevrele de resuscitare până la sosirea echipajelor medicale. Tânărul a fost transportat de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Spiridon, unde se află internat în stare gravă.

„A fost resuscitat, în prezent se află în comă postresuscitare. Este intubat și ventilat mecanic. Este păzit de personalul penitenciarului, iar prognosticul este rezervat”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.

Surse apropiate anchetei arată că tânărul ar fi încercat să se spânzure cu un cearceaf. În arest nu există obiecte care să poată fi folosite în astfel de scopuri, iar persoanele private de libertate se află sub supraveghere permanentă.

Bărbatul se numește Ivan Marian Gabriel și are 21 de ani. El fusese arestat preventiv pentru mai multe fapte de furt comise în municipiul Iași. În doar câteva zile, acesta ar fi sustras bunuri și bani din mai multe societăți comerciale.

Reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Iași au precizat că, în perioada 17–29 ianuarie, tânărul ar fi furat produse electronice și sume de bani, prejudiciul total fiind estimat la aproximativ 2.500 de lei.

„La data de 29 ianuarie, polițiștii Secției nr. 3 Poliție Iași au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 21 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat. Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și instanței de judecată”, au precizat zilele trecute, reprezentanții IPJ Iași.

A doua zi, judecătorii de la Judecătoria Iași au decis arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, în dosarul nr. 3012/245/2026. Mandatul de arestare este valabil în perioada 30 ianuarie–28 februarie 2026.

Starea tânărului rămâne critică, iar medicii sunt rezervați în privința evoluției sale. Ancheta internă privind circumstanțele tentativei de suicid este în desfășurare. (Vlad Mirea)

CITIȚI ȘI
https://ziaruldeinteres.ro/politistul-sas-care-si-ar-fi-agresat-logodnica-mutat-disciplinar-la-50-km-de-iasi/

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

28 apr.
17:21 (EEST)
Demisie din MAI după ieșirea PSD de la guvernare: un ieșean își anunță plecarea din funcția de secretar de stat
Ieșirea Partidul Social Democrat de la guvernare începe să producă efecte concrete și în rândul funcțiilor din Executiv. Silviu Macovei, membru PSD…
28 apr.
12:33 (EEST)
(P) REFORMA da,VÂNZARE NU! Statul român nu este un acționar care lichidează ci garantul a ceea ce am construit
Hidroelectrica, Transelectrica, Romgaz, Transgaz, CEC Bank, le cunoaștem toți, reprezintă România. Dar ce înseamnă aceste companii, cu adevarat? Hidroelectrica produce energie din…
28 apr.
03:00 (EEST)
Pubelele „inteligente” Salubris, pericole în trafic: șoferii frânează în ultimul moment la trecerile de pietoni din Iași FOTO
Implementarea noului sistem de colectare a deșeurilor în municipiul Iași, anunțată ca o modernizare majoră de către Salubris SA, ridică deja probleme…
28 apr.
03:00 (EEST)
Un bărbat din Miroslava s-a urcat la volan fără permis și cu peste 1 mg/l alcool
Mai mulți șoferi au fost prinși băuți la volan, în ultimele zile, pe drumurile din județul Iași, în unele cazuri fiind vorba…
28 apr.
03:00 (EEST)
A8 intră în criză de timp: contractele pentru autostrada Iașului trebuie semnate, dar licitațiile sunt blocate de contestații
Autostrada A8, proiectul strategic care ar trebui să lege Iașul de Târgu Mureș și de Republica Moldova, intră într-o cursă contra-cronometru. Cele…
28 apr.
03:00 (EEST)
Mare tămbălău la fronteră: românii umblă cu sabotaju. Meniștrii din Moldova Republicană au rămas cu trenu n câmp
Zilele trecute, papagalii noștri s-au tăvălit pe jos de râs după ce au aflat că ministreasa de transporturi, și încă vreo doi…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?