VIDEO | Fentă de Bucale marca Costică: la judecată cu dosarul, la minister pentru ștampilă, „să vadă prostimea că s-a muncit”

Ziarul de Interes
2 min de citit
SHARE

Zi mare ieri pentru politichia bahluiană, dar una a ieșit în evidență pentru papagalii noștru colorați cu galben: deplasarea „de lucru” a șefului de la Conciliul Giudețean Eași, Costică, la București. (Pentru video, apăsați sus, pe imagine)

Oficial, omu’ a mers pentru treburi serioase. Neoficial, prima oprire a fost la termenul de judecată din dosarul în care e acuzat că ar fi cerut șpagă pe vremea când era ministru.

După ce a rezolvat cu „treaba” asta, șeful CJ n-a plecat direct acasă. Ar fi fost păcat.

A urmat partea cu adevărat importantă pentru imagine: o fugă până la Ministerul Transporturilor.

Nu pentru vreo autostradă, nu pentru vreun drum din Iași, ci, spun gurile rele, pentru o chestie mult mai esențială în administrația românească: ștampila pe foaia de drum.

Adică, pe românește, să iasă bine la acte.

Surse spun că oprirea a fost una scurtă, dar suficientă cât să poată fi trecută frumos în raport: deplasare la București, activitate în interesul județului, muncă pentru norod.

Și uite-așa, dintr-un drum la judecată, a ieșit și o „vizită de lucru” la minister. Două în unu, eficiență maximă.

În politichia de pe Bahlui, asta se cheamă performanță: să îmbini utilul personal cu interesul public, măcar pe hârtie.

Deocamdată, Costel Alexe n-a explicat ce a rezolvat concret la Ministerul Transporturilor pentru Iași.

Dar stai liniștit, că pe documente sigur apare că s-a muncit.

Iar dacă e și ștampilă… atunci e clar: treaba e rezolvată.

**Textele de mai sus folosesc satira pentru a ironiza realități locale și naționale. În articolele de știri ale ediției noastre, aceste subiecte sunt abordate riguros și documentat. Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare**

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

27 apr.
12:11 (EEST)
„Nu vindem România la bucată”. Un deputat ieșean atacă planul de listare a companiilor energetice și financiare
Deputatul PSD de Iași, Maricel Popa aduce critici la adresa unui document guvernamental atribuit vicepremierului Oana Gheorghiu, pe care îl acuză că…
26 apr.
18:32 (EEST)
Vântul puternic lasă fără curent 20 de localități din Iași. Iată lista unde sunt echipele EON
Vremea severă produce efecte în județul Iași, unde intensificările de vânt și precipitațiile au afectat alimentarea cu energie electrică în mai multe…
26 apr.
15:52 (EEST)
Furtună la Miroslava: o femeie și un copil, loviți de un stâlp de iluminat doborât de rafale | VIDEO
Un incident grav a avut loc duminică, 26 aprilie 2026, în localitatea Miroslava, județul Iași, pe fondul condițiilor meteorologice severe care au…
26 apr.
12:14 (EEST)
Vântul puternic face ravagii în Iași. „Trebuia un mesaj Ro Alert pentru populație” VIDEO
Ca urmare a fenomenelor meteorologice manifestate prin intensificări ale vântului, pompierii militari ieșeni au fost solicitați să intervină în mai multe zone…
26 apr.
03:00 (EEST)
Apariție rară în Iași: soția celui mai bogat ieșean, cu o geantă de lux de zeci de mii de euro, în centrul atenției la Palatul Culturii | VIDEO
Într-un oraș în care aparițiile mondene sunt atent filtrate, iar marile averi preferă discreția, o prezență rară a atras privirile la unul…
26 apr.
03:00 (EEST)
De ce nu a rezistat parapetul de pe pasajul Socola: explicațiile specialiștilor după tragedia în care o șoferiță a căzut în gol VIDEO
Imediat după accidentul de ieri dimineață, în care o șoferiță a căzut de pe pasarela Socola de la o înălțime de aproximativ…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?