FOTO | 27 de mașini neconforme, scoase din trafic într-o singură noapte la Iași de Poliția Rutieră și RAR
Mai multe autoturisme care circulau cu probleme tehnice sau modificări ilegale au fost scoase din trafic într-o singură noapte, în urma unei acțiuni de amploare desfășurate în municipiul Iași de către polițiștii rutieri din cadrul Poliția Municipiului Iași, împreună cu specialiști ai Registrul Auto Român.
Controlul a avut loc în noaptea de 17 spre 18 aprilie, în intervalul orar 18:00 – 00:30, și a vizat în mod direct reducerea riscului de accidente grave generate de defecțiuni tehnice ale vehiculelor, dar și creșterea nivelului de siguranță rutieră în municipiu.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, în cadrul acțiunii au fost verificate 80 de autovehicule și 7 motociclete, iar 58 de conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest. În urma controalelor, au fost aplicate 82 de sancțiuni contravenționale, majoritatea – 79 – fiind aplicate șoferilor, iar 3 conducătorilor de motociclete.
Datele arată un număr ridicat de nereguli tehnice și abateri de la legislația rutieră. Astfel, 12 sancțiuni au fost aplicate pentru depășirea limitei legale de viteză, 9 pentru defecțiuni sau modificări la sistemul de evacuare a noxelor, alte 9 pentru modificări neomologate, 6 pentru folii neconforme sau tratamente chimice aplicate geamurilor și 3 pentru defecțiuni la sistemul de iluminare. Restul amenzilor au vizat alte abateri prevăzute de legislația rutieră. Valoarea totală a sancțiunilor se ridică la 54.042 de lei.
Cea mai gravă concluzie a acțiunii vine însă din măsurile complementare dispuse de polițiști și specialiștii RAR. Nu mai puțin de 27 de certificate de înmatriculare au fost retrase, ceea ce înseamnă că vehiculele respective au fost considerate neconforme și nu mai pot circula pe drumurile publice până la remedierea problemelor constatate.
În același timp, au fost reținute 3 permise de conducere: unul pentru nerespectarea regimului legal de viteză, unul pentru conducere sub influența alcoolului și unul pentru o altă abatere.
„Respectarea acestor reguli contribuie direct la reducerea riscului de accidente și la creșterea siguranței rutiere”, au transmis reprezentanții IPJ Iași, subliniind că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.
Acțiunea din weekend scoate în evidență o problemă constantă în trafic: numărul ridicat de vehicule care circulă cu defecțiuni sau modificări neomologate, un risc real pentru siguranța tuturor participanților la trafic. (Vlad Mirea)
Citește și:
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp