Ieșenii mai stau în trafic: varianta ocolitoare Podu Iloaiei, gata cel mai devreme în 2029

Ziarul de Interes
3 min de citit
SHARE

Șoferii care tranzitează Podu Iloaiei vor mai avea de așteptat ani buni până când traficul greu va fi scos din oraș. Varianta de ocolire, gândită ca legătură între viitoarea autostradă și DN 28, ar putea fi finalizată abia în 2029, potrivit unui răspuns oficial transmis de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere către deputatul ieșean Ștefan Tănasă.

Documentul, transmis în baza Legii 544/2001, arată că proiectul „Drum de conectivitate între A8 și DN 28 (Varianta de ocolire Podu Iloaiei)” a trecut de etapa studiului de fezabilitate. Potrivit CNAIR, „studiul de fezabilitate a fost finalizat și avizat în cadrul CTE al CNAIR, CTE al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și în cadrul CTE Interministerial”, iar indicatorii tehnico-economici au fost aprobați prin Hotărârea de Guvern nr. 4 din 14 ianuarie 2026.

Deși proiectul este avansat din punct de vedere administrativ, calendarul efectiv indică un termen îndepărtat pentru începerea lucrărilor. Conform datelor oficiale, „lansarea procedurii de licitație pentru execuția lucrărilor este estimată pentru trimestrul III al anului 2026”, iar „semnarea contractului de execuție este estimată pentru trimestrul I al anului 2027”. Finalizarea lucrărilor este prevăzută pentru „trimestrul II al anului 2029”.

Aceste termene înseamnă că traficul va continua să traverseze Podu Iloaiei cel puțin încă trei ani, în condițiile în care localitatea este deja unul dintre cele mai aglomerate puncte de pe DN 28, principala legătură rutieră dintre Iași și restul țării.

Proiectul are o miză strategică majoră pentru regiune, fiind conceput ca drum de conectivitate la Autostrada A8, considerată esențială pentru dezvoltarea Moldovei și pentru legătura cu vestul țării.

În ceea ce privește finanțarea, CNAIR precizează că proiectul este inclus în bugetul de stat la capitolul „Transporturi”, cu credite de angajament în valoare de 141,2 milioane de lei. În același timp, autoritățile iau în calcul finanțarea din fonduri europene, prin Programul Transport 2021–2027, însă alocările depind de avizele Ministerului Transporturilor.

„C.N.A.I.R. va avea în vedere promovarea și finanțarea acestui obiectiv din fonduri externe nerambursabile”, se arată în răspunsul oficial. Investiția va fi realizată în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Iași Infrastructură, conform unui acord semnat în 2025.

În ciuda pașilor administrativi parcurși, diferența dintre stadiul birocratic și momentul în care lucrările vor începe efectiv rămâne semnificativă. Pentru șoferii blocați zilnic în coloane la Podu Iloaiei, termenul din 2029 confirmă că una dintre cele mai așteptate investiții din zona Iașului nu va rezolva prea curând problemele din trafic. (Anton Farcaș)

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

21 apr.
03:00 (EEST)
Dosar penal și controale anunțate la Teatrul din Iași, după ce un actor a fost rănit de un decor din placaj
Incidentul grav petrecut sâmbătă seară pe scena Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași a dus la deschiderea unui dosar penal și la…
21 apr.
03:00 (EEST)
Ieșenii mai stau în trafic: varianta ocolitoare Podu Iloaiei, gata cel mai devreme în 2029
Șoferii care tranzitează Podu Iloaiei vor mai avea de așteptat ani buni până când traficul greu va fi scos din oraș. Varianta…
20 apr.
12:24 (EEST)
Iată ce alcoolemie avea tehnicianul care a scăpat decorul peste un actor, la Teatrul Național din Iași
Un incident grav s-a produs sâmbătă seară la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, în timpul spectacolului „D’ale carnavalului”, când un element…
20 apr.
03:03 (EEST)
Totul e bine când se termină cu bine. Dar la noi nici nu e, nici nu se termină! Ați priceput?
Stimați cetitori, panică mare în ograda vicelui nambăr 2 la examenul magnificului Altex, cel rămas fără post, dar rămas încă în grații.…
20 apr.
03:00 (EEST)
Câți angajați are Primăria Iași în realitate? Cum reușește Chirica să ascundă numărul chiar și față de consilierii locali
Reducerea aparatului administrativ al Primăriei Iași cu 250 de posturi este contestată de doi consilieri locali, care susțin că în realitate nu…
20 apr.
03:00 (EEST)
Semnal de alarmă pentru Moldova: „Fiecare lună de instabilitate politică întârzie autostrăzile și căile ferate”
Un semnal de alarmă privind viitorul infrastructurii din Moldova vine din partea societății civile ieșene. Adrian Covăsnianu, fost secretar de stat în…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?