De ce nu a rezistat parapetul de pe pasajul Socola: explicațiile specialiștilor după tragedia în care o șoferiță a căzut în gol VIDEO
Imediat după accidentul de ieri dimineață, în care o șoferiță a căzut de pe pasarela Socola de la o înălțime de aproximativ 20 de metri, pe forumurile de internet au apărut numeroase discuții și reproșuri legate de parapetul din fier al pasajului, care ar fi trebuit să oprească autoturismul din cădere. Specialiștii consultați de jurnaliștii spun însă că realitatea este diferită. Ultima reabilitare a podului a fost făcută în 1984.
„Parapetul este vechi și nu a fost proiectat, în urmă cu mulți ani, să oprească un autoturism. Exclus, este mai mult pentru pietoni. Parapetul are niște sisteme de prindere încastrate în beton care, în urmă cu mulți ani, nu erau foarte performante. De asemenea, în timp, atât barele, cât și sistemul de prindere s-au șubrezit. De asemenea, trotuarul nu este înalt”, a explicat un inginer care lucrează în domeniul drumurilor și podurilor.
Un alt specialist a oferit un exemplu comparativ, indicând diferențele dintre vechile lucrări și cele realizate după normative moderne. „Podul construit în urmă cu câțiva ani peste Bahlui, în Tudor Vladimirescu, este realizat după noile standarde: are un parapet între șosea și trotuar, are bordură înaltă, trotuarul este ridicat, apoi există încă un parapet. Autoturismul lovește primul parapet, dar lovește și bordura, sunt șanse mici să treacă și de al doilea parapet pentru a cădea în râul Bahlui. Este clar, chiar dacă nu era ruginit, parapetul actual de pe pasajul Socola nu ar fi putut opri mașina din a cădea”, a spus un alt inginer, de la o firmă de profil din Iași.
După ce criminaliștii poliției au făcut fotografii la fața locului, angajații primăriei au sudat bare din fier în zona parapetului distrus de mașina care a ”zburat” la propriu de pe pasaj, în gol.
Potrivit primelor informații din anchetă, șoferița care a căzut în gol de pe pasajul Socola ar fi fost responsabilă de producerea accidentului. Femeia, în vârstă de 52 de ani, aflată la volanul unui autoturism Suzuki, ar fi încercat să schimbe banda de circulație, moment în care a atins un TIR care circula în același sens de mers, spre intrarea în municipiul Iași dinspre Bucium.
Femeia, care avea domiciliul în Vișan, a fost conștientă pentru scurt timp după impact. După ce autoturismul a trecut prin parapetul podului și a căzut în gol, răsturnându-se pe plafon, cu roțile în sus, aceasta a reușit să roage un trecător să sune la 112, după care și-a pierdut cunoștința. Ulterior, a fost declarată decedată.
„La data de 24 aprilie, poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că un autoturism a căzut de pe podul Bucium, din municipiul Iași. Din verificările efectuate, a rezultat faptul că o femeie, de 52 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe podul Bucium, din municipiul Iași, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers, moment în care ar fi fost acroșată de un autocamion, condus de un bărbat, de 59 de ani. În urma impactului, autoturismul ar fi părăsit sensul de mers, moment în care ar fi căzut de pe pod. În urma manevrelor de resuscitare, echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul femeii de 52 de ani.
Șoferul de 59 de ani a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au precizat reprezentanții Poliției Iași.
Unii dintre consilierii locali s-au arătat deciși să ceară explicații primăriei Iași. ” n urma accidentului tragic produs pe Podul Socola, soldat cu pierderea unei vieți omenești, transmit în primul rând sincere condoleanțe familiei îndoliate. Luni vom avea la vot suplimentarea de fonduri pentru modernizarea podului… O absurditate la puterea a doua. O înțelegere nescrisă între constructor și Primăria Iași, în care unul se face că muncește, iar celălalt se face că plătește. Reacțiile comunității sunt numeroase și convergente pe un aspect important: starea infrastructurii de pe acest pod ridică semne serioase de întrebare. Cetățenii semnalează de mai mult timp degradarea accentuată a balustradelor, improvizații vizibile, precum și lipsa unor elemente reale de protecție adaptate traficului actual. Este revoltătoare întârzierea lucrărilor de reabilitare anunțate anterior, fără ca acestea să fie vizibile în teren până în prezent.
La această dată, conform licitației de lucrări adjudecată, Podul Socola trebuia să fie modernizat”, a spus aseară Iulian Hușanu, de la CURAJ.
(Vlad Mirea)
Citește și:
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp