VIDEO Accident rutier în municipiul Iași. Cinci persoane au fost rănite, dintre care trei copii sub 5 ani


Un accident rutier grav a avut loc pe bulevardul Nicolae Iorga, municipiul Iași, în zona Racemi, unde două autoturisme au intrat în coliziune. În urma impactului, cinci persoane au fost rănite, dintre care trei copii sub 5 ani. La fața locului au intervenit de urgență polițiștii, precum și un echipaj SMURD, pentru acordarea îngrijirilor medicale și gestionarea situației.
Copiii vor fi dirijați la Pediatrie. Mama, în vârstă de 36 de ani, politraumatizată, cu traumatism cranio-cerebral, va fi dirijată de Serviciul de Ambulanță Județean tip C2 către Unitatea de Primiri Urgențe de la Neurochirurgie.
Echipajul SMURD a preluat copilul de 2 ani, pasager pe locul din spate dreapta, proiectat din autoturism pe carosabil, conștient, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Pediatrie.
Echipajul tip ATVM a preluat șoferul, în vârstă de 26 de ani, Popovici Valeriu, conștient și stabil, care va fi transportat la Unitatea de Primiri Urgențe „Sf. Spiridon”.
Circulația în zonă este afectată, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
„În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în dispeceratul integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost anunțat un accident rutier produs în municipiul Iași, pe bulevardul Nicolae Iorga, în care au fost implicate două autoturisme și șase persoane.
La locul solicitării au fost mobilizate forțe și mijloace de intervenție, respectiv două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de terapie intensivă mobilă, un echipaj de prim ajutor calificat, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Iași.
La sosirea echipajelor de intervenție, toate persoanele implicate se aflau în afara autoturismelor.
În urma evaluării medicale efectuate la fața locului, trei minori și doi adulți, toți conștienți, au primit asistență medicală și au fost transportați ulterior la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Pompierii militari au acționat pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și pentru gestionarea situației operative în condiții de siguranță.
Cazul a rămas în atenția autorităților pentru cercetări.
Recomandări preventive:
* adaptați viteza la condițiile de trafic și drum;
* utilizați centura de siguranță și sistemele speciale de protecție pentru copii;
* evitați utilizarea telefonului mobil în timpul conducerii;
* respectați regulile de circulație și indicațiile autorităților.
Pentru o mai bună informare și pregătire în fața situațiilor de urgență, recomandăm accesarea platformei educative fiipregatit.ro și a aplicației DSU fiipregatit – „Fii informat, fii pregătit!”.
În orice situație de urgență, apelați numărul unic 112, oferind dispecerilor informații clare despre locul și natura evenimentului”, au transmis reprezentanții ISU Iași.
(Redacția)
Comentarii
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp















Am trimis poză lui Raus. Cred că auzisem un „bum” înainte.