După 25 de ani, Iașul trimite la echipa națională o handbalistă de la un club local. Va juca la Mondialul din China

20 iunie 2026, 23:33 2
După 25 de ani, Iașul trimite la echipa națională o handbalistă de la un club local. Va juca la Mondialul din China

Într-o perioadă în care în sportul ieșean performanțele de nivel național și internațional au devenit tot mai rare, handbalul feminin oferă un motiv de optimism. După aproape un sfert de secol, Iașul are din nou o jucătoare convocată la echipa națională a României care reprezintă și un club local.

Este vorba despre Codruța Ioana Hrenaru, componentă a CSM Iași 2020, care va participa cu reprezentativa României la Campionatul Mondial de Tineret ce se va desfășura în China. Pentru sportul ieșean, această convocare are o semnificație aparte. De-a lungul ultimilor ani, numeroase handbaliste formate la Iași au ajuns la loturile naționale, însă evoluau pentru cluburi din alte județe după încheierea junioratului.

Fenomenul nu este unul nou. După ultimele performanțe importante ale handbalului juvenil ieșean, concretizate prin câștigarea a două titluri naționale la categoria Junioare I în anii 2011 și 2012, cele mai talentate sportive au ales sau au fost nevoite să își continue cariera în alte centre puternice din țară. Astfel au ajuns la echipe naționale jucătoare precum Bianca Tiron sau Ana Maria Măzăreanu, însă acestea nu mai reprezentau cluburi din Iași la momentul convocărilor.
După 25 de ani, Iașul trimite la echipa națională o handbalistă de la un club local. Va juca la Mondialul din China
Situația începe însă să se schimbe odată cu dezvoltarea proiectului CSM Iași 2020. Clubul a înscris echipa feminină de handbal în Divizia A cu obiectivul declarat de a promova în Liga Florilor, competiție considerată una dintre cele mai puternice din Europa și din lume. La acel moment, puțini credeau că proiectul va avea succes, mai ales în condițiile în care Iașul nu mai fusese reprezentat în primul eșalon al handbalului feminin de 23 de ani.

Contrar așteptărilor, promovarea a venit rapid. CSM Iași 2020 a reușit să ajungă în Liga Florilor încă din al doilea an de existență, performanță considerată una dintre cele mai rapide ascensiuni înregistrate de o echipă de handbal feminin din România.

Oficialii clubului consideră că participarea Codruței Hrenaru la Campionatul Mondial reprezintă încă o confirmare că proiectul începe să producă rezultate nu doar la nivel de echipă, ci și în dezvoltarea jucătoarelor. „Ioana Codruța Hrenaru este sportiva CSM Iași 2020 și a contribuit decisiv la campania de promovare a echipei în Liga Florilor. Născută la Comănești în anul 2006, Codruța este o sportivă impunătoare, cu o înălțime de 1,83 metri și 81 de kilograme, care evoluează pe postul de pivot. În Cupa României a marcat trei goluri și a obținut două aruncări de la 7 metri chiar împotriva celor de la CSM București”, ne-a declarat Mihai Liviu Gavril, președintele Consiliului de Administrație al CSM Iași 2020.

Acesta a explicat că handbalista a fost transferată de la Centrul de Excelență pentru Junioare din Iași, structură care între timp a fost desființată, iar progresul său a fost spectaculos. „Noi am luat-o de la Centrul de Excelență pentru Junioare de la Iași și în numai doi ani am dus-o de la nivelul unei sportive care evolua foarte bine la junioare la nivelul unei jucătoare care va evolua în Liga Florilor și la echipa națională de tineret a României. Sunt cu atât mai bucuros cu cât va reprezenta la Campionatul Mondial din China nu doar România, ci și Iașul, ea prelungindu-și recent contractul cu CSM Iași 2020 pentru încă un an”, a precizat oficialul clubului. Potrivit acestuia, succesul sportivei este rezultatul unei politici bazate pe merit și pe performanțele demonstrate la antrenamente și în meciuri.

Participarea Codruței Ioana Hrenaru la Campionatul Mondial de Tineret din China reprezintă astfel mai mult decât o reușită individuală. Pentru handbalul ieșean este semnalul că, după zeci de ani în care cele mai bune sportive plecau către alte cluburi din țară, municipiul începe din nou să producă și să păstreze jucătoare capabile să ajungă la cel mai înalt nivel al competițiilor internaționale.

Doru Mihuleac

Comentarii

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro