FOTO | Fiul unui medic universitar din Iași, găsit mort la 26 de ani într-un apartament din Alexandru. Era judecat pentru trafic de droguri
Fiul medicului și cadrului universitar Grațian Alexandru Naum a fost găsit mort, la numai 26 de ani, într-un apartament închiriat din cartierul Alexandru cel Bun. Relația dintre tată și fiu era deteriorată și ajunsese inclusiv în fața instanței, după ce tânărul îi ceruse părintelui său plata unei pensii de întreținere. În paralel, Cătălin Naum fusese trimis în judecată pentru trafic de droguri de risc și de mare risc, într-unul dintre dosarele rezultate din operațiunea DIICOT „Școala”. Atenție! Urmează informații care vă pot afecta emoțional.
Pe 26 iulie 2026, Cătălin Grațian Naum și-a luat o zi liberă de la serviciu. Tânărul locuia împreună cu un coleg într-un apartament închiriat din cartierul Alexandru cel Bun. O zi mai târziu, pe 27 iulie, a fost găsit spânzurat de marginea unui dulap din dormitor.
Polițiștii Secției nr. 1 Poliție Iași au fost anunțați printr-un apel la 112. La adresă a ajuns și un echipaj medical, însă nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea tânărului. „La data de 27 iulie a.c., polițiștii Secției nr. 1 Poliție Iași au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un tânăr a fost găsit decedat în locuința din municipiul Iași. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical, care au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un tânăr de 26 de ani”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și au dispus efectuarea necropsiei. „În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea autopsiei pentru stabilirea cauzei decesului”, se mai arată în comunicatul IPJ Iași.
Relația cu tatăl său ajunsese în instanță
Cătălin Grațian Naum era fiul lui Grațian Alexandru Naum, medic primar în medicină nucleară și șef de lucrări la disciplina Biofizică și Fizică Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. În anul 2021, Cătălin Grațian Naum, pe atunci student, și-a chemat tatăl în judecată și i-a cerut plata unei pensii de întreținere pe durata studiilor. Tânărul fusese student al Facultății de Filosofie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Arestat în operațiunea „Școala”
Numele lui Cătălin Grațian Naum a apărut public în noiembrie 2024, după operațiunea „Școala”, desfășurată de procurorii DIICOT și polițiștii de combatere a criminalității organizate.
La 18 noiembrie 2024 au fost efectuate 54 de percheziții în Iași, București, Galați, Pașcani, Podu Iloaiei și Bârlad. Anchetele vizau 40 de persoane, majoritatea elevi și studenți, precum și aproximativ 70 de consumatori.
În urma descinderilor au fost reținute 29 de persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 51 de ani. Judecătorii au dispus arestarea preventivă a 28 dintre acestea și măsura controlului judiciar în cazul unei alte persoane. Cătălin Grațian Naum a fost arestat preventiv iar măsura a fost prelungită în decembrie 2024 până la 17 ianuarie 2025, iar ulterior până la 16 februarie 2025.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, persoanele vizate ar fi procurat, deținut, intermediat și comercializat canabis, rezină de canabis, substanțe cristaline, MDMA și produse cu efect psihoactiv. Cumpărătorii ar fi fost în principal minori și tineri din județele Iași și Vaslui, iar unele tranzacții s-ar fi desfășurat în apropierea unor instituții de învățământ.
La percheziții au fost ridicate 180 de comprimate și fragmente de ecstasy, peste 260 de grame de substanțe cristaline 4-CMC și 2-CMC, 100 de grame de canabis, 40 de grame de MDMB-4en-PINACA, fragmente de hârtie impregnate cu substanțe psihoactive și ciuperci halucinogene. Anchetatorii au mai ridicat 13 grindere, 11 cântare de precizie, aproximativ 120.000 de lei, 2.800 de euro și 300 de dolari.
Trimis în judecată pentru trafic de droguri
Procurorii au finalizat ancheta și l-au trimis în judecată pe Cătălin Grațian Naum pentru trafic de droguri de risc și de mare risc, în formă continuată. Acuzația este prevăzută de articolul 2 alineatele 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea articolului 35 alineatul 1 din Codul penal.
Procesul a fost înregistrat la Tribunalul Iași pe 29 mai 2025, sub numărul 2838/99/2025. La momentul morții tânărului, cauza se afla încă în faza de fond și nu fusese pronunțată o sentință.
În același dosar au fost trimiși în judecată Cosmin Viorel Ursu, George Ștefan Ceaușu, Tudor Adrian Focaru, Robert Gherasim, Antonio Mihai Avădăni, Ștefan Valentin Leahu, Denisa Elena Simionescu, Robert Andrei Vechiu, Răzvan Paul Budean, Adrian Constantin Axiniei și Horia David Munteanu.
La termenul din 16 iunie 2026, Tribunalul Iași a amânat cauza pentru a le permite inculpaților să își angajeze avocați. Următoarea ședință a fost stabilită pentru 11 august 2026, la ora 9.30.
Portalul instanțelor fusese actualizat ultima dată pe 2 iulie, înainte de deces, astfel că numele lui Cătălin Grațian Naum figurează încă în dosar. Instanța va trebui să ia act de moartea acestuia, în timp ce procesul va continua în cazul celorlalți inculpați.
Trimiterea în judecată nu reprezintă o condamnare. Cătălin Grațian Naum nu primise o sentință definitivă și beneficia de prezumția de nevinovăție.
Poliția cere tratarea responsabilă a cazului
În comunicatul referitor la deces, IPJ Iași a atras atenția că prezentarea detaliată a sinuciderilor poate avea consecințe asupra persoanelor vulnerabile. „Specialiștii subliniază că expunerea repetată la astfel de informații poate crește riscul de comportamente similare. Recomandăm tratarea cu responsabilitate a acestor subiecte și încurajăm persoanele care se confruntă cu dificultăți emoționale să solicite sprijin de specialitate sau să apeleze la persoane de încredere”, au transmis reprezentanții Poliției Iași.
Vlad Mirea
Comentarii
Lasă un răspuns
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp
Condoleanțe , am avut de învățat de la tine mereu . Încă nu pot să cred grati 😢 ai plecat fără să ne spui nimic , așa îți era sufletul , ascuns . Dar de ce să ne lași pe toți cu inimile sfâșiate …
Condoleanțe! Dumnezeu sa îl ierte! Cine știe ce era în sufletul lui. Un coleg minunat ai fost, un om bun 🥺
Fotografia utilizată nu este realizată în apartamentul lui Grațian. De asemenea, Grațian nu locuia cu chirie, ci în apartamentul proprietate a mamei sale.
De asemenea el nu lucra în weekend astfel încât pe 26 nu avea de ce sa ceara liber fiind duminică. Una peste alta, păcat că a ajuns să facă acest gest extrem 🥺
Atașez acest link pentru cei care doresc să înțeleagă calvarul prin care au trecut tânărul Grațian și mama lui.
Este un articol scris chiar de mama lui, cu mulți ani înainte ca numele lui Grațian să apară în știrile de astăzi. Este mărturia unei mame care, rămasă singură cu fiul ei, a cerut ajutor pentru a se elibera dintr-o relație marcată de abuzuri și de un climat care le-a provocat o suferință profundă.
Înainte de a judeca un tânăr după titlurile din presă, vă rog să citiți povestea lui. Veți descoperi că, dincolo de dosare și de etichete, a existat un copil care a crescut cu răni sufletești adânci și o mamă care a încercat, ani la rând, să-l protejeze.
Tragediile nu încep în ziua în care ajung în ziare. Ele încep cu mult înainte, în tăcere, prea multă tăcere.
Trista mea poveste! Ajutati-ma ….. – Club – Eva.ro https://share.google/kzxVC0vk102ZetVHD
Sursă: Eva.ro https://share.google/PJnqAMZtq5WXM1zNc
De căutat pe google:
„trista mea poveste eva hotgreeneyes”
Pentru Grațian și mama lui, calvarul nu s-a încheiat odată cu divorțul. Din ceea ce am cunoscut eu, umilințele, jignirile și desconsiderarea au continuat ani la rând, iar urmele lăsate în sufletul unui copil nu dispar odată cu trecerea timpului.
Grațian a lăsat o scrisoare în care îi răspundea tatălui cu propriile cuvinte pe care le auzise despre el: „Da, tată, fac umbră degeaba pământului. Da, tată, sunt un handicapat. Da, tată, doar cafele știu să fac…” Este cutremurător să citești aceste rânduri și să înțelegi cât de adânc pot ajunge cuvintele atunci când sunt rostite de un părinte.
Dar aceasta nu era imaginea reală a lui Grațian. Cei care l-au cunoscut știu că era un tânăr muncitor, respectuos și apreciat de colegii săi. A lucrat la Leroy Merlin și a lăsat în urmă oameni care l-au iubit și l-au prețuit.
Nu scriu aceste rânduri pentru a judeca pe cineva, ci pentru că niciun om nu ar trebui redus la ultimele titluri din presă. Înainte de dosare și de etichete, a existat un copil care a purtat o povară pe care prea puțini au văzut-o.
Vă rog, citiți povestea mamei lui înainte de a-l judeca.
catalina o femeie dedicata pentru copilul ei , mai mult decat o mama , o prietena a fiului ei .un baiat linistit , cuminte am avut placerea de al cunoaste .imi pare rau citind articolul dat se spune ca o palma data atrage o alta palma si ca abuzul nu se termina niciodata .de ce? acel om nu stie ,nu a fost invatat sa isi exprime iubirea ,afectiunea si respectul .chiar in ciuda functiei avute sau poate in familia lui nu i-a fost aratata dragostea .ii doresc acestei doamne multa putere, rabdare si sa nu isi piarda credinta in Dumnezeu orice ar fi .si sa ramana la fel cum am cunoscut-o!valoarea unui om este prin caracter, simplitate,rabdare si dragoste fata de semeni nu prin functii,diplome cu ce folos daca nu esti om .sa ne aducem aminte de acest baiat prin caracterul sau , prin relatia care a avuto cu mama sa , prin bunatatea lui ,prin educatia primita .puneti stop violentei
Trista mea poveste! Ajutati-ma ….. – Club – Eva.ro https://share.google/Ec8W8trmuCy7e1ACD
De căutat pe google:
„trista mea poveste eva hotgreeneyes”
Consider că acest moment ar trebui tratat cu mai multă decență și respect. L-am cunoscut pe Grațian de când avea 14 ani și pot spune că a fost un tânăr foarte educat, delicat, cu un bun-simț rar întâlnit, crescut cu multă dragoste și sacrificiu de mama sa, care a fost unicul părinte ce s-a ocupat de creșterea lui. Știu cat de greu i-a fost si stiu ca ar fi făcut orice era omeneste posibil pentru copilul ei. Din păcate, implicarea celuilalt părinte în viața sa a făcut obiectul unor probleme juridice cunoscute și prezentate public, ceea ce spune, fără a mai fi nevoie de alte comentarii, foarte multe despre încercările sufletești prin care a trecut Grațian. Este trist că într-un moment atât de dureros, imaginea lui este prezentată aproape exclusiv prin prisma unor acuzații asupra cărora justiția nu s-a pronunțat niciodată definitiv. Dincolo de vulnerabilitățile și încercările vieții, Grațian a fost un copil, un coleg, un prieten care merită să fie amintit cu demnitate și respect. Cred că acest articol ar trebui să ofere familiei măcar liniștea unui ultim omagiu lipsit de stigmatizare și să îi ofere și lui Grațian demnitatea de care, cu siguranță, merita să aibă parte. Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Pot spune și eu ca am cunoscut aceste aspecte prezentate vis-a-vis de familia Naum.
Sa nu uitam ca după divorț, doar mama lui Grațian s-a ocupat de acesta. Ceea ce spune multe.
Faptul ca Grațian a intrat în anturaje dubioase nu e vina tatălui său.
Faptul ca s-a apucat de lucruri care i-au adus dosar penal, nu e vina tatălui lui.
Faptul ca Grațian avea probleme emoționale ce l-au dus la suicid nu e vina in totalitate a tatălui lui. Majoritatea timpului și-l petrecea și cu celălat părinte.
Sunt convins ca s-ar fi putut salva acest copil daca cineva nu l-ar fi tratat ca arma împotriva celuilalt părinte, l-ar fi ascultat când avea probleme emoționale și l-ar fi călăuzit sa nu intre in anutraje dubioase.
Nu neg vina tatălui, dar din păcate cred ca e vina cea mai mica pe care o poartă cineva pentru tragicul sfârșit al acestui copil deosebit. Cred ca a fost victima nefericită a unor orgolii duse dincolo de relația părinte copil.
Este strigător la cer să spui că tatăl are „vina cea mai mică”. De unde ai tu certitudinea că mama l-a folosit ca pe o armă? Mama a fost singurul pilon de stabilitate din viața lui. În schimb, tatăl a fost cel care, deși locuia în același oraș, a provocat doar dezamăgiri și jigniri. Procesul din 2021, prin care băiatul a trebuit să își dea tatăl în judecată pentru pensia de întreținere a studiilor, demonstrează clar nepăsarea paternă. Când un tânăr caută cu disperare afecțiunea tatălui și primește doar abuz verbal și respingere, clachează psihic. Anturajele și problemele penale sunt consecințele directe ale unui psihic fragilizat de un tată toxic, nu un eșec al mamei. Nu mai căuta scuze unui om care și-a jignit copilul până în punctul în care Grați ii blocase numărul de telefon!!!
Ps: Comentariul tău e definiția ipocriziei: îl mângâi pe tată pe creștet și arunci subtil vina pe mamă pentru o tragedie!!!
M-am uitat puțin peste postarea aia scrisă de mama copilului în 2005. Ea nefiind divorțată, avea un user name foarte interesant. HOTgreenEyes.
Mă bucur că formatul numelor de utilizator de acum 20 de ani vă trezește atâta interes. Totuși, esența discuției era cu totul alta.
Sunt prietena Lui Grati inca din copilarie. L-am cunoscut pe Grati cand era in clasa a 7-a, iar eu eram clasa a 10-a. Pot spune cu mana pe inima ca Gratian a fost pentru mine mereu ca o raza de soare. A fost un prieten adevarat, mereu alaturi la nevoie. Nu am cuvinte sa-i descriu loialitatea, bunatatea, iubirea fata de oamenii din viata lui. In ceea ce priveste familia lui, nu am cunoscut-o decat pe iubita sa mama, o mama calda, iubitoare cu suflet minunat. Cand mergeam acasa la ei, eram primita cu bratele deschise. Anii au trecut si noi am crescut. Inca nu imi vine sa cred cele intamplate… Gratian va ramane mereu in inima mea. Condoleante familiei!
Observ si eu ca cineva de mai sus ca desi copilul a stat 20 de ani cu mama, tot tatal care o fost absent (asta nu e un lucru bun) e cel scos vinovat. Dar mama ce-a pazit in astia 20 de ani? Nu a vazut ca baiatul e in depresie? Nu avazut ce anturaj are? Nu a vazut nimic in neregula la el?
Nu cred ca daca baiatul avea o relatie ok cu mama, ajungea la suicid. Doar pt ca se certase cu tatal, nu e un motiv. Responsabilitatea e a parintelui care l-a crescut efectiv. Imi pare rau sa spun. Tind sa cred ca a fost un parinte absent iar relatia cu baiatul a fost una toxica (mama-baiat). Altfel nu ajungea la suicid. tatal afost absent, cum reiese din articol.
Si daca aveau o viata de calvar cu tatal copilului de ce politia nu a fost informata timp de 20 de ani? Pentru ca sunt gogomanii.
Rar mi-a fost dat să citesc un comentariu atât de plin de tupeu și lipsit de logică. După mintea ta, dacă o mamă își iubește copilul, el devine imun la traumele provocate de un tată care îl jignește sistematic de când era mic. Trecutul de acum 20 de ani a fost începutul unui calvar de abuzuri care nu s-au oprit niciodată. Iar faza cu „de ce nu a fost informată poliția” e de o naivitate cruntă. Poliția nu dă amenzi pentru lipsă de omenie și jigniri. Însă instanța a fost informată, când băiatul a fost obligat să își dea în judecată tatăl zgârcit și toxic pentru banii de facultate. Înainte să faci psihologie de Facebook pe spatele unei tragedii, învață diferența dintre o mamă care luptă singură și un tată care distruge tot!!!
Sunt mama lui Grațian și, pentru că faceți afirmații despre mine și despre relația mea cu fiul meu, vă răspund punctual.
În ceea ce privește insinuarea legată de username-ul „HotGreenEyes”, ea este pe cât de răutăcioasă, pe atât de lipsită de relevanță. Vorbim despre anul 2005, despre un forum dedicat în special femeilor și despre un simplu nume de utilizator. „Green Eyes” pentru că am ochii verzi, iar „HotGreenEyes” era inclusiv o formulă cu care eram alintată de persoane foarte apropiate. Mi s-a părut firesc să o aleg ca username.
Să încercați, după 21 de ani, să atribuiți o conotație compromițătoare unui pseudonim de forum și să îl folosiți pentru a insinua ceva despre caracterul unei femei care tocmai și-a pierdut copilul spune mai mult despre intenția unei asemenea insinuări decât despre mine.
Nu username-ul meu din 2005 este subiectul. Subiectul este mărturia unei femei care, în 2005, cerea disperată ajutor după trei episoade de violență și încerca să-și protejeze copilul de numai cinci ani.
Iar faptul că acele întâmplări s-au petrecut în urmă cu peste 20 de ani nu înseamnă că tot ceea ce a urmat a dispărut odată cu divorțul. Rănile unui copil nu se șterg printr-o sentință de divorț.
De aceea, înainte de a pune diagnostice unei relații mamă–fiu pe care nu ați cunoscut-o și înainte de a afirma că această relație ar fi fost „toxică” sau că „altfel nu ajungea la suicid”, vă rog să aveți măcar decența de a vă aminti că vorbiți despre un tânăr care nu se mai poate apăra și despre mama lui, care tocmai și-a îngropat copilul …eu. mama lui, am fost acolo, lângă el … eu mi-am crescut copilul ..eu am încercat să-l protejez. Și tot eu îi voi apăra memoria acum, când el nu mai poate să o facă. Si voi apăra adevărul.
În primul rând, înainte să vă dați cu părerea și să aruncați cuvinte grele asupra unor oameni și asupra unei familii care trece printr-o tragedie, ar fi bine să vă gândiți dacă știți cu adevărat situația. Pentru că una este să vorbești din ceea ce ai auzit și alta este să cunoști un om, să fi stat lângă el și să fi văzut cu ochii tăi prin ce trecea. Eu îl cunosc pe Gratian de mai bine de 4-5 ani. Și nu spun asta doar ca să mă laud că l-am cunoscut de atâta timp. În toți anii ăștia am ieșit cu el constant, cel puțin o dată sau de două ori pe săptămână. Am vorbit, am stat împreună, am râs, am discutat despre viață și, inevitabil, am aflat și lucruri pe care poate nu le știa toată lumea. Gratian era un băiat deschis. Poate că nu spunea tot ce îl durea și poate că multe lucruri le ținea în el, dar, atunci când avea încredere în cineva, mai povestea despre ce se întâmpla în viața lui. De aceea, mă deranjează enorm să văd oameni care, fără să-l fi cunoscut cu adevărat și fără să cunoască familia lui, vin acum și aruncă vina asupra mamei lui. Mama lui este o persoană pe care o cunosc personal. Și tocmai de aceea spun foarte clar: nu aveți dreptul să o judecați și să o faceți vinovată pe baza unor presupuneri, a unor vorbe auzite sau a unei postări scrise de cineva care nici măcar nu cunoaște situația.
Nu știți ce s-a întâmplat în casa lor. Nu știți ce discuții au avut. Nu știți ce a simțit Gratian în momentele în care nu era nimeni de față. Nu știți câte lucruri a dus în el și nu știți prin ce a trecut fiecare membru al familiei. Și atunci, cum puteți să veniți voi, din exterior, să puneți etichete și să spuneți cine este vinovat? Eu nu spun că știu tot și nici nu pretind că am toate răspunsurile. Dar măcar vorbesc din experiența mea cu el și din faptul că l-am cunoscut personal ani de zile, nu din presupuneri și nu din povești auzite de la alții.
Și mai este un lucru pe care poate unii nu îl înțeleg: eu sunt în măsură să înțeleg anumite lucruri pentru că și eu am crescut într-o situație asemănătoare. Sunt fără tată, părinții mei sunt divorțați și știu cât de mult poate să doară lipsa unui părinte și cât de mult poate afecta un copil faptul că unul dintre părinți nu se implică în viața lui. Nu spun că asta explică sau justifică orice alegere și nu spun că trebuie să tragem concluzii fără dovezi. Spun doar că știu ce înseamnă să porți în tine o durere pe care poate ceilalți nu o văd.
Uneori, oamenii văd doar comportamentul unui om, dar nu văd lupta lui interioară. Văd o reacție, o greșeală sau un moment și cred că au înțeles toată povestea. Dar adevărul este că nu poți să știi ce este în sufletul unui om dacă nu ai fost acolo când a fost singur cu gândurile lui.
Durerea psihică nu se vede întotdeauna. Și, oricât de puternic ar părea un om din exterior, nimeni nu știe cât poate duce în interior. Uneori, un om poate să zâmbească, să iasă cu prietenii, să facă glume și să pară bine, în timp ce înăuntrul lui se duce o luptă despre care ceilalți habar nu au. Tocmai de aceea, vă rog să vă opriți din a judeca și mai ales din a arunca vina asupra unei mame care acum trece prin cea mai grea perioadă posibilă. Dacă nu cunoașteți adevărul, nu îl inventați. Dacă nu ați fost acolo, nu pretindeți că știți ce s-a întâmplat. Iar dacă nu l-ați cunoscut pe Gratian, nu vorbiți despre el ca și cum ați știut ce era în sufletul lui.
Moartea unui om nu ar trebui să fie motivul pentru care oamenii se apucă să caute vinovați pe internet și să scrie lucruri fără să știe situația. Într-un asemenea moment ar trebui să existe măcar puțin respect, atât pentru omul care a plecat, cât și pentru familia care a rămas.
Eu îl voi ține minte pe Gratian așa cum l-am cunoscut eu, după anii în care am fost prieteni și după timpul pe care l-am petrecut împreună. Și tocmai pentru că l-am cunoscut, nu voi accepta să fie redus la niște presupuneri scrise de oameni care nu au cunoscut nici omul, nici familia și nici povestea din spatele tuturor lucrurilor. Înainte să judecați, gândiți-vă că în spatele fiecărei familii există lucruri pe care voi nu le vedeți. Iar în spatele fiecărei persoane poate exista o durere pe care nimeni din exterior nu o poate înțelege pe deplin.
Lăsați familia să își trăiască durerea în liniște și păstrați măcar puțin respect pentru Gratian și pentru cei care l-au iubit!
În ceea ce privește afirmația că între mine și fiul meu ar fi existat o „relație toxică”, vă întreb pe ce vă bazați când puneți un asemenea verdict unei relații pe care nu ați cunoscut-o?
Da, eu și Grațian am avut o relație profundă, intensă și foarte apropiată. Am trecut împreună prin enorm de multe. Dar iubirea, apropierea și legătura puternică dintre o mamă și copilul ei nu sunt sinonime cu toxicitatea.
Abia după plecarea lui am aflat, de la prietenii lui cei mai apropiați, cum vorbea Grațian despre mine atunci când eu nu eram de față, cât mă iubea și cât mă prețuia. Unul dintre lucrurile care m-au impresionat profund a fost să aflu că, pentru el, mama lui era „icoana lui”. Nu sunt cuvintele mele despre mine. Sunt lucruri pe care el le spunea oamenilor cărora li se destăinuia.
A afirma acum că „relația cu mama era toxică, altfel nu ajungea la suicid” înseamnă să transformați o tragedie extrem de complexă într-un verdict simplist și să acuzați o mamă fără să-i fi cunoscut nici copilul, nici viața, nici relația.
Nu transformați iubirea dintre mine și fiul meu într-o vină. Ce am însemnat eu pentru Grațian a spus-o el, în intimitatea prieteniilor lui, atunci când nu avea nimic de demonstrat nimănui.
Mi-am crescut copilul cu iubire, dar și cu repere, principii, educație și respect față de oameni. L-am învățat demnitatea, bunul-simț, generozitatea și acele maniere pe care, uneori în glumă, le numeam „maniere de aristocrat”, nu aristocrația banului sau a statutului, ci aristocrația caracterului.
Iar cine a fost Grațian în relația cu oamenii nu trebuie să o spun eu. O pot spune cei care l-au cunoscut, prietenii și colegii lui.
Asta este mărturia lui despre relația noastră. Și pentru mine valorează infinit mai mult decât diagnosticele puse, din spatele unui ecran, de oameni care nu ne-au cunoscut.
Vă doresc și vouă o relație la fel de sănătoasă, armonioasă și profundă cum a fost relația mea cu băiatul meu. Ne cunosc mult prea mulți oameni pentru ca asemenea etichete aruncate din exterior să poată rescrie ceea ce am trăit noi doi. Pot spune, cu inima și sufletul curate, că mi-am iubit copilul, l-am respectat, l-am sprijinit și am fost lângă el cu toată ființa mea.
În ceea ce privește afirmația că mi-aș fi „folosit copilul ca armă împotriva celuilalt părinte”, o resping categoric.
Realitatea a fost exact opusă. Ani de zile am încercat să fiu liantul dintre Grațian și tatăl lui, chiar și atunci când pentru mine acest lucru era extrem de greu. Nu mi-am crescut copilul împotriva tatălui său și nu am încercat să-i distrug imaginea părintelui în ochii lui. Dimpotrivă, am încercat să păstrez o punte între ei.
Eu știu însă și ce am trăit. Violența fizică și verbală pe care am relatat-o încă din 2005 nu este o invenție apărută acum, după moartea copilului meu. Și, din păcate, divorțul nu a însemnat sfârșitul tuturor jignirilor și umilințelor îndreptate către Grațian.
Nu eu i-am spus copilului meu că este „un handicapat”, că „face umbră degeaba pământului” sau că „doar cafele știe să facă”. Există cuvintele lui Grațian însuși, așternute in anumite momente (pot sa fac foto la acele marturisiri, dar nu vreau sa ajung aici), în care vorbește despre aceste expresii care îl marcaseră și nu numai.
Și cu toate acestea, eu am continuat să încerc să țin legătura dintre ei. Aceasta este realitatea pe care cei care ne-au cunoscut-o pot confirma.
Așadar, înainte de a spune unei mame care a luptat ani întregi pentru copilul ei că și-a „folosit fiul ca armă”, poate ar trebui să vă întrebați dacă nu cumva judecați o viață întreagă din câteva rânduri citite pe internet, preluând, conștient sau nu, perspectiva celui acuzat de comportamente abuzive și transformând victima în vinovat, ajungeți tocmai la răsturnarea rolurilor: agresorul este justificat, iar cel care a încercat să-și protejeze copilul devine acuzatul.
Așadar, încă o dată, înainte de a spune unei mame care a luptat ani întregi pentru copilul ei că și-a „folosit fiul ca armă”, poate ar trebui să vă întrebați din perspectiva cui priviți această poveste și cât din realitatea trăită de Grațian și de mine cunoașteți cu adevărat.
Este foarte ușor să construiești judecăți din relatări primite din exterior … mult mai greu este să cunoști ceea ce s-a petrecut, ani la rând, între pereții unei familii … ajungeți să inversați rolurile dintre cel care a exercitat comportamente abuzive și cel care a încercat să-și protejeze copilul.
Mai spuneți că mi-aș fi folosit copilul „ca armă” împotriva tatălui său. Nimic mai fals.
Când am introdus acțiunea de divorț, după episoadele de violență care mă determinaseră să plec, tatăl lui Grațian a spus în fața instanței că „noi trei am venit să divorțăm”. Doamna judecător i-a explicat atunci, îndelung, un lucru elementar: divorțează soții, nu părinții de copiii lor. I-a vorbit despre obligația părinților de a nu uita ceea ce i-a legat și, mai ales, despre faptul că de propriul copil nu divorțezi niciodată.
Din păcate, în anii care au urmat, eu am fost cea care a încercat în repetate rânduri să păstreze legătura dintre Grațian și tatăl lui. Am fost liantul dintre ei … nu zidul dintre ei.
Există oameni din familie care cunosc foarte bine această realitate. Inclusiv bunica paternă a lui Grațian știa cât suferea nepotul ei și cât de dificilă devenise relația cu tatăl său. Nu o condamn pentru tăcerea ei; era mama lui și poate nu a avut puterea să se ridice împotriva propriului fiu.
Dar nu accept ca astăzi realitatea să fie răsturnată și să mi se spună mie că mi-am folosit copilul împotriva tatălui său.
Eu nu am divorțat niciodată de tatăl lui Grațian în numele copilului meu. Am încercat să-i păstrez un tată. Din păcate, eu nu puteam fi tată în locul lui.
În ceea ce privește afirmația că, dacă tatăl lui a fost absent, eu „ar fi trebuit să mă concentrez pe copil, să-l ascult și să-l îndrum”, vă întreb: de unde știți dumneavoastră că nu am făcut-o?
Mi-am crescut copilul fiind prezentă în viața lui, l-am ascultat, l-am îndrumat, l-am sprijinit și am luptat pentru el inclusiv în cele mai grele momente ale vieții lui. Am încercat să-i ofer repere, educație, stabilitate și, mai presus de toate, certitudinea că acasă și în brațele mamei lui avea întotdeauna un loc în care era iubit.
A-l asculta pe copilul tău nu înseamnă că poți lua asupra ta toate rănile lui …a-l îndruma nu înseamnă că poți trăi în locul lui … a-l iubi enorm nu îți dă puterea de a-l feri de fiecare suferință pe care viața i-o va pune înainte….
Am făcut pentru Grațian tot ceea ce am știut și am putut ca mamă. Am fost lângă el. Am luptat pentru el. L-am ridicat de câte ori a căzut.
Iar înainte de a spune unei mame care tocmai și-a îngropat copilul ce „ar fi trebuit” să facă, poate ar trebui să vă întrebați mai întâi ce știți, de fapt, despre cei 26 de ani pe care i-am trăit alături de fiul meu.
echilibrată nu ajunge la suicid” este una dintre cele mai nedrepte și simpliste afirmații pe care le puteți face unei mame care tocmai și-a pierdut copilul.
Moartea prin suicid a unui om nu reprezintă dovada că mama lui a fost dezechilibrată și nici certificatul unei relații „toxice”. Viața și suferința unui om sunt infinit mai complexe decât această ecuație pe care încercați să o construiți retrospectiv.
Grațian a avut 26 de ani de viață, cu iubire, bucurii, răni, dezamăgiri, alegeri, căderi și lupte pe care nu le puteți comprima într-o propoziție: „a ajuns aici, deci mama…”
Eu îmi cunosc relația cu fiul meu. O cunosc familia, prietenii lui, oamenii care ne-au văzut împreună și, mai presus de toate, a cunoscut-o Grațian. Iar ceea ce spunea el despre mine celor mai apropiați prieteni ai săi, fără ca eu măcar să știu, spune despre legătura noastră mult mai mult decât orice diagnostic pus astăzi de un străin.
Suicidul fiului meu nu vă dă dreptul să transformați iubirea mamei lui în cauză și moartea lui în probă împotriva mea.
Mi-ați reproșat acum că nu l-am denunțat pe tatăl lui.
Nu este adevărat.
Am mers la secția de poliție și am cerut ajutor. Demersul meu nu a dus însă la nicio măsură concretă.
Și există o imagine pe care nu am uitat-o .. la final, cei doi bărbați s-au salutat cordial, iar eu am plecat de acolo cu sentimentul că cererea mea de ajutor nu schimbase nimic.
În plus, trăiam cu o frază care îmi fusese repetată: „Cine are banul are puterea.” Și da, mi-a fost frică. Frică pentru mine, dar mai ales pentru copilul meu …Iar când asemenea cuvinte vin din partea unui om a cărui violență ai cunoscut-o deja ..
Chiar și atunci când am divorțat, am ales să nu expun în actele divorțului, în toată brutalitatea lor, episoadele de violență. Motivul a fost formulat cu discreție. Am făcut-o din respect pentru familia Naum, pentru copilul meu, dar și pentru că încă speram că timpul și despărțirea vor aduce liniște și că tatăl lui va deveni, odată cu anii, mai înțelept.
Spuneți că „un copil cu o mamă echilibrată nu ajunge aici”. Dar înainte de a pune această tragedie în sarcina mamei, poate ar trebui să cunoașteți ce a trăit copilul.
Grațian a cunoscut violența din partea tatălui său încă din primele luni de viață. Iar la 16 ani, tatăl lui îl lovea cu pumnii și, încălțat cu ghete, îl lovea inclusiv între picioare. Într-un asemenea episod, copilul meu a ajuns căzut de pe scaun, la podea, sub lovituri.
Acestea nu sunt teorii construite astăzi pentru a explica retrospectiv moartea lui. Sunt lucruri pe care Grațian le-a trăit.
Și atunci vă întreb: cu ce drept priviți finalul tragic al vieții lui și concluzionați atât de simplu că problema trebuie să fi fost „mama dezechilibrată”?
Nu voi spune nici eu că un singur om sau o singură traumă explică suicidul copilului meu. Dar nu accept ca suferințele reale pe care le-a îndurat să fie șterse, iar pe mine, mama care am încercat să-l proteje să fiu transformată, după moartea lui, în una dintre cauzele tragediei.
Grațian merită adevărul întregii lui vieți, nu un verdict construit după moartea lui!! Așa cum l-am apărat cât a fost in viață, tot așa îl voi apăra și acum.
Nu voi afirma că pot ști ce ar fi schimbat deznodământul vieții lui Grați … dar știu un lucru .. copilul meu a avut un suflet profund sensibil și a purtat până la sfârșit rana relației cu tatăl său.
Există oameni foarte apropiați cărora Grațian li s-a destăinuit. Nu cu ani în urmă, ci chiar în ultimele luni ale vieții lui. Iar ceea ce spunea era tulburător de simplu: nu își dorea decât puțină dragoste din partea tatălui său. Foarte puțină. Dragoste. Acceptare. Un tată care să rămână tată, mai ales atunci când avea cea mai mare nevoie de el.
Pentru Grați a fost o lipsă pe care a simțit-o și despre care a vorbit până aproape de sfârșitul vieții sale.
Nu pot spune ce ar fi fost dacă tatăl lui ar fi rămas cu adevărat prezent în viața lui … pot spune însă ce știu: Grați și-a dorit până la sfârșit să fie iubit și admirat de tatăl său … avea de ce …Și avea de ce să fie admirat. ..era un băiat muncitor, inteligent, sensibil, educat, foarte respectuos. cu un suflet frumos, iubit și apreciat de oamenii care l-au cunoscut și de colegii alături de care a muncit.
Își dorea atât de puțin de la tatăl lui: să-l vadă, să-l prețuiască și să fie mândru de el .. iar faptul că, inclusiv în ultimele luni ale vieții sale, le vorbea apropiaților despre această nevoie spune cât de adânc a rămas în el dorul de iubirea și validarea tatălui.
În ceea ce privește dosarul și drogurile, nu am negat niciodată greșelile copilului meu și nu încerc să le șterg. Dar refuz ca întreaga lui existență să fie redusă la cea mai grea perioadă a vieții sale.
Grațian a fost mult mai mult decât un dosar. A fost un tânăr educat, muncitor, sensibil, cu maniere și cu respect pentru oameni. A muncit și a fost apreciat și iubit de colegii lui. Sunt oameni care au lucrat alături de el și care pot spune cine era Grațian în fiecare zi, nu cine pare să fi fost citind câteva titluri de presă.
Un om poate greși fără ca greșeala lui să devină întreaga lui identitate.
Nu îi construiesc copilului meu o imagine după moarte. Îi apăr imaginea pe care și-a construit-o singur, prin felul în care a trăit printre oamenii care l-au cunoscut cu adevărat.
Afirmațiile că eu, mama lui, nu am făcut nimic sunt false. Am văzut, am simțit pericolul, am cerut ajutor ..am cerut ajutorul tatălui lui Grațian. Am vorbit cu el și i-am spus că situația este gravă. Răspunsul lui a fost că Grațian este bine, mi se pare mie.
Am cerut ajutorul bunicii lui. Mi s-a răspuns că nu este adevărat, așa sunt băieții.
Am apelat inclusiv la un om din Poliție, încercând să găsesc o cale prin care să aflu mai mult și să-mi protejez copilul. Mi s-a spus că ar trebui implicat detectiv particular .. am apelat in acest sens, costul era de aprox 1.000 de lei pe zi.
Am cerut din nou ajutor familiei Naum, prin profesia lor medicală, speram că vor înțelege gravitatea situației ..nu am primit ajutorul pe care îl ceream.
Așadar, nu, nu am stat deoparte. Am văzut, am întrebat, am căutat, am cerut ajutor și am încercat să trag semnale de alarmă.
Iar acum, după ce copilul meu nu mai este, este foarte ușor pentru cineva din exterior să spună ce „ar fi trebuit” să facă mama.
Eu știu câte uși am bătut pentru Grațian. Știu de câte ori am cerut ajutor. Și știu cât de singură am rămas, de multe ori, încercând să-mi salvez copilul.
Spuneți că „un copil cu o mamă echilibrată nu ajunge aici”. Dar înainte de a pune această tragedie în sarcina mamei, poate ar trebui să cunoașteți ce a trăit copilul.
Grațian a cunoscut violența din partea tatălui său încă din primele luni de viață. Iar la 16 ani, tatăl lui îl lovea cu pumnii și, încălțat cu ghete, îl lovea inclusiv între picioare. Într-un asemenea episod, copilul meu a ajuns căzut de pe scaun, la podea, sub lovituri.
Acestea nu sunt teorii construite astăzi pentru a explica retrospectiv moartea lui. Sunt lucruri pe care Grațian le-a trăit.
Și atunci vă întreb: cu ce drept priviți finalul tragic al vieții lui și concluzionați atât de simplu că problema trebuie să fi fost „mama dezechilibrată”?
Nu voi spune nici eu că un singur om sau o singură traumă explică suicidul copilului meu. Dar nu accept ca suferințele reale pe care le-a îndurat să fie șterse, iar pe mine, mama care am încercat să-l proteje să fiu transformată, după moartea lui, în una dintre cauzele tragediei.
Grațian merită adevărul întregii lui vieți, nu un verdict construit după moartea lui!! Așa cum l-am apărat cât a fost in viață, tot așa îl voi apăra și acum.
Nu voi afirma că pot ști ce ar fi schimbat deznodământul vieții lui Grați … dar știu un lucru .. copilul meu a avut un suflet profund sensibil și a purtat până la sfârșit rana relației cu tatăl său.
Există oameni foarte apropiați cărora Grațian li s-a destăinuit. Nu cu ani în urmă, ci chiar în ultimele luni ale vieții lui. Iar ceea ce spunea era tulburător de simplu …nu își dorea decât puțină dragoste din partea tatălui său. Foarte puțină. Dragoste. Acceptare. Un tată care să rămână tată, mai ales atunci când avea cea mai mare nevoie de el.
Pentru Grați a fost o lipsă pe care a simțit-o și despre care a vorbit până aproape de sfârșitul vieții sale.
Nu pot spune ce ar fi fost dacă tatăl lui ar fi rămas cu adevărat prezent în viața lui … pot spune însă ce știu: Grați și-a dorit până la sfârșit să fie iubit și admirat de tatăl său … avea de ce …Și avea de ce să fie admirat. ..era un băiat muncitor, inteligent, sensibil, educat, foarte respectuos. cu un suflet frumos, iubit și apreciat de oamenii care l-au cunoscut și de colegii alături de care a muncit.
Își dorea atât de puțin de la tatăl lui: să-l vadă, să-l prețuiască și să fie mândru de el .. iar faptul că, inclusiv în ultimele luni ale vieții sale, le vorbea apropiaților despre această nevoie spune cât de adânc a rămas în el dorul de iubirea și validarea tatălui.
Am răspuns acestor afirmații pentru că nu voi permite ca, după moartea copilului meu, viața lui și relația noastră să fie rescrise de oameni care nu le-au trăit. Nu pretind că Grațian a fost fără greșeală și nu pretind că eu am fost o mamă perfectă. Am fost însă o mamă prezentă, care și-a iubit copilul enorm, a luptat pentru el, a cerut ajutor pentru el și a încercat să-l protejeze cu toate puterile ei.
Nu cer nimănui să mă creadă pe cuvânt. Există oameni care ne-au cunoscut, foarte mulți. există oameni cărora Grațian li s-a destăinuit și există propriile lui cuvinte.
El știa cine i-a fost mama. Eu știu cine mi-a fost copilul. Iar memoria lui nu va deveni terenul pe care alții să-și construiască propriile verdicte.
Până astăzi am ales, de foarte multe ori, tăcerea. Am tăcut din respect, din teamă, din speranța că timpul va așeza lucrurile și, mai ales, pentru a-mi proteja copilul.
Dar într-o zi, cu puțini ani în urmă, după unul dintre momentele pe care nu le voi putea uita niciodată, mi-am făcut o promisiune: dacă vreodată i se va întâmpla ceva lui Grați, nu voi mai tăcea. Voi scoate adevărul la lumină.
Ziua aceea, pe care am sperat din tot sufletul să nu o trăiesc niciodată, a venit….
Grați nu mai poate vorbi. Dar există cuvintele lui, există oameni cărora li s-a destăinuit, există fapte și există o istorie pe care am protejat-o prea mult timp prin tăcerea mea.
Îmi apăr copilul, acum.mai mult devat niciodata. Așa cum am făcut-o cât a fost lângă mine, o voi face și acum.
Iar adevărul despre ceea ce a trăit Grați nu va fi îngropat odată cu el!
Bună ziua,
Cu tristețe imensa citesc și recitesc comentariile scrise. User name-ul utilizat de prietena mea … nu a fost întâmplător…. . Era doar dorința de a fi recunoscuta de o prietena, de un cunoscut, de cineva din familie , de cineva care ar fi putut sa o ajute, sa-i întindă o mână ( și da, a fost recunoscuta de o ruda).
Noi, prietenii din adolescenta și viata de adult tânăr i-am spus asa… Oare de ce?…. . Nu datorita sexualității, ci datorita veseliei, dragostei de Viata. Când era fericita verdele ochilor ei se intensifica, strălucea de parca erau inundați de LUMINA SI IUBIRE!!!
Persoana care face referire la user name s-a gândit la sexualitate, în schimb, eu ca femeie ( daca n-as fi cunoscut-o pe Cătălina) m-as fi gândit ca-s „HOT” de plâns și suferință.
Cuvintelor frumoase, simple … in ziua de azi le dam conotație sexuala … păcat… !
„RELATIE TOXICA MAMA-FIU” și încă un specialist…
Oare specialistul știe, a auzit de ” trauma de abandon” și ce efecte dezastruoase poate produce asupra unui copil mic sau adolescent. Chiar dacă unul din părinți este prezent si echilibrat, nu un bătăuș, si duce copilul, adolescentul sau adultul tânăr la psiholog/psihiatru nu întotdeauna rezultatul este cel dorit ( atenuarea sau dispariția traumei de abandon). De cele mai multe ori, acești copii/tineri se decompenseaza și trauma revine cu răni mult mai adânci , mai ales in cazul sau apariția unei pierderi sufletești ( pierderea bunicilor, iubitei, a părintelui cei rămâne alaturi).
Păcat, ca o mama sau un tata ( ce își cresc singuri copii) , copii din familii monoparentale sunt judecați și etichetati…. „ei sunt de vina!” JUDECAM SI CONDAMNAM MULT PREA REPEDE!
Sper sa fim înțelepți și pe viitor nimeni ( o utopie,stiu) sa nu mai pună etichete părinților și tinerilor care au trecut prin sufrinta:
– abandonului (mono sau biparental);
– abuzului fizic ( de ce nu a știu politia în 20 ani? …
Politia/ legiuitorul face mult prea puțin astăzi, după îndelungi demersuri, petiții, manifestatii…. și femei omorate de soti/ iubiți violenți. In urma cu 20 ani erai a/al nimănui);
– abuzului verbal/ manipulării psihice ( sa nu îndrăznești sa ma reclami , știi cine sunt eu, am pile și relații, dacă îndrăznești îți iau copilul, ești un prost/ o proasta, esti un nimeni pe pamant…).
Și ma rog lui Dumnezeu, cei ce citesc comentariile și se recunosc ca abuzator ( bărbați sau femei ) sa înțeleagă ca:
– nu copii / sotile/ soții lor sunt vinovați de violenta lor fizica și verbala;
-au nevoie de specialist și tratament ;
-sa nu semene semințele răutății și violentei ( poate asa cum au semănat parintii/ tutorii lor) , sa devina oameni buni, nu rai!
RAI… sau INUMANI…. sau CALAI… sau APARATORI …. sau … BUNI … sau UMANI … suntem suma alegerilor noastre!
Am citit ce ziceau altii mai sus. Omul ala a fost absent in viata copilului. Bietul copil a stat toti anii astia cu mama si ea are tupeul sa il acuze tot pe omul ala de tragedie. Mentionand niste chestii care s-au intamplat ACUM MULTI ANI. Nu am retinut cand mai exact. Vazusem ceva din 2005 parca. Deci sunt 20 de ani.
Nu zic ca ala nu o fost un parinte neglijent. Sa iti lasi copilul doar cu ea, e o mare greseala. Dar asta nu inseamna ca e vinovat el de tragedie.
Fratioare, cat tupeu sa ai sa te folosesti de ceva ce o fost acum 20 de ani ca sa iti maschezi propriul esec ca mama si sa arunci vina pe tatal copilului care o fost absent atatia zeci de ani. Hai mai da-o in basca ma-sii de vrajeala. Chiar credeti ca toti sunt prosti ca nefericitul ala de prof sau ce-o fi el
Articolul mi se pare tendetios. E o rafuiala intre un parinte absent 20 de ani si un parinte neglijent (care a stat cu copilul) care vrea sa scape de responsabilitatea esecului sau ca parinte. Aruncand pisica pe un om care a disparut acum 20 de ani din peisajul ambilor. Geniala strategie. Sper sa va dea in judecata omul ala. E un prejudiciu de imaginea.
Fereasca sfantul….
Debordezi de certitudini pe un subiect pe care nu îl cunoști absolut deloc. Nu e nicio răfuială. Băiatul și-a dat tatăl în judecată pentru că acesta a refuzat să plătească până și pensia alimentară obligatorie pentru facultate. Nu a fost o absență fizică, ci o prezență nocivă: de fiecare dată când se vedeau, copilul pleca dărâmat din cauza jignirilor, ajungând acum 4-5 săptămâni să îl blocheze definitiv pe telefon. Trecutul de acum 20 de ani nu e o scuză, ci momentul în care au început abuzurile care au continuat….. Să numești o mamă care a crescut singură un copil „neglijentă”, în timp ce aperi un tată care doar a jignit și a fugit de obligații legale, este pur și simplu penibil!!!!!
Sunt mama lui Grațian si pentru că vă permiteți să vorbiți despre „eșecul meu ca mamă” și să mă numiți „părinte neglijent”, vă răspund foarte clar.
Faceți o eroare fundamentală când spuneți că tatăl lui Grațian „a dispărut acum 20 de ani din peisaj”. ..Nu. ..
A iesit atunci din căsnicia mea dar din viața copilului său, nu.
Relația lor a continuat în toți acești ani … . Și, din păcate, a continuat și lupta unui copil, apoi a unui adolescent și, în cele din urmă, a unui bărbat … pentru ceva ce ar fi trebuit să primească firesc din partea unui tata: iubirea, acceptarea și aprecierea tatălui său.
Da, unele răni au început în copilărie dar nu s-au închis odată cu sentința de divorț. Grați l-a căutat, a sperat, a încercat să se apropie de el și a continuat să-și dorească să fie văzut și prețuit de el.
Iar eu? Eu nu l-am crescut împotriva tatălui său. Ani de zile am fost liantul dintre ei. Am încercat să repar, să apropii, să explic, să păstrez o punte.
Nu transformați anul 2005 într-un artificiu prin care eu aș încerca astăzi „să-mi maschez eșecul”. 2005 nu este sfârșitul poveștii ..este doar una dintre paginile ei… ceea ce a urmat s-a întins pe încă două decenii….
Eu eram cea care încerca să-i spună copilului meu ca tatăl lui îl iubește, chiar dacă o face în felul lui. Am încercat să-i păstrez această punte in toate dazele, momentele, când totul era din ce în ce mai greu …până când, cu aprox 3 săptămâni înainte de moartea lui, Grați a venit la mine și mi-a spus că nu mai poate. Mi-a spus că, din acel moment, el consideră că nu mai are tată și m-a rugat să încetez să mai fiu liantul dintre ei, să nu-i mai explic că tatăl lui îl iubește „în felul lui”.
Acestea au fost cuvintele copilului meu adult, nu interpretarea mea asupra copilăriei lui….
Iar despre mine, înainte de a pronunța atât de ușor cuvintele „mamă neglijentă”, ar trebui să știți măcar atât: am văzut când copilul meu avea probleme și am cerut ajutor …am cerut ajutor tatălui lui …am cerut ajutor bunicii lui …am apelat inclusiv la un om din Poliție…am Am bătut la uși pentru copilul meu….
L-am crescut, l-am iubit, l-am apărat, l-am ridicat, am luptat pentru el și am încercat să-l salvez atunci când am înțeles că se pierde….
Și nu mi le-a spus numai mie. În ultimele luni ale vieții sale, Grați s-a destăinuit și unor prieteni foarte apropiați, oameni care există, care l-au cunoscut și care știu cât de mult și-a dorit, până aproape de sfârșit, să fie iubit, acceptat și apreciat de tatăl său.
De aceea este profund greșit să spuneți că eu „mă folosesc de ceva petrecut acum 20 de ani”. Nu. Ceea ce a început cu mulți ani în urmă nu s-a încheiat odată cu divorțul. Relația lor a continuat, speranța lui Grați a continuat, dezamăgirile lui au continuat, iar nevoia lui de tată a continuat până aproape de sfârșitul vieții sale.
De aceea este profund greșit să spuneți că eu „mă folosesc de ceva petrecut acum 20 de ani”. Nu. Ceea ce a început cu mulți ani în urmă nu s-a încheiat odată cu divorțul. Relația lor a continuat, speranța lui Grați a continuat, dezamăgirile lui au continuat, iar nevoia lui de tată a continuat până aproape de sfârșitul vieții sale.
Nu afirm că o singură persoană sau o singură relație poate explica suicidul unui om. Ar fi iresponsabil să fac asta. Dar nici dumneavoastră nu aveți dreptul să ștergeți două decenii din viața lui Grațian și apoi să declarați mama care l-a crescut „neglijentă” și „un eșec”.Eu am fost acolo, am văzut,, am încercat să-i apropii. Și am continuat să-i spun fiului meu că tatăl lui îl iubește până când chiar el m-a rugat să nu o mai fac.
Și NU, NU voi accepta ca moartea copilului meu să fie folosită acum drept „dovadă” a eșecului meu ca mamă…
Am tăcut foarte mult timp pentru a proteja oameni, familie și, înainte de toate, copilul. Nu voi permite ca suferințele lui să fie șterse doar pentru că sunt … incomode.
Și mai sunt lucruri pe care, chiar și acum, aleg să nu le fac publice …pentru că, în ciuda tuturor celor întâmplate, mai există în mine o limită a intimității pe care nu vreau să o trec….
Tatăl lui Grațian locuia în același oraș, și totuși, în momentele în care fiul lui avea nevoie de el, nu vrut să fie prezent.
Și dacă din povestea lui Grați va rămâne ceva care poate face un părinte să-și privească altfel copilul, să-i audă strigătul, să-i spună la timp „te iubesc”, „te văd”, „sunt mândru de tine”, atunci voi vorbi….
Pentru că mame care tac mai sunt … copii care tânjesc după iubirea unui părinte mai sunt…
Iar dacă până acum am fost glasul copilului meu cât timp trăia, astăzi voi fi glasul memoriei lui!! Experiența noastră poate avea un rost și pentru alții …
M-a cutremurat acest articol.
Poate e un semnal de alarmă pentru toți cei care sunt într-o situație similară. Parinti divorțați, un părinte alienat.
Singura victima din această poveste este copilul. Nu părintele alienat. Părerea mea personală e ca acest copil este victima unei situații în care părintele celălalt a fost alienat iar copilul a fost singurul care a suferit de aici.
Cum văd în comentarii. Să ai tupeul ca la 20 de ani de la divorț să îl acuzi pe celălalt parinte de eșecul tău… este dincolo de puterea oricui de înțelegere.
Poate învățăm cu toții din tragedia asta. Ca orgoliile adulților se răsfrâng asupra copiilor rămași după divorț.
Înainte să acuzați de „tupeu”, ar fi bine să citiți cu atenție comentariile ca să înțelegeți textul. Nu a fost acuzat absolut nimeni. Fiecare are dreptul să-și spună propria poveste și partea lui de adevăr, fără ca cineva care nu cunoaște situația să tragă concluzii complet greșite. Vedeți-vă de treabă dacă nu știți despre ce este vorba.
Mie articolul asta imi pare asa
– o rafuiala intre parintii baiatului asta, chiar si la atatia ani de la divort
– pasat pisica responsabilitatii pentru ce s-a intamplat cu copilul. Daca mama (la care a stat copilul) se ocupa de el, acesta nu ajungea sa fie suspect intr-un dosar de trafic de droguri.
– daca tatal se lupta mai mult pt relatia cu copilul, poate nu se ajungea aici.
– daca baiatul ala avea o relatie super ok cu maica-sa, nu isi punea capat zilelor chiar daca taica-su nu a existat in relatia lor.
– am citit comentariile legate de asa zisul CALVAR la care mama si baiatul au fost supusi. Daca era asa, ar fi fost plangeri la politia impotriva tatalui. Daca nu sunt, inseamna ca sunt doar inventii si victimizari inutile pt a abate atentia de la adevarat problema. Relatia mama-baiat.
– pot suspecat urmatorul secnariu. Baiatul avea presiunea dosarului si probabil presiunea celor din gasca de drogalai. O fi fost amenintat sa isi tina gura. A cautat sprijin si a fost lasat de izbeliste probabil. Si si-a pus capat zilelor.
Aici in articolul asta se platesc niste polite si se paseaza pisica.
Si da, poate unii parinti divortati invata din asta ceva. Chiar daca esti improscat cu noroi, nu renunta la relatia cu copilul tau niciodata. NICIODATA
Nu cunosc această familie dar sunt mamă și recunosc DUREREA atunci când o văd oameni buni. Am citit cu atenție cuvintele ei și pe ale voastre și, ca mamă, sunt cutremurată de ceea ce citesc.O femeie tocmai și-a îngropat copilul iar în loc să-i fie respectată măcar durerea, i se spune că a fost mamă neglijentă, că a avut o relație toxică cu propriul fiu, că a eșuat ca mamă și, mai grav ca moartea copilului ei este folosită drept argument pentru a demonstra acest presupus eșec.
Dincolo de revolta și răbufnirea unei suferințe ținute prea mult în ea, eu îi văd durerea incomensurabilă a mamei care și-a îngropat copilul.Oameni buni, chiar nu mai aveți nicio limită? Din ceea ce povestește, a tăcut foarte mulți ani.Poate durerea a făcut-o să deschidă uși pe care le-a ținut închise zeci de ani. Dar câți dintre noi știm cum am reacționa dacă ne-am îngropa copilul și, la numai câteva zile după aceea, niște necunoscuți ne-ar spune că moartea lui demonstrează că am eșuat ca părinți?
Cine nu a greșit niciodată să arunce primul piatra.
Și mai citesc ceva printre rândurile acestei povești. Un copil poate avea o mamă care îl iubește enorm și în același timp să tânjească după iubirea, acceptarea și aprecierea tatălui lui așacu toate ale lui. Probabil nu s-a potrivit tiparelor domnului. Dacă acest băiat, ajuns adult încă își dorea să fie apreciat și încurajat de tatăl lui și vorbea despre această nevoie inclusiv oamenilor apropiați, atunci acolo a existat o rană.
Nu spun că acea rană explică moartea lui. Nimeni dintre noi nu are dreptul să reducă sfârșitul unui om la o singură cauză. Dar nici nu avem dreptul să hotărâm, din spatele unui ecran, că suferința despre care acel copil a vorbit nu a existat sau nu a contat.
Din relatările acestei mame mai înțeleg că a încercat ani de zile să păstreze legătura dintre tată și fiu, că a încercat să fie puntea dintre ei, că a cerut ajutor atunci când a simțit că băiatul ei se pierde și că a bătut la uși care nu întotdeauna s-au deschis.
Poate a greșit și ea. Care mamă nu a greșit? Dar între greșelile firești ale unui părinte și a declara, fără să cunoști acea familie, că o mamă este neglijentă, toxic sau că a eșuat pt că fiul ei și-a pus capăt vieții este o distanță uriașă.
Și mai este ceva care mă tulbură: cât de ușor judecăm femeile. Dacă rămân într-o relație în care suferă, le întrebăm de ce n-au plecat. Dacă pleacă, le întrebăm de ce au destrămat familia. Dacă tac, le spunem că, dacă lucrurile ar fi fost adevărate, ar fi vorbit. Iar dacă după douăzeci de ani găsesc puterea să vorbească, le întrebăm de ce vorbesc tocmai acum.
Uneori o femeie tace pt că încearcă să supraviețuiască, să-și protejeze copilul, să păstreze ceea ce mai poate fi păstrat și poate chiar să spere că timpul va vindeca ceea ce ea nu a putut vindeca.
Nu o cunosc pe această femeie dar ii iau apărarea pt că este om, pt că este mamă, pt că există dureri în fața cărora primul nostru gest ar trebui să fie omenia, nu verdictul. Ar trebui să ne întrebăm câte nopți a stat lângă copilul ei, câte uși a bătut, de câte ori l-a ridicat și câte lucruri din viața acestor ani ai lor, noi pur și simplu nu știm.
Cunosc durerea și cred că în fața unei asemenea dureri dacă nu putem aduce puțină compasiune și omenie, măcar să nu mai aruncăm nicio piatră.
Aprindeți mai bine o lumânare pentru fiul ei și încurajați-o pe această mamă să găsească puterea de a rezista unei dureri pe care niciun părinte n-ar trebui să fie nevoit să o poarte.
Voi, cei care aruncați atât de ușor cu judecăți și verdicte, întrebați-vă o clipă dacă ați putea duce pe umerii voștri ceea ce duce ea acum. Și dacă răspunsul este nu, poate că puțină tăcere și compasiune ar fi mai potrivite decât încă o piatră.
Iar tatăl, tatăl este singurul care știe ce a fost cu adevărat între el și fiul său. Cât a fost acolo, cât n-a fost, ce cuvinte a spus, ce cuvinte n-a spus, cât a știut să-l iubească și cât din iubirea aceea a reușit copilul lui să simtă. Asta este între un tată, fiul lui și propria lui conștiință. Eu, o străină, un lucru spun: mama lui a rămas să ducă o durere pe care noi nu ne-o putem nici măcar imagina.
Toți psihologii spun același lucru. Victima unui abuz dintr-o relație moare prima. Sau se îmbolnăvește sau cade în depresie. Sau se sinucide.
Relația cea mai apropiată a acestui copil a fost mama lui. Părerea mea e ca au avut o relație toxică.
Articolul încearcă să arunce vina pe tatăl copilului dar cred ca timpul cel mai mult l-a petrecut cu mama.
Tind să cred ca cineva a avut ideea genială cu acest articol pt ca pare destul de bine documentat într-un timp relativ scurt de timp, iar ca să pară credibil au băgat câteva mici “inadvertente” gen: liber de la muncă duminică (când el nu lucra duminica) și apartament închiriat (era proprietatea mamei).
Și eu cred ca omul ăsta din articol ar trebui să dea în judecată ziarul pt calomnie. Nu spun ca a fost un tată grozav. Să îți lași copilul cu așa femeie, doar pt confortul tău psihologic, nu e ok. Lupți pt el. Însă chiar și așa, pare un linșaj mediatic și ar trebui să își caute dreptate în instanțele civile.
Am mai remarcat un aspect. Fix la începutul zonei de comentarii au existat un cor de bocitoare care știau foarte multe detalii din viață și relația copilului cu tatăl său. Așa zise prietene ale mamei. Inclusiv discuții private dintre copil și tată. Hai mă lași…
Dacă nu există plângeri la poliție pt agresiune, dacă nu exista certificat medico legal pt agresiune dacă nu exista plângeri pt “viața de calvar” omul din articolul ăsta trebuie sa o dea in judecata pe cea care l-a calomniat.
Părerea mea
Înainte să-i explicăm noi mamei ce s-a întâmplat în propria familie, ar trebui să avem modestia de a accepta cel mai simplu lucru, că noi am citit câteva rânduri iar ea trăit o viață întreagă acolo. De ce ne este atât de greu să dăm crezare unei femei atunci când vorbește despre ceea ce a trăit în propria familie? De ce prima reacție este să o suspectăm că exagerează, că manipulează, că își construiește o poveste? Ce-ar fi să-i acordăm, măcar pentru o clipă, prezumția că această femeie știe mai multe despre cei 20 și ceva de ani trăiți alături de copilul ei decât știm noi din câteva paragrafe citite pe internet? Înainte să aruncați atât de ușor în spațiul public atâtea etichete împotriva ei și să legați aceste presupuneri de moartea copilului ei, ar trebui să vă gândiți și la responsabilitatea propriilor cuvinte. Și această mamă are dreptul la demnitate, onoare și reputație și, la fel ca orice altă persoană, se poate adresa instanței dacă apreciază că acestea i-au fost încălcate. Libertatea de exprimare nu înseamnă libertatea de a transforma presupunerile în verdicte despre viața și responsabilitatea unui om.
Mai observ aici un raționament care se repetă: mama a fost părintele prezent, deci mama trebuie să fie responsabilă pentru ceea ce s-a întâmplat. Dar prezența unui părinte nu șterge relația copilului cu celălalt părinte și nici nevoia lui de iubirea, acceptarea și aprecierea acestuia.. Din ce citim se relatează că tatăl nu a dispărut pur și simplu din viața bietului tânăr după divorț ci că relația dintre ei a continuat iar bsiatul ar fi vorbit inclusiv oamenilor apropiați despre nevoia lui de acceptare și despre dezamăgirile trăite în relația cu tatăl său. De ce această mărturie trebuie respinsă din start, în timp ce ipoteza că relația cu mama ar fi fost toxică este acceptată de unii fără să fi cunoscut nici mama, nici copilul?Un copil poate fi profund iubit de mamă și, în același timp, poate purta o rană în relația cu tatăl cele două realități pot exista simultan iar faptul că mama a rămas acolo nu o transformă, printr-o logică inversată, în vinovată pentru tragedia copilului ei.
Tare articolul ăsta. Dincolo de tragedia morții bietului copil.
Dacă acest copil ar fi obținut o medalie la vreo olimpiada internațională, clar era meritul mamei. Nu-i așa?
Dacă puștiul e suspect de trafic de droguri și s-a sinucis e vina lui taica-su. Care e dispărut din peisaj de vreo 20 de ani și și-a văzut copilul printre picături.
Există ipocrizie mai mare, oare?
Trebuie să ai mult tupeu să pui în cârca unui tată care a stat departe de copil, eșecul acestuia care… a stat de fapt cu mama. Misto tactica sa pasezi pisica doar ca sa scapi de responsabilitatea ca acel copil pe care l-ai crescut aproape singură, s-a apucat de droguri și s-a sinucis.
Deci, după logica ta, dacă un tată își abandonează copilul timp de 20 de ani, el devine automat absolvit de orice responsabilitate? Convenabil. Absența unui tată lasă traume masive pe care o mamă singură, oricât s-ar strădui, nu le poate repara întotdeauna de una singură. Să arunci cu noroi în singurul părinte care a rămas acolo să lupte, în timp ce îl scuzi pe cel care a dispărut din peisaj, nu e doar ipocrizie, e lipsă totală de empatie și de logică. Pune-te la punct cu realitatea cazului înainte să mănânci ecranul degeaba pe aici!!!
suntem suma alegerilor nostre bune -rele. sunt parinti care isi cresc singuri copiii si nu se duc pe carari gresite , sunt oameni care se chinuie de astazi pe maine si nu ajung in dosare de trafic de droguri cred ca aici conteaza anturajul , parintele cat de permisiv este si asa mai departe .
Aveți dreptate. Și eu cred la fel.
Dacă tatăl a fost absent, iar copilul a rămas cu mama, clar ca ea poartă intreaga responsabilitate.
Cu toții greșim, cu toții putem derapa într-o perioadă a vieții însă un om nu poate fi redus doar la cea mai grea perioadă prin care a trecut.
Înainte să vorbim atât de ușor despre droguri, anturaj și „permisivitatea” unui părinte, ar trebui să ne întrebăm și ce se află uneori în spatele unor asemenea alegeri! Categoric, nu întotdeauna plictiseala, teribilismul sau confortul. Oamenii, mai ales tinerii, încearcă să amorțească dureri sufletești cărora nu mai știu cum să le facă față, nu știu și nici nu se pricep să ceară cuiva ajutorul.
Băiatul acesta a avut o perioadă în care a derapat, apoi și-a revenit complet. Nu transformați acea perioadă în identitatea lui și nu judecați întreaga lui viață prin prisma ei! Nu transformați greșelile unui tânăr în măsura valorii lui ca om! Sunt răni, lupte și istorii de viață despre care cei din afară știu foarte puțin sau deloc. Nu-l reduceți pe Grațian la droguri, la dosar, la greșelile lui sau la felul în care a murit. Priviți-l ca pe omul întreg care a fost, cu tot ce a avut frumos, valoros, bun, cu perioadele în care a muncit, a iubit, a încercat, a căzut și s-a ridicat. Grațian a fost infinit mai mult decât ceea ce aleg unii să vadă din viața lui. Nu luați doar o bucată și pretindeți că acela a fost omul.
Iar voi, cei care îl judecați atât de ușor, de unde vine această superioritate? Vă credeți mai buni decât el doar pentru că nu ați greșit în felul în care a greșit el? Faptul că greșelile voastre au avut alte forme, poate mai puțin vizibile, poate mai ușor de ascuns sau poate fără consecințe atât de dramatice, vă face mai îndreptățiți să judecati?
Nu toți cădem în același fel. Nu toți ne pierdem în aceleași locuri. Dar asta nu-i face pe unii dintre noi mai valoroși ca oameni decât pe ceilalți.
Înainte să judecați un om după cea mai grea perioadă a vieții lui, întrebați-vă dacă vouă v-ar plăcea ca întreaga voastră existență să fie redusă la cea mai mare greșeală pe care ați făcut-o vreodată. Faptul că nu ați greșit în același fel nu înseamnă că ați greșit mai puțin și, cu siguranță, nu vă face mai buni decât el.
Personal am cunoscut o parte destul de importantă a acestei povești. La un moment dat în cei 26 de ani, am interacționat cu una dintre părți..
Ceea ce s-a scris mai sus, este adevărat. Pot spune doar atât, eu:
– lucrurile nu sunt chiar cum au fost expuse de “prietenele mamei” (care e mama sub alt pseudonim) sau de către mama . E doar versiunea ei.
– responsabilitatea copilului aparține mamei care a stat cu el.
– tatăl a greșit ca nu s-a implicat mai mult. Probabil văzând ca și copilul îl ataca, și-a băgat picioarele
Repet, am interacționat cu una dintre părți în ultimii 26 de ani și știu mult mai multe decât pot spune sau decât vrea acea parte să se știe.
Mi se pare mizerabil ca doar tatăl e arătat cu degetul. E doar un articol de a păsa pisica responsabilității. Și știu ce spun. Am fost pe acolo cândva
nu judecam persoana sau nu ne rezumam doar la un singur lucru cand vorbim de acea persoana cu siguranta e mult mai mult decat dosarul de droguri , anturaj , rebeliune , impotrivire .este si durere si neintelegere si absenta parintilor si permisivitatea si multe alte doar ne intrebam cum ? atata altii care nu au nimic saraci pamantului evolueaza pe zi ce trece si nu sunt amestecati in aceste dosare ceia ce este adevarat nu se ascunde .. se confirma dar mai tacut . cum alti ajung dintr un singur parinte sa se ridice si sa lupte si alti nu asta e intrebarea .raspunsul simplu unii au iubire si indrumare alti nu au acest lucru si consecinta se vede in timp la deznodamantul tragic undeva sa gresit de ambele parti la parinti dar nu putem da vina numai pe unu
sunt greseli care pot fi trecute cu vederea dar unele care nu din pacate poti numi o greseala cand faci accident si te urci drogat la volan ? sau cand esti implicat in droguri de risc si mare risc pe care le vinzi la oameni copii minori ,sau cand iei viata cuiva nu ei bine nu pot numi o greseala cand dai peste cineva in transport , cand nu te tii de o promisiune etc
Cunosc familia asta foarte bine. Un copil care are o relație proasta cu tatăl, are in spate o mama care a lucrat la această situație. Niciun copil nu își urăște tatăl by default. Decât dacă e programat.
Niciun copil care a stat doar cu mama, nu se apuca de droguri sau o ia razna, din cauza tatălui. Arhitectul situației astea e mama.
Cred ca tatăl ar trebui să dea în judecată acest ziar pt ca articolul nu relatează deloc situația de fapt, punând pe seama tatălui sinuciderea, când de fapt copilul a stat cu mama în toți cei 20 de ani de la divorț.
Grațian a fost un om adult, cu o viață mult mai complexă decât cele câteva episoade repetate obsesiv aici. A traversat o perioadă foarte grea, dar acea perioadă nu reprezintă întreaga lui viață și, cu atât mai puțin, întreaga lui identitate. A fost un om întreg, cu lumini și umbre, cu vulnerabilități și calități, cu iubiri, încercări și suferințe pe care cei care îl judecă astăzi nu le cunosc. Nu luați o parte dureroasă din povestea lui și nu pretindeți că acela a fost întregul om.
Comentariile reiau, de fapt, aceeași teză: pentru că Grațian a locuit cu mama, mama ar purta răspunderea principală sau chiar integrală pentru parcursul lui, iar relația cu tatăl ar deveni aproape irelevantă.
Este o eroare de raționament. Faptul că un copil locuiește preponderent cu unul dintre părinți nu înseamnă că celălalt încetează să aibă importanță psihologică și afectivă în viața lui. Un copil nu încetează să aibă doi părinți doar pentru că locuiește cu unul dintre ei.
Și, mai ales, simplul fapt că mama a fost părintele cu care a locuit nu constituie nicio dovadă că ea a fost „permisivă”, că relația lor a fost „toxică” sau că ea ar fi fost „arhitectul situației”. Acestea sunt doar interpretări malițioase, prezentate ca adevăruri, fără ca autorii lor să cunoască realitatea acestei familii.
Mi se pare profund nedrept să transformăm retrospectiv fiecare suferință, fiecare derapaj și, în final, moartea unui tânăr într-un rechizitoriu împotriva părintelui care a rămas lângă el.
Relația dintre un tată și fiul său nu devine irelevantă după divorț. Prezența, implicarea, afecțiunea, validarea și sentimentul de a conta pentru propriul părinte pot avea o importanță profundă pentru un copil, indiferent de vârsta lui. Ceea ce poate răni profund un fiu este sentimentul că, în viața propriului tată, alte lucruri, alte preocupări sau alte prezențe ajung să conteze mai mult decât el.
Iar înainte de a împărți atât de sigur vinovății într-o familie a cărei viață nu ați cunoscut-o din interior, ar trebui să acceptăm că sunt lucruri despre această mamă, despre acest tată și, mai ales, despre Grațian pe care pur și simplu nu le cunoaștem.
Un om și o viață nu pot fi reduse la simple explicații.