Cine răspunde pentru o viață de om? Spitalul „Sf. Spiridon”, prins în cazul morții tânărului chemat „la particular” să monteze un aer condiționat

30 iulie 2026, 00:01 1
Cine răspunde pentru o viață de om? Spitalul „Sf. Spiridon”, prins în cazul morții tânărului chemat „la particular” să monteze un aer condiționat

Moartea lui Alin Ionuț Lupu, tânărul de 33 de ani care a căzut de la o înălțime de opt metri în timp ce monta un aparat de aer condiționat la Spitalul „Sfântul Spiridon”, scoate la iveală circumstanțe care pun unitatea medicală într-o situație gravă. Potrivit unor informații obținute de „Ziarul de Interes” din surse neoficiale, aparatul ar fi fost cumpărat printr-o sponsorizare, iar pentru instalarea lui cineva ar fi apelat la persoane care executau asemenea lucrări în particular.

Alin nu ar fi venit singur la spital, ci împreună cu un coleg. Ambii erau angajați la Digi, însă lucrarea nu ar fi avut legătură cu operatorul de telecomunicații. Cei doi ar fi ajuns la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă după ce o persoană, a cărei identitate nu este cunoscută public, le-ar fi cerut să monteze aparatul.

Unul dintre ei nu s-a mai întors acasă

La aproape o lună de la accident, Spitalul „Sfântul Spiridon” nu a explicat cine a primit sponsorizarea, cine a cumpărat aparatul și cine i-a chemat pe cei doi meseriași. Nu este cunoscut nici raportul în baza căruia Alin lucra în unitatea medicală în momentul în care a căzut.

Sursele redacției susțin că Spitalul „Sfântul Spiridon” ar fi primit o sponsorizare destinată cumpărării unui aparat de aer condiționat pentru Secția ATI. Sponsorul ar fi, cel mai probabil, un fost pacient al secției, care ar fi dorit să contribuie la îmbunătățirea condițiilor din unitatea medicală.

Informația nu a fost confirmată oficial de conducerea spitalului. Primirea sponsorizărilor de către spitalele publice este permisă de Legea nr. 95/2006, astfel că existența unei asemenea contribuții nu reprezintă, în sine, o neregulă.

Problema apare în momentul în care se ajunge la montaj. Potrivit surselor, aparatul nu ar fi fost instalat prin intermediul unei firme contractate în mod oficial de spital. Cineva ar fi apelat la meseriași cunoscuți pentru faptul că acceptau lucrări particulare. Așa ar fi ajuns Alin la ATI.

Până acum nu este cunoscut dacă persoana care a oferit sponsorizarea s-a ocupat și de găsirea celor care urmau să monteze aparatul sau dacă meseriașii au fost chemați ulterior de cineva din cadrul spitalului. Indiferent de traseul urmat, aparatul urma să fie montat pentru Secția ATI, iar lucrarea se desfășura în incinta unității medicale.

Alin ar fi venit la lucrare cu un coleg

Potrivit informațiilor obținute de redacție, Alin a ajuns la „Sfântul Spiridon” împreună cu un coleg. Cei doi erau angajați la Digi și ar fi obișnuit să mai accepte lucrări în afara programului, pentru a-și completa veniturile.

Această împrejurare nu înseamnă că Digi ar fi avut vreo implicare în lucrarea de la spital. Din informațiile existente până acum, montarea aparatului ar fi fost o înțelegere particulară, fără legătură cu activitatea operatorului de telecomunicații.

Prezența colegului este însă importantă pentru reconstituirea momentelor dinaintea accidentului. Acesta știe cine i-a contactat, cu cine au discutat după ce au ajuns la spital și cine le-a arătat locul în care urma să fie montat aparatul.

Simplul fapt că cei doi au putut intra cu uneltele și au început lucrarea în zona ATI arată că intervenția era cunoscută de cel puțin o persoană din unitatea medicală.

Accidentul s-a produs pe 2 iulie. Alin monta aparatul de aer condiționat când a căzut de la o înălțime de aproximativ opt metri. S-a lovit puternic la cap, iar leziunile suferite au fost extrem de grave.

Tânărul a fost intubat și transportat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași. Medicii au încercat să îl salveze, însă Alin a murit pe 11 iulie, după nouă zile petrecute în stare critică.

Primele verificări ale polițiștilor au indicat o posibilă pierdere a echilibrului. „Din verificările efectuate a rezultat faptul că un bărbat de 33 de ani, în timp ce se afla în timpul serviciului, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut de pe o scară, de la o înălțime de aproximativ opt metri, iar la data de 11 iulie a.c. bărbatul a decedat”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.

Formularea „în timpul serviciului” nu a lămurit însă pentru cine lucra Alin în acel moment. Potrivit familiei, tânărul era angajat la Digi, dar mai accepta și lucrări particulare. Noile informații obținute de redacție susțin tocmai această a doua variantă.

Familia suspectează o electrocutare

Rudele lui Alin au vorbit despre posibilitatea ca tânărul să se fi electrocutat înainte de cădere. Varianta nu a fost confirmată oficial de polițiști, de ITM sau de conducerea spitalului.

Poliția a comunicat numai că Alin s-ar fi dezechilibrat, fără să precizeze ce a provocat pierderea echilibrului. Nu se știe dacă instalația electrică fusese oprită înaintea intervenției și nici la ce componentă a aparatului lucra în momentul accidentului.

Există și o neconcordanță și în privința suportului folosit. În sesizarea inițială făcută prin 112, reprezentantul unității medicale ar fi anunțat că o persoană căzuse de pe o schelă. După primele verificări, polițiștii au vorbit despre o scară.

Spitalul nu a comunicat dacă scara sau schela aparținea unității medicale ori fusese adusă de cei doi meseriași. Nu a spus nici dacă Alin purta centură sau ham de siguranță.

Normele privind lucrările temporare la înălțime prevăd alegerea unor echipamente care să permită desfășurarea activității în condiții de siguranță și acordarea priorității măsurilor de protecție colectivă. Aceste obligații sunt prevăzute de HG nr. 1.146/2006, actul care reglementează cerințele minime pentru utilizarea în siguranță a echipamentelor de muncă.

În cazul lui Alin, răspunderea este dificil de delimitat tocmai pentru că nu a fost făcut public raportul în baza căruia acesta executa lucrarea.

Spitalul confirmă accidentul, dar nu explică lucrarea

„Ziarul de Interes” a solicitat conducerii Spitalului „Sfântul Spiridon” să explice cine ceruse montarea aparatului, pentru cine lucra Alin și cine răspundea de organizarea intervenției.

Răspunsul semnat de managerul spitalului, prof. dr. Daniel Vasile Timofte, a confirmat că incidentul s-a produs la Secția ATI, însă nu a oferit nicio informație despre persoana care îi chemase pe cei doi meseriași. „Vă comunicăm că informațiile solicitate nu vor putea fi expediate în termenele stipulate de lege, având în vedere că în acest caz se află o anchetă în desfășurare”, se arată în documentul transmis redacției.

Conducerea spitalului a mai precizat că își rezervă dreptul de a comunica informații „în măsura în care acest lucru va fi posibil”, pentru a nu afecta anchetele aflate în desfășurare.

Răspunsul nu conține nicio referire la sponsorizare, la proveniența aparatului sau la modalitatea în care fusese organizat montajul. Nu este indicat niciun contract și nu este menționată vreo firmă căreia i-ar fi fost încredințată lucrarea.

Tăcerea spitalului nu înlătură însă problema. Aparatul urma să fie montat pentru ATI, accidentul s-a produs în incinta unității medicale, iar cei doi meseriași au ajuns acolo după ce cineva le-ar fi solicitat intervenția.

Un caz cu răspunderi greu de separat

Informațiile obținute din surse neoficiale conturează un lanț care pornește de la o sponsorizare și ajunge la o lucrare mortală: un aparat cumpărat pentru ATI, o persoană care ar fi găsit meseriașii, doi bărbați chemați să îl monteze în particular și o cădere de la opt metri.

Caracterul particular al lucrării nu înseamnă că moartea lui Alin rămâne fără răspundere. Dimpotrivă, face cazul mai complicat, deoarece accidentul s-a produs în beneficiul și în incinta unei instituții publice, în timp ce victima era angajată în mod oficial în altă parte.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași a confirmat că cercetează evenimentul. Pentru că Alin a murit, ancheta nu mai este făcută de angajator, ci de inspectorii de muncă. „În situația în care persoana vătămată decedează, competența de cercetare a evenimentului revine Inspectoratului Teritorial de Muncă. În consecință, cercetarea prezentului eveniment este efectuată de Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași și se află în curs de desfășurare”, au transmis reprezentanții instituției.

ITM nu a comunicat deocamdată dacă evenimentul va fi încadrat drept accident de muncă și nici la ce angajator va fi înregistrat.

Poliția cercetează trei infracțiuni

În paralel, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea acestor măsuri.

Dosarul penal nu înseamnă că spitalul sau o anumită persoană a fost deja găsită vinovată. Răspunderea va depinde de modul în care a fost comandată lucrarea, de relația dintre cei implicați și de măsurile de protecție existente în ziua accidentului.

Informațiile esențiale se află, cel mai probabil, în discuțiile purtate înaintea lucrării și în declarația colegului care l-a însoțit pe Alin. El poate spune cine i-a chemat la ATI și în ce condiții au acceptat montajul.

Până la finalizarea anchetelor, Spitalul „Sfântul Spiridon” rămâne prins într-un caz în care o lucrare aparent simplă, organizată în afara unui traseu public și transparent, s-a încheiat cu moartea unui om.

Alin a salvat alte vieți după moarte

Alin Ionuț Lupu avea numai 33 de ani. După accident, familia a sperat timp de nouă zile că își va reveni. Pe 11 iulie, medicii au constatat decesul.

În cel mai greu moment, rudele au acceptat donarea organelor. Gestul lor a oferit altor pacienți o șansă la viață.

Alin a salvat alte vieți după moarte, dar împrejurările în care el și-a pierdut-o rămân acoperite de tăcerea instituțiilor. În centrul cazului se află o întrebare simplă, la care Spitalul „Sfântul Spiridon” nu a răspuns: cine l-a chemat pe tânărul de 33 de ani să monteze, „la particular”, aparatul de aer condiționat de la ATI?

Vlad Mirea

Comentarii

Un comentariu
  • Alin era și va fii un om cu caracter, păcat ca trăim într-o țară unde justiția și instituțiile statului sunt mana în mana 😢

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:05 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…
03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro