Șăful concursurilor din Bremărie, cu urechile ciulite prin toate birourile!

14 octombrie 2026, 00:00 0
Șăful concursurilor din Bremărie, cu urechile ciulite prin toate birourile!

Dragi cetitori, papagalii zurbagii au mai prins o bârfă din Bremăria Eșului, acolo unde, cică, pereții au urechi, ușile au ochi, iar vorbele circulă mai rapid decât hârtiile care așteaptă semnătura șăfilor. Dada!

Ei bine, de data asta, în centrul bârfelor a ajuns chiar șăful concursurilor din Bremărie, despre care gurile rele spun că ar avea un talent deosebit la cules enformații. Nu știm noi cât de priceput este la organizat concursuri, dar, dacă ar exista unul pentru adunat bârfe de pe holuri, cică ar pleca acasă cu premiul Pulitzer!

Papagalii povestesc că omul nostru ar fi tare curios să afle cine cu cine vorbește, cine pe cine critică și, mai ales, ce se mai spune despre Mișel, marele stăpân al Bremăriei. Că doar nu poate omul să le știe pe toate, așa că mai are nevoie și de câte o ureche bine plasată în colțurile întunecate.

Numai că aici apare marea dilemă a papagailor: la câte „surse” mișună prin Bremărie, cine pe cine mai dă în primire? Că, dacă toată lumea ascultă pe toată lumea, s-ar putea ca într-o bună zi șăfii să primească propriile bârfe înapoi, frumos împachetate și prezentate drept enformații de mare interes. Nu?

Așa că papagalii zurbagii îi dau un sfat șăfului concursurilor: mai multă grijă la concursuri și mai puțină curiozitate prin birouri! Nu de alta, dar în Bremărie vorbele au picioare scurte.

Și uite așa, dragi cetitori, în Bremăria Eșului nu se știe niciodată cine lucrează, cine ascultă și cine povestește mai departe.

**Textul de mai sus folosește satiră pentru a ironiza realități locale și naționale. În articolele de știri ale ediției noastre, aceste subiecte sunt abordate riguros și documentat. Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare**

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:05 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…
03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro