Iată cu cât vrea Primăria Iași să crească impozitele pe case, apartamente și mașini în 2027

27 octombrie 2026, 14:32 0
Iată cu cât vrea Primăria Iași să crească impozitele pe case, apartamente și mașini în 2027

Ieșenii vor plăti impozite mai mari pentru locuințe, terenuri și autoturisme începând cu anul 2027, dacă proiectul pregătit de Primăria Iași va fi aprobat de Consiliul Local. Municipalitatea propune o indexare de 7,3%, după ce, în 2026, impozitele pe locuințe au crescut considerabil. Dincolo de această majorare, documentul de 193 de pagini conține prevederi care pot afecta semnificativ anumite categorii de proprietari: impozite suplimentare pentru construcțiile fără autorizație, încadrarea mașinilor în categoria celor mai poluante dacă lipsesc informații din evidențele fiscale, dar și reduceri de 50% pentru anumite locuințe modernizate. Ziarul de Interes a analizat proiectul și a calculat diferențele față de 2026.

Cât cresc impozitele pe apartamente și case

Pentru locuințele obișnuite, construite din beton sau cărămidă și dotate cu toate utilitățile, valoarea impozabilă crește de la 2.677 lei/mp în 2026 la 2.872 lei/mp în 2027. Diferența este de 195 de lei pe metru pătrat, reprezentând o majorare de aproximativ 7,3%.

Cota de impozitare rămâne de 0,08%, însă suma finală depinde de suprafața construită desfășurată, zona fiscală și eventualele reduceri de care beneficiază proprietarul.

De exemplu, pentru un apartament de 50 mp utili, situat în zona A, impozitul calculat pentru 2026 este de aproximativ 375 de lei. În 2027, acesta ar urma să ajungă la 402 lei, adică o creștere de 27 de lei.

Pentru același apartament, dar amplasat în alte zone fiscale ale municipiului, valorile sunt următoarele:

Zona fiscală|Impozit 2026|Impozit 2027
A| 375 lei 402 lei
B| 360 lei 386 lei
C| 345 lei 370 lei
D| 330 lei 354 lei

Calculele presupun o suprafață construită desfășurată de 70 mp, rezultată prin aplicarea coeficientului legal de transformare de 1,40 asupra suprafeței utile, atunci când suprafața exterioară nu poate fi măsurată efectiv. Valorile nu includ reduceri pentru vechimea clădirii și sunt prezentate înainte de rotunjirea fiscală.

În cazul unei case de 150 mp suprafață construită desfășurată, situată în zona A, impozitul ar urma să crească de la aproximativ 803 lei la 862 de lei. Proprietarul va plăti astfel cu aproape 59 de lei mai mult anual.

Pentru locuințele fără toate utilitățile, valoarea impozabilă propusă crește de la 1.606 lei la 1.723 lei/mp.

Cât vor plăti proprietarii de autoturisme

Impozitul auto este calculat în funcție de capacitatea cilindrică și norma de poluare. Pentru fiecare grupă de 200 cm³ sau fracțiune din aceasta se aplică tariful corespunzător categoriei vehiculului.

Pentru autoturismele Euro 6, comparația dintre nivelurile prevăzute pentru 2026 și cele propuse pentru 2027 arată astfel:

Capacitate Impozit 2026 Impozit 2027 Diferență
1.200 cm³| 99 lei| 106,20 lei| +7,20 lei
1.400 cm³| 115,50 lei| 123,90 lei| +8,40 lei
1.600 cm³| 132 lei| 141,60 lei| +9,60 lei
1.800 cm³| 225,90 lei| 242,10 lei| +16,20 lei
2.000 cm³| 251 lei| 269 lei| +18 lei
2.500 cm³| 1.011,40 lei| 1.084,20 lei| +72,80 lei
3.000 cm³| 2.268 lei| 2.433 lei| +165 lei

Valorile sunt calculate folosind tarifele din proiect, înainte de rotunjirea impozitului anual.

Astfel, proprietarul unei mașini Euro 6 de 1.600 cm³ va achita aproximativ 10 lei în plus, în timp ce pentru un autoturism de 3.000 cm³ majorarea ajunge la 165 de lei.

Pentru autovehiculele electrice, proiectul stabilește un impozit anual de 40 de lei. În cazul hibridelor cu emisii de CO₂ de cel mult 50 g/km, este prevăzută o reducere de 10% din impozitul calculat.

Ai mașină Euro 6, dar poți fi impozitat ca pentru una Euro 3

Una dintre prevederile importante din document privește situația în care norma de poluare a unui autoturism nu figurează în evidența fiscală informatizată a municipalității.

Primăria propune ca, în asemenea cazuri, impozitul să fie calculat prin încadrarea vehiculului în categoria Non-Euro–Euro 3.

Cu alte cuvinte, inclusiv proprietarul unei mașini Euro 6 poate ajunge să fie impozitat potrivit categoriei mai poluante, dacă informația privind norma Euro lipsește din baza de date fiscală.

Pentru corectarea situației, contribuabilul poate prezenta certificatul de înmatriculare, cartea de identitate a vehiculului sau o adeverință eliberată de Registrul Auto Român.

Documentul conține și o prevedere favorabilă șoferilor: după prezentarea actelor, organul fiscal trebuie să recalculeze imediat impozitul, cu efect de la 1 ianuarie 2026, indiferent de data depunerii documentelor.

Această regulă este importantă deoarece permite corectarea impozitului inclusiv pentru anul în curs, nu doar pentru 2027.

Impozite suplimentare pentru casele construite fără autorizație

Proiectul conține și măsuri fiscale pentru proprietarii care au construit fără autorizație sau au realizat extinderi neautorizate ale unor clădiri existente.

Pentru aceste imobile, municipalitatea prevede o cotă adițională de 50% la impozitul pe clădiri, aplicabilă până la intrarea în legalitate, în condițiile stabilite în document.

De exemplu, pentru o construcție cu un impozit anual de bază de 600 de lei, aplicarea cotei adiționale ar duce suma la 900 de lei.

Situația devine mai costisitoare atunci când construcția nu a fost nici declarată la organul fiscal.

În asemenea cazuri, proiectul prevede majorarea succesivă a impozitului cu 30% pentru fiecare interval sau fracțiune de șase luni de întârziere, calculată după expirarea termenului de declarare. Majorarea se aplică la valoarea impozitului stabilit inițial, pentru anul fiscal în cauză.

Mai mult, cota adițională de 50% pentru construcțiile neautorizate se poate cumula cu majorările aplicate clădirilor neîngrijite.

Pentru acestea din urmă, proiectul prevede majorări cuprinse între 200% și 500%, în funcție de starea imobilului, constatată potrivit procedurii de evaluare.

Proprietarii care își modernizează locuințele pot beneficia de reduceri de 50%

În timp ce majoritatea proprietarilor vor suporta indexarea impozitelor, documentul Primăriei prevede și facilități fiscale.

O reducere de 50% a impozitului pe clădiri, pentru o perioadă de doi ani, poate fi acordată proprietarilor care realizează pe cheltuiala proprie lucrări eligibile pentru creșterea performanței energetice, instalarea de sisteme fotovoltaice sau sisteme ecologice certificate pentru colectarea și tratarea apelor uzate.

Facilitatea nu se acordă însă automat.

Printre condițiile prevăzute în proiect se numără efectuarea lucrărilor printr-un operator autorizat, lipsa datoriilor către bugetul local și utilizarea imobilului ca locuință, fără desfășurarea unor activități economice sau obținerea de venituri din închiriere.

Reducerea poate fi solicitată pentru o singură clădire, la alegerea contribuabilului, iar documentele justificative trebuie depuse până la 31 ianuarie inclusiv, în anul pentru care se solicită facilitatea.

De exemplu, un proprietar care ar avea de achitat un impozit de 800 de lei ar putea beneficia, dacă îndeplinește toate condițiile, de o reducere la 400 de lei anual, timp de doi ani.

Proiectul păstrează și reducerile pentru clădirile vechi: 15% pentru cele cu o vechime între 50 și 100 de ani și 25% pentru imobilele mai vechi de 100 de ani.

Cresc și impozitele pe terenuri

Indexarea propusă pentru 2027 se aplică și terenurilor. Pentru un teren intravilan de 500 mp, încadrat la categoria terenuri cu construcții și deținut de o persoană fizică, diferențele sunt următoarele:

Zona fiscală| Impozit 2026| Impozit 2027
A| 730 lei 783,30 lei
B| 543,70 lei 583,40 lei
C| 372,85 lei 400,05 lei
D| 178,70 lei 191,75 lei

Un proprietar cu 500 mp de teren impozabil în zona A ar urma să achite cu aproximativ 53 de lei mai mult anual.

Pentru terenurile agricole nelucrate timp de doi ani consecutivi, proiectul permite majorarea impozitului cu 500% începând din al treilea an. Măsura se aplică în urma procedurilor prevăzute de municipalitate, nu automat tuturor terenurilor agricole.

Cât va plăti în plus o familie din Iași

Pentru a înțelege impactul asupra bugetului unei familii, am luat ca exemplu un apartament standard de 50 mp utili, situat în zona A, și un autoturism Euro 6 de 1.600 cm³.

În 2026, impozitul calculat pentru apartament este de 374,78 lei, iar cel pentru mașină, de 132 de lei. Totalul ajunge la 506,78 lei.

În 2027, pentru aceleași bunuri, impozitele ar urma să fie de 402,08 lei pentru locuință și 141,60 lei pentru autoturism, adică 543,68 lei.

Diferența este de aproximativ 37 de lei anual, fără a include un eventual impozit pe teren, alte proprietăți sau costurile parcării.

Proiectul menține bonificația de 10% pentru plata integrală anticipată a impozitelor, până la 31 martie.

Proiectul se află în consultare publică

Documentul privind taxele și impozitele locale pentru 2027 a fost publicat de Primăria Iași pe 26 octombrie și cuprinde 193 de pagini, inclusiv anexele cu nivelurile fiscale și procedurile de acordare a reducerilor.

Ieșenii pot transmite propuneri și observații în termen de zece zile calendaristice de la publicare. Ulterior, proiectul urmează să fie supus aprobării Consiliului Local Iași.

Deocamdată, majorările nu sunt definitive. Dacă documentul va fi adoptat în forma actuală, noile niveluri fiscale vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2027.

Ioana ROMILA

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:05 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…
03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro