Prima pedeapsă în dosarul motorinei de la CTP Iași? Un șofer a recunoscut șase furturi

28 octombrie 2026, 00:00 0
Prima pedeapsă în dosarul motorinei de la CTP Iași? Un șofer a recunoscut șase furturi

Unul dintre șoferii Companiei de Transport Public (CTP) Iași, cercetați în dosarul furturilor de motorină din autobuze, și-a recunoscut faptele în fața procurorilor. Marți, 27 octombrie 2026, magistrații Judecătoriei Iași au admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu Vasile Gherasim și au stabilit o pedeapsă de zece luni de închisoare, cu amânarea aplicării acesteia. Bărbatul, acuzat de șase acte de furt calificat, va trebui să presteze și 40 de zile de muncă în folosul comunității. Hotărârea nu este definitivă.

Decizia vine la aproximativ patru luni și jumătate de la perchezițiile desfășurate în dosarul furturilor de combustibil de la CTP Iași, anchetă în urma căreia 14 persoane au fost reținute. Vasile Gherasim s-a numărat printre angajații companiei care au ajuns în atenția procurorilor, fiind reținut pentru 24 de ore pe 8 iunie 2026.

Ulterior, acesta a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, document care a fost înaintat instanței pe 26 august 2026. „Instanţa admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi cu inculpatul Gherasim Vasile, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (şase acte materiale). Stabileşte pedeapsa de zece luni de închisoare, cu amânare, în sarcina inculpatului Gherasim Vasile, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată”, au precizat judecătorii ieșeni.

Amânarea aplicării pedepsei înseamnă că șoferul nu va executa cele zece luni de închisoare, atât timp cât respectă condițiile impuse de instanță și nu intervine o situație care să determine revocarea măsurii.

Vasile Gherasim a ajuns la o înțelegere cu CTP Iași

Pe lângă pedeapsa stabilită, magistrații au dispus ca bărbatul să presteze 40 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei Iași sau al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Un alt aspect important este faptul că șoferul a încheiat un contract de tranzacție cu societatea de transport public, reprezentată de directorul general Cristian Stoica. „Ia act că între partea civilă Compania de Transport Public Iaşi SA, prin directorul general ing. Stoica Cristian şi inculpatul Gherasim Vasile s-a încheiat un contract de tranzacţie”, se arată în hotărârea Judecătoriei Iași.

În extrasul hotărârii nu sunt precizate valoarea prejudiciului atribuit lui Vasile Gherasim și nici condițiile financiare ale înțelegerii încheiate cu societatea.

14 persoane au fost reținute în dosarul furturilor de motorină de la CTP Iași

Scandalul a izbucnit la începutul lunii iunie 2026, când polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul IPJ Iași, coordonați de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, au efectuat 15 percheziții domiciliare în județ.

Anchetatorii au stabilit că, în perioada 2025–2026, mai multe persoane ar fi sustras în mod repetat combustibil din rezervoarele mijloacelor de transport în comun aparținând CTP Iași.

În urma descinderilor, polițiștii au ridicat 138.198 de lei, 495 de litri de produs petrolier și alte mijloace de probă. Totodată, 14 persoane cu vârste cuprinse între 22 și 60 de ani au fost conduse la sediul IPJ Iași și reținute pentru 24 de ore.

Printre persoanele cercetate se afla și fiica lui Vasile Gherasim, studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași. Potrivit anchetatorilor, tânăra și-ar fi ajutat tatăl în activitățile cercetate. Hotărârea pronunțată pe 27 octombrie îl privește însă exclusiv pe Vasile Gherasim și nu stabilește vinovăția fiicei sale.

Dosarul a provocat un scandal în interiorul companiei de transport, mai ales după ce au apărut informații privind cantitățile de combustibil care ar fi fost sustrase din autobuze. CTP Iași a început procedurile disciplinare împotriva angajaților implicați, iar zece dintre șoferii cercetați au fost concediați.

Pentru Vasile Gherasim, acordul de recunoaștere a vinovăției a primit acum aprobarea Judecătoriei Iași. Soluția poate fi atacată, astfel că situația sa juridică nu este încă definitiv stabilită.

**Alexandru DAMIAN**

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:05 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…
03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro