Cine va fi noul prefect al Iașului? PNL cere demisia actualului prefect. Iată care este motivul!

24 martie 2024, 11:43 0
Cine va fi noul prefect al Iașului? PNL cere demisia actualului prefect. Iată care este motivul!

În ultima săptămână, în politica ieșeană s-a vorbit în culise despre noul prefect care va fi pus în funcție după plecarea lui Bogdan Cojocaru, actualul prefect și șeful filialei PSD Iași. Acesta va candida la alegeri pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Iași. Unul dintre cei care dorea funcția de prefect a fost un consilier local PSD însă varianta nu a fost agreată de mulți membri ai partidului.

În ceea ce privește candidatura pentru funcția de președinte a Consiliului Judetean Iași, Cojocaru se va „duela” la alegeri cel mai probabil cu actualul președinte liberal Costel Alexe. Acesta și-a anunțat candidatura însă șefii PNL de la nivel central încă nu au dat acordul.

Până atunci, PNL Iași cere demisia actualului prefect Bogdan Cojocaru, motivul fiind anunțul acestuia de a candida pentru Consiliul Județean Iași.

„Filiala PNL Iași solicită demisia prefectului Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași, ca urmare a incapacității acestuia de a îndeplini concomitent funcțiile de prefect și de candidat la Consiliul Județean Iași. Președintele PSD Iași nu poate fi, în același timp, prefect al județului Iași și candidat la Consiliul Județean Iași, întrucât poziția de prefect este incompatibilă și interferează cu buna desfășurare a pregătirii alegerilor din 9 iunie.

Modul abuziv în care aplică reglementările legale în funcție de interese politice arată lipsa de imparțialitate și constituie un pericol pentru buna funcționare a Instituției Prefectului. Atât timp cât a ocupat această funcție, Bogdan Cojocaru și-a mutat biroul politic de la PSD Iași la Instituția Prefectului, ocupându-și tot timpul cu manevre politice și șantaj asupra primarilor PNL Iași.

Atâta timp cât președintele PSD Iași nu își anunță demisia, există riscul ca acesta să utilizeze resursele și influența asociate funcției de prefect în scopuri politice, pentru a-și promova candidatura sau pentru a influența rezultatul alegerilor locale. Acest lucru ar submina integritatea procesului electoral și ar aduce prejudicii democrației locale.

Reamintim că două situații similare din comunele Popești și Prisăcani, în care prefectul Cojocaru a acționat diferit, pun în evidență caracterul partizan al acțiunilor sale. Utilizarea Instituției Prefectului Iași în scopuri politice și confuzia între rolul de prefect și cel de președinte PSD Iași și candidat la Consiliul Județean Iași sunt inacceptabile și afectează dezvoltarea județului și colaborarea instituțională.

În lumina celor amintite anterior, este esențial ca Bogdan Cojocaru să își clarifice prioritățile și să ia deciziile corespunzătoare pentru a evita conflictele de interese și pentru a asigura integritatea și imparțialitatea sa în exercitarea funcției de prefect și în calitate de candidat la Consiliul Județean Iași.

Demisia din funcția de prefect ar fi un pas necesar pentru a elimina orice suspiciune cu privire la utilizarea instituției pentru scopuri politice personale și ar demonstra angajamentul său față de buna guvernare și transparența în administrația publică locală. Așadar, așteptăm demisia imediată a prefectului județului Iași pentru intrarea în legalitate!”, precizează Departamentul de comunicare al PNL Iași.

Vlad Mirea

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:05 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…
03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro