Ieșenii o duc bine: 18 Porsche înmatriculate deja în 2025. În oraș s-a deschis un service Porsche FOTO

Ziarul de Interes
3 min de citit
SHARE

Interesul ieșenilor pentru marca Porsche este în creștere, iar datele oficiale confirmă acest trend. Dacă la finalul lunii decembrie 2024, în evidențele Direcției Generale pentru Permise și Înmatriculări erau înregistrate 119 autoturisme Porsche în județul Iași, în primele trei luni ale acestui an au fost înmatriculate deja alte 18 unități. Mai exact, în ianuarie au fost adăugate două noi modele, adică o Panamera și un 911 Targa iar în lunile februarie și martie câte opt mașini.

În februarie, toate autoturismele înmatriculate la Iași au fost modele Cayenne – cinci în variantă hibrid și restul cu motorizare diesel. În martie, ieșenii au optat pentru trei unități Cayenne, două Macan și două Panamera, semn că popularitatea mărcii rămâne constantă.

Pe fondul acestei creșteri a parcului auto Porsche din zonă, compania Porsche Inter Auto România, în parteneriat cu Grupul APAN, a inaugurat recent la Iași, lângă Antibiotice, un nou service autorizat dedicat mărcii. Porsche Service Center Iași este cel de-al treilea centru de acest tip din țară, după cele din București și Timișoara, și reprezintă o investiție de peste 5 milioane de euro.

Noua clădire are o suprafață de peste 1.450 metri pătrați, dintre care 515 mp sunt destinați atelierului propriu-zis. Centrul include patru posturi de lucru dedicate, spații de recepție și așteptare pentru clienți, birouri, magazie de piese, precum și o centrală fotovoltaică de 175 kW, subliniind preocuparea pentru sustenabilitate. În total, 8 tehnicieni specializați, 3 consilieri de service și un reprezentant infodesk vor deservi clienții Porsche din regiune.

Construcția centrului a început după stabilirea unui parteneriat în vara anului 2021, lucrările fiind finalizate în noiembrie 2024. În martie 2025, a fost semnat oficial contractul care marchează intrarea în rețeaua Porsche Service Center.

„Pentru noi este o perioadă de extindere accelerată, astfel încât să fim mai aproape de clienții noștri, tot mai numeroși, din întreaga țară”, a transmis Alin Tapalagă, Director General Porsche Inter Auto România. El a subliniat și faptul că serviciile oferite în noul centru vor respecta standardele de calitate impuse de producătorul german.

De asemenea, Adrian Pascu, Director Executiv Importator Porsche, a precizat că procesul de autorizare a fost unul riguros, fiecare mecanic fiind școlarizat direct de Porsche. „Suntem foarte încântați că am găsit un partener de încredere, alături de care să putem fi mai aproape de clienții noștri din Iași și din împrejurimi.”

La rândul său, Ovidiu Biciin, Director Executiv Porsche Service Center Iași, a subliniat semnificația acestui moment pentru Grupul APAN: „Sărbătorim nu doar deschiderea unei noi facilități dedicate mărcii Porsche, ci materializarea unei pasiuni care ne unește pe toți, izvorâtă din dragostea pentru măiestria automobilistică excepțională”.

CITIȚI ȘI

Cătălin Ivan revine în joc? Primarul din Ciohorăni, exclus din PSD după ce s-a alăturat proiectului lui Victor Ponta

Tolea și-a cumpărat Rolls Royce electric. Cu un BMW taxi își duce copilul la școală FOTO

Dovada că te poți îmbogăți din IT: un ieșean are în garaj două Lamborghini. Iată cine este acesta FOTO

EXCLUSIV Magnatul imobiliarelor din Iași își vinde bolidul electric abia cumpărat. Modelul este unic în oraș. Iată care este motivul vânzării FOTO

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

22 apr.
03:00 (EEST)
Doar 9.532 de semnături a adunat Arhiepiscopia Iașilor împotriva jocurilor de noroc. Iată noul regulament de autorizare
Consilierii locali ieșeni vor dezbate pe 27 aprilie, într-o ședință extraordinară, proiectul de hotărâre privind interzicerea jocurilor de tip slot-machine, dar și…
21 apr.
17:58 (EEST)
Verdict în dosarul „Flux”: Chirica și Harabagiu, achitați. O funcționară, condamnată la închisoare cu executare, iar dezvoltatorul scapă cu suspendare
Unul dintre cele mai controversate dosare de urbanism din Iași a primit prima soluție pe fond. Tribunalul Iași s-a pronunțat în cauza…
21 apr.
13:17 (EEST)
Iașul marchează Ziua Forțelor Terestre: ceremonii în centrul orașului, demonstrații militare și evenimente pentru public | VIDEO
Iașul devine, în această săptămână, punctul central al manifestărilor dedicate Zilei Forțelor Terestre Române, sărbătorită anual pe 23 aprilie, de Armata României…
21 apr.
13:04 (EEST)
Concurs pentru șefia Spitalului „Neuro” din Iași, după 16 ani cu același manager. Calendarul și condițiile pentru candidați
După aproape un deceniu și jumătate în care conducerea Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași a fost asigurată de…
21 apr.
12:00 (EEST)
Costuri actualizate la pasajul Socola: Primăria pune pe masă 26,6 milioane lei și cere vot de urgență până la finalul lunii aprilie
Proiectul de reabilitare a pasajului superior Socola revine pe masa Consiliul Local Iași, după ce Primăria a actualizat indicatorii tehnico-economici și devizul…
21 apr.
09:55 (EEST)
Iată cum au votat pesediștii ieșeni retragerea încrederii în premierul Bolojan. Reacții și miza politică pentru Iași
Partidul Social Democrat a anunțat, în urma unei consultări interne care a avut loc aseară, retragerea încrederii acordate premierului Ilie Bolojan. Decizia…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?