Macazul-problemă de la Cinci Drumuri a blocat șapte tramvaie și circulația auto. CTP nu găsește o soluție

26 octombrie 2026, 00:01 0
Macazul-problemă de la Cinci Drumuri a blocat șapte tramvaie și circulația auto. CTP nu găsește o soluție

Macazul de la Cinci Drumuri continuă să le dea bătăi de cap vatmanilor CTP Iași. Joi seară, 22 octombrie 2026, în jurul orei 20:00, șase-șapte tramvaie așteptau la rând pentru a putea traversa intersecția, după apariția unor noi probleme la macaz. Blocajul a afectat și circulația autoturismelor, șoferii fiind nevoiți să aștepte deblocarea intersecției. Cinci Drumuri se află în zona Târgu Cucu din Iași, la intersecția străzii Elena Doamna cu străzile Pădurii, Bărboi și Benjamin Fondane (fosta Pantelimon), în apropierea centrului orașului. „Aceleași probleme la macazul de la 5 Drumuri. De câte blocări și deraieri mai e nevoie ca să îl schimbe?”, ne-a transmis un vatman.

Nu este prima dată când macazul provoacă asemenea dificultăți. Pe 2 iunie 2026, un tramvai Bozankaya de pe traseul 3 a rămas blocat în aceeași intersecție, după ce macazul nu a mai permis schimbarea direcției spre strada Pădurii. Deși a fost acționat manual, mecanismul revenea în poziția inițială, iar circulația a fost întreruptă mai bine de 15 minute. Angajații care au intervenit au ajuns să fixeze temporar acele macazului cu bucăți de cauciuc.

Mai mult, pe 8 octombrie 2023, un tramvai a deraiat în zona Cinci Drumuri, pe sensul dinspre strada Pădurii. Incidentul a dus la blocarea circulației tramvaielor pe toate sensurile, fiind necesară întoarcerea vagoanelor în Târgu Cucu și Tătărași Nord.

În august 2026, CTP Iași anunța noi lucrări la macazul de la Cinci Drumuri, programate pentru data de 22 august. Pentru efectuarea intervențiilor, compania a prevăzut modificarea mai multor trasee de tramvai. Cu toate acestea, la numai două luni distanță, vatmanii semnalează din nou blocaje în aceeași intersecție.

Problemele nu se limitează la acest punct al rețelei. Ziarul de Interes a prezentat anterior nemulțumirile vatmanilor privind starea macazurilor de la Sadoveanu, Hotel Europa, Gară și Podul de Piatră. Angajații au reclamat mecanisme uzate, acționări manuale și intervenții provizorii, susținând că asemenea defecțiuni îngreunează circulația și cresc riscul producerii unor incidente.

Blocajul de joi seară readuce în discuție eficiența lucrărilor efectuate la Cinci Drumuri și necesitatea înlocuirii mecanismului. Deocamdată, nu există o explicație oficială pentru incidentul din 22 octombrie și nici o confirmare că macazul urmează să fie înlocuit integral.

Vlad Mirea

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
11:32 (EET)
Un biciclist a trecut pe roșu la calea ferată din Hălăucești. Al doilea nu a mai apucat să traverseze și a fost lovit de tren VIDEO
Un accident feroviar mortal s-a produs marți dimineață, 3 noiembrie 2026, în localitatea Hălăucești, județul Iași. Doi bicicliști au încercat să traverseze…
03 nov.
00:05 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…
03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro