VIDEO | Picasso, în premieră la Iași. Ceramică pictată și cromolitografii ale marelui artist, expuse la Palatul Culturii

03 iulie 2026, 14:26 0
VIDEO | Picasso, în premieră la Iași. Ceramică pictată și cromolitografii ale marelui artist, expuse la Palatul Culturii

Iașul intră, timp de zece zile, în universul unuia dintre cei mai importanți artiști ai secolului XX. Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Artmark, organizează la Palatul Culturii expoziția „Picasso la Palat!”, un eveniment găzduit în Sala „Tezaur” a Muzeului de Artă, în perioada 3 – 12 iulie 2026. Vernisajul a avut loc vineri, 3 iulie, la ora 12.

În premieră la Iași, publicul va putea vedea ceramică pictată și glazurată, dar și cromolitografii realizate de Pablo Picasso. Lucrările aduse la Palatul Culturii surprind teme reprezentative pentru vastul univers artistic al artistului spaniol, de la expresivitatea desenului spontan până la motivele care au marcat creația sa de maturitate.

Pablo Picasso, născut în 1881 la Málaga și decedat în 1973 la Mougins, în Franța, este considerat una dintre cele mai strălucite personalități ale artei moderne. De-a lungul vieții, a creat peste 20.000 de opere, de la pictură, sculptură și desen, până la ceramică și scenografie.

Pablo Ruiz y Picasso a fost inițiat în pictură de tatăl său, apoi a urmat cursurile Școlii de Arte Frumoase din Barcelona și ale Academiei de Pictură din Madrid. Parcursul său artistic a fost influențat decisiv de călătoriile la Paris, unde a intrat în contact cu artiști precum Renoir, Monet, Cézanne și Vincent van Gogh. Alături de Georges Braque, Picasso a pus bazele cubismului, una dintre cele mai importante rupturi din istoria artei moderne, prin deconstrucția convențiilor de perspectivă care dominaseră arta timp de secole.

Evenimentul de la Iași pune accent și pe zona mai puțin accesibilă publicului larg: ceramica lui Picasso. Stabilit în sudul Franței după 1947, artistul a colaborat cu celebrul atelier Madoura din Vallauris, unde a transformat vasele, platourile și obiectele ceramice în suporturi de creație. Artmark precizează că ceramica pictată de Picasso reprezintă o secțiune specială a proiectului „Universul Picasso”, iar astfel de lucrări apar rar în evenimentele organizate în România.

„Invităm publicul să descopere o selecție dedicată exclusiv creației unuia dintre cei mai influenți și inovatori artiști ai secolului al XX-lea, Pablo Picasso. Evenimentul aduce în centrul atenției câteva piese ceramice în serii limitate, realizate în prestigiosul atelier Madoura Plein Feu din Vallauris, Franța, unde Pablo Picasso a creat aproape 4.000 de astfel de piese, între anii 1947 și 1971”, a declarat Andrei Apreotesei, manager Palatul Culturii – Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași.

Expoziția de la Palatul Culturii face parte dintr-un proiect mai amplu dedicat creației lui Picasso. Artmark a anunțat licitația „Universul Picasso. Licitație de artă grafică și ceramică”, programată pe 15 iulie, iar cele mai importante opere pot fi admirate înainte de licitație și la Iași, în Sala „Tezaur” a Muzeului de Artă.

„Picasso la Palat!” poate fi vizitată până pe 12 iulie 2026, în intervalul 10.00 – 17.00, de marți până joi și duminică, respectiv între orele 10.00 – 18.00, vineri și sâmbătă. Accesul se face cu biletul aferent Muzeului de Artă.

Anton Farcaș

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
11:32 (EET)
Un biciclist a trecut pe roșu la calea ferată din Hălăucești. Al doilea nu a mai apucat să traverseze și a fost lovit de tren VIDEO
Un accident feroviar mortal s-a produs marți dimineață, 3 noiembrie 2026, în localitatea Hălăucești, județul Iași. Doi bicicliști au încercat să traverseze…
03 nov.
00:05 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…
03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro