Începe judecata fiului afaceristului Terciu, care și-a împușcat în piept cumătrul la o partidă de vânătoare


La doi ani de la tragedia petrecută la o partidă de vânătoare de vulpi, în pădurile comunei Popești, dosarul în care este cercetată moartea omului de afaceri Dumitru Lamban a ajuns într-o nouă etapă. Valy (Valentin) Terciu, fiul cunoscutului om de afaceri Vasile Terciu, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, potrivit informațiilor privind cauza din 21 octombrie 2026. Victima, în vârstă de 53 de ani, fusese împușcată în piept chiar de către prietenul și cumătrul său, în timpul unei partide de vânătoare autorizate.
În dosar, trei rude ale lui Dumitru Lamban s-au constituit părți civile, urmând să solicite despăgubiri în cadrul procesului penal.
Cauza urmează să fie analizată de Judecătoria Iași, mai întâi în procedura de cameră preliminară, în care se verifică legalitatea sesizării instanței și a administrării probelor. Dacă judecătorii dispun începerea judecății, procesul va continua cu examinarea acuzațiilor și a probelor. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, Valentin Terciu beneficiază de prezumția de nevinovăție.
O partidă de vânătoare de vulpi s-a încheiat cu moartea unui prieten
Tragedia s-a produs în seara zilei de 11 octombrie 2024, în zona localității Hărpășești, comuna Popești. Dumitru Lamban și Valentin Terciu participau la o partidă de vânătoare de vulpi, în baza unei autorizații colective. Ambii dețineau legal arme și muniții de vânătoare și aveau calitatea de vânători cu drepturi depline, potrivit verificărilor efectuate atunci de polițiști.
Incidentul s-ar fi produs în jurul orei 20, când Valentin Terciu, care folosea o carabină Blaser, ar fi încercat să reîncarce arma. Potrivit informațiilor apărute în timpul anchetei, bărbatul ar fi rămas cu un cartuș pe țeavă, iar arma s-ar fi declanșat în timpul manevrării. Glonțul l-a lovit în piept pe Dumitru Lamban, aflat în apropiere, și i-a străpuns toracele.
La momentul respectiv, anchetatorii au urmărit să stabilească împrejurările în care arma a fost descărcată și dacă au fost respectate regulile de siguranță privind manipularea armelor de foc.
Imediat după împușcătură, Terciu a apelat numărul de urgență 112, apoi și-a transportat prietenul cu autoturismul, pentru a se întâlni cu echipajul medical. Din păcate, rănile provocate de glonț s-au dovedit fatale.
Prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD Iași, preciza după intervenție că victima prezenta două plăgi în zona toracelui, una dintre ele fiind posibilul orificiu de ieșire a glonțului. Echipajul medical a efectuat manevre de resuscitare timp de aproximativ 45 de minute, fără rezultat. „Nu a răspuns la manevrele de resuscitare și s-a declarat decesul în teren”, declara atunci Diana Cimpoeșu.
Ce legătură aveau cei doi oameni de afaceri
Dincolo de pasiunea comună pentru vânătoare, între Dumitru Lamban și Valentin Terciu exista și o relație apropiată de familie. Lamban era nașul de botez al copilului lui Terciu, cei doi fiind cumetri.
Dumitru Lamban era cunoscut în mediul de afaceri ieșean, în special pentru activitățile din domeniul construcțiilor și exploatării agregatelor minerale. Acesta administra, printre altele, exploatări de balast din zonele râurilor Siret și Moldova.
Valentin Terciu este fiul lui Vasile Terciu, administratorul societății TVI Construct din Iași, firmă activă în domeniul construcțiilor. Conform datelor financiare aferente anului 2025, societatea a raportat o cifră de afaceri de peste 47,4 milioane de lei, un profit net de aproximativ 209.000 de lei și 79 de salariați.
În perioada imediat următoare tragediei au apărut și întrebări privind condițiile în care fusese organizată vânătoarea, întrucât cei doi se aflau singuri, fără un reprezentant al gestionarului fondului de vânătoare. Sebastian Florea, reprezentant al Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Iași, a explicat la acel moment că prezența gestionarului nu reprezintă, în sine, o obligație generală pentru orice partidă de vânătoare. Poliția a confirmat însă că vânătoarea era autorizată și a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Alexandru DAMIAN
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp



















