Liniile CFR, afectate de zăpadă și viscol. 11 trenuri anulate pe raza SRCF Iași

09 ianuarie 2024, 10:33 0
Liniile CFR, afectate de zăpadă și viscol. 11 trenuri anulate pe raza SRCF Iași

CFR SA anunţă marţi dimineaţa că circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Iaşi şi Galaţi, din cauza vântului puternic, viscolului şi temperaturilor scăzute şi că 11 trenuri au fost anulate pe raza SRCF Iaşi.

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că la această oră circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Regionale CF Iaşi şi Galaţi, din cauza vântului puternic, viscolului şi temperaturilor scăzute. Pe raza SRCF Galaţi, pe distanţa Mărăşeşti – Tecuci (fir I şi II) în contextul condiţiilor meteo nefavorabile (vânt puternic şi viscol), circulaţia AM (automotoarelor) este permisă doar cu antemergător (locomotivă Diesel sau electrică). Pe distanţa Brăila – Făurei (vânt puternic şi viscol), trenurile circulă cu restricţie de viteză de 70 km/h”, anunţă CFR SA.

Potrivit companiei feroviare, în staţia Mărăşeşti, în cursul nopţii, din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului, circulaţia feroviară a fost îngreunată şi mai multe trenuri de călători au înregistrat întârzieri. A fost afectată circulaţia a 8 trenuri de călători (R 7574, RE 11064, IR 1664, IR 1665, RE 11065, R 7575, R 7576, IRN 402.

”Pe raza SRCF Iaşi, din cauza ninsorii şi a viscolului, pe distanţa Leşu Ilvei – Poiana Ilvei şi Lunca Ilvei – Coşna se circulă cu restricţie de viteză de 50 km/h. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile a fost afectată circulaţia a 10 trenuri de călători, care au întârziat la expedierea din staţiile CF Iaşi şi Bacău: R 5423, R 6414, R 11437, R 6447, R 1062, IRN 1668 , R 11413, R 5481, IC 559, IR 1859”, precizează CFR SA.

CFR SA mai anunţă că, la solicitarea CFR Călători, 11 trenuri au fost anulate pe raza SRCF Iaşi.

”În prezent, pe raza SRCF Iaşi, pe linia neinteroperabilă Hârlău – Iaşi, din cauza zăpezii abundente şi a viscolului, trenul R 11404 (Regio Călători) s-a defectat şi aşteaptă locomotivă de ajutor. Personalul feroviar este activat şi intervine operativ în zonele unde se înregistrează probleme, astfel încât să fie asigurată continuitatea traficului feroviar”, precizează comunicatul.

”CFR SA, prin comandamentele locale, urmăreşte permanent evoluţia fenomenelor meteo şi menţine legătura cu operatorii de transport feroviar de călători, astfel încât toate măsurile de circulaţie impuse pe reţeaua feroviară în perioada de valabilitate a avertizărilor meteorologice să asigure continuitate şi legături inclusiv pe raza judeţelor afectate fenomene meteo nefavorabile. Adresăm scuzele necesare călătorilor, în situaţia în care trenurile cu care călătoresc ajung cu întârziere la destinaţie, însă toate măsuri de circulaţie adoptate în această perioadă sunt necesare pentru a menţine condiţiile optime şi de siguranţă pe reţeaua feroviară”, transmite CFR SA

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro