VIDEO| El este ieșeanul cu 19 firme arestat în dosarul suplimentelor „minune”. Un depozit de pe Cicoarei, veriga locală într-o escrocherie de peste 125 de milioane de euro


Zilele trecute, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași și procurorii Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au descins în 41 de locații din România, inclusiv în județul Iași. Ancheta vizează constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals informatic, spălarea banilor și evaziune fiscală.
Astfel, judecătorii de la Tribunalul Iași au dispus arestarea preventivă a șase suspecți: Ion Dombrov, considerat a fi capul rețelei, Sergiu Mandricov, Aurel Ardelean, Marius Sorin Bolintiru, Alexandru Philip Filip și Sergiu Adrian Cotaie.
Ultimul dintre aceștia este din Iași. Sergiu Adrian Cotaie este cercetat pentru complicitate, ceea ce indică, potrivit acuzațiilor formulate de procurori, un rol mai limitat în mecanismul infracțional. Totuși, numele său apare în legătură cu numeroase firme.
Cotaie este conectat la mai multe societăți comerciale care poartă, în mare parte, aceeași structură de denumire, „Prime” sau „Super”. Acesta figurează ca asociat direct sau indirect în companii precum Prime Health SRL, Prime Slim SRL, Prime Natural SRL, Prime Sana SRL, Prime Beauty SRL, Prime Natural Extracts SRL și Prime Extreme SRL, dar și în alte societăți precum Super Ventures SRL, Super Entertaining SRL și Super Fun Adventure SRL.
De asemenea, Cotaie mai este asociat cu entități precum Copii de Vis Online SRL, Tennis-Perju SRL, Mes Productions SRL și Cotaie Sergiu-Adrian Întreprindere Individuală. Toate aceste firme sugerează existența unei rețele extinse de societăți comerciale aflate în diferite relații de administrare, control sau asociere.
Potrivit anchetatorilor, rețeaua a funcționat din 2019 până în mai 2026 și ar fi provocat un prejudiciu estimat la peste 125 de milioane de euro, la care se adaugă sume importante în lei, leva și forinți. În România, prejudiciul adus bugetului de stat este estimat la peste 32 de milioane de lei.
250.000 de cutii de „tratamente minune” ridicate de anchetatori
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat aproximativ 250.000 de cutii și flacoane cu produse promovate fraudulos ca alternative la medicamente. La un preț mediu de 35 de euro per unitate, valoarea potențială a produselor depășește 8,6 milioane de euro.
Au fost ridicate, de asemenea, laptopuri și dispozitive de stocare, iar procurorii au instituit sechestru asupra sumelor de 220.158 de lei și 77.180 de euro. Cu sprijinul Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații și al Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, au fost blocate 196 de site-uri folosite pentru promovarea produselor.
Cine este Ion Dombrov
Un nume-cheie asociat public cu această industrie este Ion Dombrov, cetățean al Republicii Moldova. Acesta apare ca administrator al Make Profit SRL, companie care comercializa în România suplimentele distribuite prin Everad, o platformă ucraineană de affiliate marketing specializată în promovarea produselor din categoria „nutra”, adică suplimente alimentare pentru hipertensiune, diabet, prostată, slăbit sau potență. Activitatea companiei a fost coordonată de doi cetățeni ucraineni, Ruslan Drozdov și Igor Parinov.
Cei doi au înființat în 2016, în România, Make Profit SRL, societate care a devenit vehiculul comercial prin care produsele Everad erau distribuite pe piața românească. Ulterior, firma a fost transferată către un alt cetățean ucrainean, Vitalii Stavnytskyi. După această schimbare, administratorul companiei a devenit Ion Dombrov.
Cum funcționa schema
Modelul de afaceri era aparent simplu, dar extrem de eficient. Platforma Everad recruta afiliați care primeau site-uri gata făcute, texte traduse, fotografii și povești false despre pacienți vindecați. Aceste pagini imitau site-uri de știri sau portaluri medicale și foloseau fără acord numele unor medici reali, precum și personaje fictive prezentate drept specialiști.
Victimele completau un formular cu numărul de telefon, iar apoi erau contactate de operatori de call-center, care se recomandau uneori drept medici.
Mulți cumpărători erau persoane în vârstă, convinse să renunțe la tratamentele prescrise și să cumpere mai multe cutii de suplimente. DIICOT susține că unele victime și-au pus sănătatea în pericol din această cauză.
Procurorii arată că, atunci când un produs începea să atragă reclamații, acesta era redenumit și relansat. În total, rețeaua ar fi folosit peste 400 de denumiri comerciale.
Printre produsele intens promovate în România s-au numărat Detonic, Normalife, Cardiline și HeartTonic, toate prezentate ca tratamente revoluționare pentru diverse boli.
Dimensiunea dosarului a impus constituirea unei echipe comune de anchetă între România, Ungaria, Republica Moldova, Polonia și Bulgaria, sub coordonarea Eurojust și Europol.
În Polonia au fost reținute trei persoane și au fost puse sub sechestru bunuri de aproximativ 1,8 milioane de euro. În Republica Moldova sunt investigate alte zece persoane, iar în Bulgaria a fost identificat depozitul central al rețelei.
Andrei Dîscă
Citește și:
Comentarii
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp
























Și după câteva zile au fost eliberați și au continuat treaba , deci nu sa rezolvat nimic.