Violențe și tâlhării în județ. Mai multe rețineri și arestări în ultimele zile

30 ianuarie 2026, 05:02 0
Violențe și tâlhării în județ. Mai multe rețineri și arestări în ultimele zile

Val de intervenții ale poliției în mai multe localități din județul Iași, după o serie de agresiuni și fapte de tâlhărie comise în ultimele zile. Mai mulți suspecți au ajuns în arest, potrvit polițiștilor iar instanțele au dispus măsuri preventive în trei dosare distincte.

Primul caz îi vizează pe patru tineri din comuna Ruginoasa, cu vârste între 19 și 30 de ani, reținuți după un scandal produs în seara de 25 ianuarie, în comuna Hărmănești. Potrivit anchetatorilor, aceștia ar fi distrus gardul unei locuințe, iar unul dintre proprietari ar fi fost agresat în timpul incidentului.

Cei patru au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în arestul poliției. Ulterior, ei au fost prezentați procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani, care au decis plasarea lor sub control judiciar pentru 60 de zile, cercetările continuând pentru lovire și distrugere.

Un alt dosar vizează o tâlhărie comisă în municipiu, unde un adolescent de 17 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Ancheta arată că, în noaptea de 17 spre 18 ianuarie, acesta ar fi atacat o femeie de 50 de ani pe strada Vasile Lupu, după care i-ar fi furat rucsacul în care se aflau bunuri personale și bani.

Tânărul a fost reținut de polițiștii de investigații criminale și prezentat procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, iar instanța de la Judecătoria Iași a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Un al treilea incident a avut loc în comuna Miroslava, unde un tânăr de 21 de ani este acuzat că ar fi agresat un bărbat de 25 de ani aflat în curtea unei locuințe, după care i-ar fi furat bani. Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul poliției, urmând să fie prezentat instanței cu propuneri legale.

Anchetele continuă în toate cele trei cazuri, polițiștii urmând să stabilească exact împrejurările în care au avut loc agresiunile și prejudiciile produse victimelor. (Vlad Mirea)

CITIȚI ȘI
https://ziaruldeinteres.ro/femicid-in-judetul-iasi-femeie-de-35-de-ani-ucisa-de-concubin-agresorul-depistat-dupa-crima/

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
11:32 (EET)
Un biciclist a trecut pe roșu la calea ferată din Hălăucești. Al doilea nu a mai apucat să traverseze și a fost lovit de tren VIDEO
Un accident feroviar mortal s-a produs marți dimineață, 3 noiembrie 2026, în localitatea Hălăucești, județul Iași. Doi bicicliști au încercat să traverseze…
03 nov.
00:05 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…
03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro