Soția parohului, lovită în primăria Todirești. Primarul, acuzat că își protejează secretara

12 august 2026, 00:03 3
Soția parohului, lovită în primăria Todirești. Primarul, acuzat că își protejează secretara

Un conflict izbucnit între două dintre cele mai importante angajate ale Primăriei Todirești a ajuns în atenția poliției.

Contabila instituției, Elena Zapan, soția preotului paroh din comună, a făcut plângere la poliție că a fost lovită de secretara instituției, Laura-Elena Ignat.
Incidentul s-ar fi petrecut luni, 10 august 2026, chiar în sediul administrației locale.

Potrivit informațiilor obținute de Ziarul de Interes, conflictul ar fi început în biroul secretarei generale. După o discuție în contradictoriu, contabila ar fi ieșit din încăpere, moment în care ar fi fost lovită puternic în spate. „Contabila este o femeie de o aleasă ținută morală. Contabila a intrat în biroul secretarei, iar când a ieșit, secretara a lovit-o în spate, puternic. Este păcat ca lucrurile să rămână așa”, ne-a declarat un consilier local, sub protecția anonimatului.

Alesul local îl acuză pe primarul Ovidiu Droancă de părtinire și își explică poziția printr-o presupusă relație personală dintre edil și secretara generală. Afirmația nu a putut fi verificată independent. „Secretara este împreună cu primarul, dacă înțelegeți. Primarul este părtinitor, dacă înțelegeți de ce”, a mai susținut consilierul local.

Elena Zapan este soția preotului Ovidiu-Constantin Zapan. Potrivit site-ului oficial al Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” – Todirești 2, acesta slujește ca paroh în comună din anul 2018.

Contabila a sunat la 112

După incident, Elena Zapan a sesizat Poliția prin numărul de urgență 112. Inspectoratul de Poliție Județean Iași confirmă că o femeie de 43 de ani a reclamat că a fost agresată în sediul unei unități administrativ-teritoriale din Todirești. Din primele verificări ale polițiștilor, presupusa agresiune s-ar fi produs pe fondul unui conflict verbal.
„La data de 10 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Ruginoasa au fost sesizați, prin apel 112, de către o femeie de 43 de ani, cu privire la faptul că a fost agresată fizic în timp ce se afla în incinta unei unități administrativ-teritoriale din comuna Todirești.
Din verificările efectuate, a rezultat faptul că, pe fondul unor discuții în contradictoriu și al unui conflict verbal, femeia de 43 de ani ar fi fost agresată fizic de către o femeie de 39 de ani.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii întregii situații de fapt”, au transmis reprezentanții Poliției Iași.

Primarul a invocat lipsa semnalului

Jurnaliștii Ziarul de Interes l-au contactat pe primarul comunei Todirești, Ovidiu Droancă, pentru a obține explicații despre incident și despre acuzațiile de părtinire formulate de consilierul local. După ce a auzit numele publicației, edilul a spus că nu mai are semnal la telefon și nu a oferit un punct de vedere. Ovidiu Droancă este primar din partea PNL, este căsătorit și are trei copii.

Cercetările polițiștilor continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs conflictul. Întocmirea dosarului penal nu echivalează cu stabilirea vinovăției, aceasta urmând să fie decisă numai pe baza probelor administrate în anchetă.

Vlad Mirea

Comentarii

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
11:32 (EET)
Un biciclist a trecut pe roșu la calea ferată din Hălăucești. Al doilea nu a mai apucat să traverseze și a fost lovit de tren VIDEO
Un accident feroviar mortal s-a produs marți dimineață, 3 noiembrie 2026, în localitatea Hălăucești, județul Iași. Doi bicicliști au încercat să traverseze…
03 nov.
00:05 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…
03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro