Detalii revoltătoare în cazul accidentului sportivului de 17 ani din Ciurea lăsat să moară pe marginea străzii

28 iulie 2025, 06:34 0
FOTO: Imagine preluată de pe pagina publică de Tik Tok a victimei

Informații revoltătoare ies la iveală în cazul morții lui Robert, sportivul de 17 ani din Ciurea lovit de un autoturism al cărui șofer a fugit de la locul accidentului.

Robert Tansanu, un adolescent de doar 17 ani din comuna Ciurea, a fost spulberat de o mașină în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timp ce mergea spre casă, pe marginea drumului. La volan se afla Dumitru Buzatu, 29 de ani, din Ciurea.

Potrivit apropiaților victimei, Buzatu ar fi lovit intenționat băiatul cu mașina: zona era luminată, iar adolescentul— un tânăr sportiv, înalt de 1,80 metri — nu ar fi putut fi confundat cu nimic. „Dacă vezi un câine, dapăi un tânăr de 1,80”, au spus apropiații victimei.

A avut timp să șteargă urmele și să amenințe martorii să nu sune la 112. Mai puțin să ajute

După impact, Buzatu nu a chemat ambulanța, nu a oferit primul ajutor adolescentului căzut pe stradă. Nu a încercat să salveze viața unui copil care agoniza pe marginea drumului. În schimb, a avut timp să scoată plăcuțele de înmatriculare ale mașinii, să părăsească locul accidentului și să șteargă urmele. Motorul mașinii a fost lăsat pornit, iar în interior nu s-a găsit niciun act.

Medicul militar găsit mort în locuința sa din Breazu fusese declarat inapt pentru serviciul militar, în februarie


Mai mult de atât, se pare că Buzatu nu era singur în autoturism. Informații apărute recent indică faptul că în mașină se aflau și alte persoane, iar un martor ar fi fost amenințat să nu sune la poliție.

Toate aceste detalii conturează un tablou sinistru: un șofer care lovește mortal un copil, apoi face tot posibilul să se asigure că nimeni nu va afla ce s-a întâmplat cu adevărat. Și în loc să încerce să salveze o viață, se preocupă de acoperirea urmelor.

Buzatu a fost căutat de către politiști toată noaptea, însă individul s-a ascuns. A doua zi, el a sunat la poliție și s-a predat. Imediat, polițiștii l-au încătușat și l-au băgat în arest apoi judecătorii l-au plasat pentru 30 de zile în închisoare pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis valabil și părăsirea locului accidentului.

Pierde Chirica controlul majorității în CL? Clubul CSM 2020 a devenit o bombă cu ceas


Cum se explică faptul că un șofer implicat într-un accident mortal are timp să îndepărteze plăcuțele mașinii, dar nu sună la 112?

Robert Tansanu era un băiat cunoscut în Ciurea, elev la Liceul cu Program Sportiv din Iași. (Anton Farcaș)

CITIȚI ȘI

Primăria Iași vrea să mențină prețul gigacaloriei iarna aceasta, acoperind diferența din bugetul local

„Unde mergem, dom’ președinte?” Un șef din Iași îl întreba obsesiv pe Piedone locațiile de control. Suspicios, șeful ANPC a adus inspectori de la București să verifice firmele din Iași

În plină criză bugetară, Primăria Iași direcționează milioane către biserici. Elevii de nota 10 au primit doar câte 2000 de lei

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

04 nov.
00:00 (EET)
Șocant: o fetiță de 2 ani a ajuns cu un șurub în cap la Spitalul „Sfânta Maria”. Ce au descoperit medicii
O fetiță de numai doi ani a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”, după ce un dulap s-ar…
04 nov.
00:00 (EET)
Dosarul DIICOT cu țigările de contrabandă din piața Nicolina s-a încheiat cu un fâs. 15 inculpați, nicio condamnare
Un dosar de criminalitate organizată instrumentat de procurorii DIICOT Iași, în care 15 persoane au fost trimise în judecată pentru presupuse afaceri…
04 nov.
00:00 (EET)
Moșul Tudorache și doamna Brânză au bătut degeaba la porțile Facultății de Drepturi
Mare supărare pe moșul Tudorache și pe doamna Brânză, mâna lui stângă! Gurile rele spun că cei doi nu mai sunt primiți…
04 nov.
00:00 (EET)
Pilotul avionului prăbușit la Iași avea doar 10 ore de zbor pe Belmont. Obținuse licența ULM cu 19 zile înainte de accident
Raportul preliminar al Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS) scoate la iveală detalii importante despre experiența pilotului avionului…
04 nov.
00:00 (EET)
Mon Jardin, păcăleala antecontractelor fără autorizație de construcție: 17 mil lei datorii. Oamenii au plătit pentru apartamente și au ajuns creditori
Dezvoltatorul imobiliar Lucian Caraș continua să promoveze, în 2023, apartamente în ansamblul Mon Jardin din Copou, deși cumpărătorilor care semnaseră promisiuni de…
03 nov.
18:29 (EET)
Răsturnare de situație! Notarul Alexandru Toader, eliberat și lăsat să plece acasă
Notarul ieșean Alexandru Toader, cercetat într-un dosar penal care vizează acuzații de viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual, scapă…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro