Omul de afaceri Valentin Rădeanu cere acord de mediu pentru un ansamblu de imobile lângă noul Spital Regional

19 noiembrie 2025, 05:03 0
Omul de afaceri Valentin Rădeanu cere acord de mediu pentru un ansamblu de imobile lângă noul Spital Regional

Membrii Comisiei de Analiză Tehnică din cadrul Direcției Județene de Mediu Iași vor discuta documentațiile depuse de Rădeanu Gabi Valentin pentru proiectul „Construire ansamblu mixed-use, conform PUZ aprobat prin HCL nr. 64 din 28.02.2024”. Ședința va avea loc pe 20 noiembrie 2025, la ora 13, la sediul instituției din Calea Chișinăului.

Proiectul este propus în municipiul Iași, pe strada Moara de Vânt nr. 379T. Documentația analizată se află în etapa de încadrare pentru emiterea acordului de mediu.

PUZ-ul prevede dezvoltarea unui ansamblu cu funcțiuni mixte, pe o suprafață de 4.942 metri pătrați. Conform avizelor existente, regimul de înălțime propus ajunge până la 35 de metri, echivalentul structurii S/D+P+11E+Eth, cu un procent maxim de ocupare a terenului de 45% și o cotă a spațiilor verzi de 30%.

O adresă transmisă de către prliectant către CNAIR arată că terenul nu ar fi afectat de traseul analizat pentru obiectivul „Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni și drumul de legătură către Spitalul Regional de Urgență”, fiind situat la aproximativ 160 de metri distanță față de axul rutier. (Vlad Mirea)

CITEȘTE ȘI

FOTO | Un ieșean vrea să construiască cinci duplexuri lângă Plopii Fără Soț, în Bucium

Zona Ciric – Aroneanu se dezvoltă rapid | Două proiecte imobiliare propuse lângă Aeroport de mai mulți afaceriști ieșeni

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro