Papagalu’ Informat: borcanul, sondajele și liniștea dinprejur

14 mai 2026, 03:00 0
Papagalu’ Informat: borcanul, sondajele și liniștea dinprejur

Papagalu’ nostru, care mereu stă pe marginea borcanului cu miere să vadă cine bagă lingura, a mai prins o poveste din zona unde ambițiile nu se retrag ci doar se repoziționează.

Se zice că Lobdea ar fi ieșit la rampă cu un anunț calculat: mai încearcă o dată la premărie, dar cu o condiție — dacă sondajele spun că altcineva stă mai bine, face un pas în spate. Elegant, matematic, aproape de manual.
— Ne uităm la cifre, ar fi zis.
— Și decidem rațional, ar fi completat tot el.

Între timp, pe margine, Chichi Rea ar încerca să demonstreze că jocul nu e închis și că, la nevoie, ea ar putea fi varianta mai „tare” pentru foncția de premar.

Dar..jupânița se mișcă, punctează.. dar fără să producă emoții serioase în tribuna organizatorilor.

Pentru că, spun papagalii, în culise frații Tănasei ar privi totul cu calmul celor care nu se tem că pierd locul.
— Ștefan centrează, ar fi zis unul.
— Nicu driblează, ar fi completat celălalt.
— Iar gol.. nu se încasează.

Și uite-așa, cu Lobdea în așteptarea sondajelor și Chichi Rea în demonstrație de forță, lucrurile par să rămână exact unde trebuie.

Papagalu’ nu garantează nimic, dar a înțeles atât: unii se luptă să intre în joc, alții se asigură că nu se schimbă echipa.

Finalul? La borcan nu ajunge cine vrea, doar cine nu deranjează. Sunteți de acord cu noi?

**Textele de mai sus folosesc satira pentru a ironiza realități locale și naționale. În articolele de știri ale ediției noastre, aceste subiecte sunt abordate riguros și documentat. Orice asemănare cu persoane sau fapte reale este întâmplătoare**

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

04 nov.
00:00 (EET)
Șocant: o fetiță de 2 ani a ajuns cu un șurub în cap la Spitalul „Sfânta Maria”. Ce au descoperit medicii
O fetiță de numai doi ani a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”, după ce un dulap s-ar…
04 nov.
00:00 (EET)
Dosarul DIICOT cu țigările de contrabandă din piața Nicolina s-a încheiat cu un fâs. 15 inculpați, nicio condamnare
Un dosar de criminalitate organizată instrumentat de procurorii DIICOT Iași, în care 15 persoane au fost trimise în judecată pentru presupuse afaceri…
04 nov.
00:00 (EET)
Moșul Tudorache și doamna Brânză au bătut degeaba la porțile Facultății de Drepturi
Mare supărare pe moșul Tudorache și pe doamna Brânză, mâna lui stângă! Gurile rele spun că cei doi nu mai sunt primiți…
04 nov.
00:00 (EET)
Pilotul avionului prăbușit la Iași avea doar 10 ore de zbor pe Belmont. Obținuse licența ULM cu 19 zile înainte de accident
Raportul preliminar al Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS) scoate la iveală detalii importante despre experiența pilotului avionului…
04 nov.
00:00 (EET)
Mon Jardin, păcăleala antecontractelor fără autorizație de construcție: 17 mil lei datorii. Oamenii au plătit pentru apartamente și au ajuns creditori
Dezvoltatorul imobiliar Lucian Caraș continua să promoveze, în 2023, apartamente în ansamblul Mon Jardin din Copou, deși cumpărătorilor care semnaseră promisiuni de…
03 nov.
18:29 (EET)
Răsturnare de situație! Notarul Alexandru Toader, eliberat și lăsat să plece acasă
Notarul ieșean Alexandru Toader, cercetat într-un dosar penal care vizează acuzații de viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual, scapă…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro