Weekend cu șoferi fără permis și alcool la volan, în Iași. Un bărbat a fost prins pe ATV neînmatriculat

07 iulie 2026, 00:01 0
Weekend cu șoferi fără permis și alcool la volan, în Iași. Un bărbat a fost prins pe ATV neînmatriculat

Mai mulți șoferi din județul Iași s-au ales cu dosare penale după ce au fost opriți de polițiști în trafic, în weekend. Cazurile semnalate de IPJ Iași vizează conducerea fără permis, conducerea sub influența alcoolului, dar și folosirea unui vehicul neînmatriculat.

Un prim caz a fost înregistrat pe 4 iulie, pe DC 4, între Iacobeni și Broșteni. Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Rurală Popricani fac cercetări după ce un tânăr de 21 de ani ar fi fost prins la volan fără permis.

„Din cercetările efectuate până în prezent, s-a stabilit faptul că, la data de 4 iulie a.c., un tânăr, de 21 ani, a condus autoturismul pe DC 4, din direcția Iacobeni către localitatea Broșteni, iar în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Ciurea au oprit pentru control un autoturism care circula pe DJ 248C, în comuna Mogoșești. La volan se afla un bărbat de 46 de ani, iar polițiștii au observat că acesta mirosea a alcool.

„Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată în comunicatul Poliției.

Un alt caz a fost depistat pe 5 iulie, în localitatea Dumbrava, comuna Ciurea. Polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de o femeie de 33 de ani. Și în acest caz, testarea cu aparatul alcooltest a indicat consum de alcool.

„Având în vedere că aceasta emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condusă la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, au precizat polițiștii.

Situație mai gravă a fost descoperită în municipiul Iași, pe Bulevardul Tudor Vladimirescu. În dimineața zilei de 4 iulie, polițiștii Biroului Rutier au tras pe dreapta un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani. În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că acesta nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În plus, bărbatul mirosea a alcool.

„Având în vedere că acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, se mai arată în comunicatul IPJ Iași.

Ultimul caz menționat de polițiști s-a petrecut pe 5 iulie, în comuna Belcești. Polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău au oprit pentru control un ATV condus de un bărbat de 62 de ani. Verificările au scos la iveală că acesta nu avea permis, iar vehiculul nu era înmatriculat sau înregistrat.

„Din verificările efectuate a rezultat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar pentru vehiculul în cauză nu posedă niciun document de proveniență sau identitate, acesta nefiind înmatriculat sau înregistrat”, au transmis polițiștii.

Mai mult, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, după ce polițiștii au observat că emana halenă alcoolică. Rezultatul a fost de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În toate cazurile, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale. Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o eventuală hotărâre definitivă a instanței.

Vlad Mirea

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

04 nov.
00:00 (EET)
Șocant: o fetiță de 2 ani a ajuns cu un șurub în cap la Spitalul „Sfânta Maria”. Ce au descoperit medicii
O fetiță de numai doi ani a ajuns la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”, după ce un dulap s-ar…
04 nov.
00:00 (EET)
Dosarul DIICOT cu țigările de contrabandă din piața Nicolina s-a încheiat cu un fâs. 15 inculpați, nicio condamnare
Un dosar de criminalitate organizată instrumentat de procurorii DIICOT Iași, în care 15 persoane au fost trimise în judecată pentru presupuse afaceri…
04 nov.
00:00 (EET)
Moșul Tudorache și doamna Brânză au bătut degeaba la porțile Facultății de Drepturi
Mare supărare pe moșul Tudorache și pe doamna Brânză, mâna lui stângă! Gurile rele spun că cei doi nu mai sunt primiți…
04 nov.
00:00 (EET)
Pilotul avionului prăbușit la Iași avea doar 10 ore de zbor pe Belmont. Obținuse licența ULM cu 19 zile înainte de accident
Raportul preliminar al Autorității de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (AIAS) scoate la iveală detalii importante despre experiența pilotului avionului…
04 nov.
00:00 (EET)
Mon Jardin, păcăleala antecontractelor fără autorizație de construcție: 17 mil lei datorii. Oamenii au plătit pentru apartamente și au ajuns creditori
Dezvoltatorul imobiliar Lucian Caraș continua să promoveze, în 2023, apartamente în ansamblul Mon Jardin din Copou, deși cumpărătorilor care semnaseră promisiuni de…
03 nov.
18:29 (EET)
Răsturnare de situație! Notarul Alexandru Toader, eliberat și lăsat să plece acasă
Notarul ieșean Alexandru Toader, cercetat într-un dosar penal care vizează acuzații de viol, agresiune sexuală și folosirea funcției în scop sexual, scapă…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro