EXCLUSIV | Avocatul criminal a dat în judecată rudele victimei sale! Sebastian Felecanu contestă executarea silită demarată împotriva sa


Avocatul Sebastian Felecanu contestă executarea silită demarată împotriva sa. Recent, fostul avocat ieşean a trimis la instanţă o contestaţie la executare. În cadrul dosarului, trei dintre rudele avocatei ucise Monica Cioată sunt considerate intimate. Dosarul este în faza incipientă la Judecătoria Iaşi, urmând ca instanţa să stabilească un prim termen al procesului. Mai apoi, magistraţii ieşeni vor audia părţile implicate, pentru a putea lua o decizie în acest caz.
Trimis la temniţă după ce şi-a aruncat iubita însărcinată de la etajul 6
Amintim că avocatul ieşean Sebastian Felecanu a fost condamnat definitiv la 23 de ani de puşcărie, pentru omor calificat. Potrivit anchetatorilor ieşeni, pe data de 19 iunie 2021, în urma unui conflict între el şi iubita lui însărcinată, avocata Monica Cioată, Felecanu ar fi sugrumat-o pe tânără. „Victima prezenta echimoze şi excoriaţii la nivel cervical produse prin loviri prin mijloace contondente sau comprimare prin mijloc contondent, agresiuni ce au determinat o stare de semi-conştienţă sau inconştienţă a acesteia. Profitând de această stare, la ora 4:27, inculpatul a aşezat corpul victimei cu faţa orientată spre interiorul camerei şi picioarele în exterior, pe marginea ferestrei bucătăriei apartamentului de la etajul 6, şi a împins-o în exteriorul clădirii, iar leziunile provocate la contactul cu solul au dus la decesul victimei”, au spus anchetatorii.
Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, avocatul a fost obligat şi la plata unor daune morale de 210.000 de euro către rudele victimei. Executarea pedepsei de 23 de ani de temniţă a început pe 3 decembrie 2025 și va expira pe 14 iulie 2045. Totodată, avocatului ieșean i s-au dedus 1.237 de zile de arest preventiv şi arest la domiciliu. Însă, tot recent, Sebastian Felecanu a dat în judecată penitenciarul, iar dosarul a ajuns pe rolul Curţii de Apel Iaşi. Urmează ca instanţa să stabilească un prim termen al litigiului.
Alexandru Damian
Citește și:
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp


















