Şpagă la poliţist, pe o stradă din Iaşi! A vrut să scape de o amendă şi s-a ales cu un dosar penal

30 octombrie 2026, 00:02 0
Şpagă la poliţist, pe o stradă din Iaşi! A vrut să scape de o amendă şi s-a ales cu un dosar penal

Un şofer din Iaşi a vrut să scape de o sancţiune din partea oamenilor legii, dar s-a ales cu un dosar penal. Astfel, zilele trecute, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au dispus trimiterea în judecată a lui O.S., cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Rechizitoriul a ajuns pe rolul Tribunalului Judeţean. Acum, urmează ca instanţa de judecată să stabilească un prim termen al procesului penal. Mai apoi, magistraţii ieşeni vor asculta ce au de spus anchetatorii şi şoferul, pentru a putea lua o hotărâre în acest caz.

Ce au spus anchetatorii ieşeni

Oamenii legii au afirmat că şoferul respectiv a intrat în vizorul lor în urmă cu mai bine de un an. „La data de 29 august 2025, inculpatul O.S. a oferit şi a dat, în mod direct, pentru sine, agenţilor de Poliţie constatatori din cadrul IPJ Iaşi – Secţia X de Poliţie Rurală Ruginoasa cinci bancnote de cupiură în valoare de 100 de lei, introduse în cartea de identitate a maşinii, în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu înscrise în fişele posturilor de agenţii care l-au oprit în trafic în timp ce se afla la volanul autoturismului marca VW Passat, în scopul de a nu i se reţine permisul de conducere şi a nu i se aplica o sancţiune contravenţională pentru manevra de depăşire pe linia continuă, având în vedere că, anterior, mai fusese sancţionat pentru conducerea autoturismului cu viteză peste limită legală.

Pentru identificarea, prinderea autorului infracţiunii şi administrarea mijloacelor de probă Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a beneficiat de sprijinul prompt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice. Menţionăm că rechizitoriul, însoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluţionare la Tribunalul Iaşi. Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă finalizarea anchetei penale şi că trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecarea cauzei, precum şi punerea în mişcare a acţiunii penale sau luarea altor măsuri procesuale, aşa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a menţionat ieri Elena Mădălina Pricop, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Alexandru DAMIAN

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

02 nov.
15:50 (EET)
O studentă din Iași a ajuns să vadă doar umbre după ce a purtat lentile colorate de 30 de lei. Medicii au găsit corneea necrozată
O studentă de 20 de ani din Iași a fost la un pas să-și piardă definitiv vederea după ce a purtat câteva…
02 nov.
09:01 (EET)
Accident pe șoseaua Bucium, pe o ceață puternică! Trei oameni la spital FOTO
Un accident rutier s-a produs pe șoseaua Bucium din municipiul Iași, în condiții de ceață puternică și vizibilitate redusă. Două autoturisme au…
02 nov.
00:03 (EET)
Iată ce concedieri pregătește Wizz Air la Iași
Compania aeriană Wizz Air Malta pregătește concedierea a 43 de angajați de la baza operațională a Aeroportului Internațional Iași. Restructurarea vizează atât…
02 nov.
00:02 (EET)
Avocatul care și-a ucis iubita însărcinată a câștigat un proces din închisoare. Ce l-a nemulțumit pe Sebastian Felecanu
Sebastian Felecanu, fostul avocat ieșean condamnat la 23 de ani de închisoare după ce și-a ucis iubita însărcinată, Monica Cioată, a reușit…
02 nov.
00:01 (EET)
Scandal nou la Nicol Residence: locatarii reclamă bani ceruți în plus și amenințări cu pierderea apartamentelor
Un nou scandal imobiliar a izbucnit în Valea Adâncă, comuna Miroslava, unde un cumpărător de apartament din ansamblul Nicol Residence susține că…
02 nov.
00:00 (EET)
Ce se întâmplă în Sfântul Altar când este sfințită o biserică? Imagini rare din altarul noii biserici din Voinești VIDEO
Puțini credincioși știu ce se întâmplă în interiorul altarului atunci când este sfințită o biserică ortodoxă deoarece accesul laicilor este interzis. Duminică,…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro