Accident grav la Țigănași! Microbuz răsturnat cu 20 de persoane implicate. Două victime, găsite inconștiente


Un accident rutier deosebit de grav s-a produs duminică seară, 1 noiembrie 2026, în localitatea Țigănași, județul Iași. Un microbuz s-a răsturnat într-o curbă, iar autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție, la ora 19:33, din cauza numărului mare de persoane implicate.
Potrivit informațiilor comunicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași, în accident au fost implicate 20 de persoane, dintre care două au fost găsite inconștiente de echipajele de intervenție.

Momentele imediat următoare accidentului au fost dramatice. Mai mulți participanți la trafic au oprit pentru a le acorda ajutor victimelor. Persoanele aflate în microbuz au reușit să iasă din vehicul fie prin propriile forțe, fie cu sprijinul cetățenilor aflați la fața locului.
Amploarea accidentului a determinat mobilizarea unui număr impresionant de echipaje medicale și de salvare. La Țigănași au fost trimise cinci ambulanțe SMURD, cinci ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean, două autospeciale de stingere, două autospeciale pentru transportul victimelor multiple și o autospecială de descarcerare.
Pentru sprijinirea intervenției au fost mobilizate inclusiv echipaje suplimentare din județul Vaslui.

Medicii și paramedicii au început evaluarea persoanelor implicate, prioritate având victimele aflate în stare de inconștiență.
Deocamdată, autoritățile nu au comunicat bilanțul final al persoanelor transportate la spital și nici împrejurările exacte în care șoferul a pierdut controlul microbuzului.
Polițiștii urmează să stabilească mecanismul producerii accidentului și eventualele responsabilități.
Redacția
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp














