Arestul poliției Iași, plin cu dealeri de droguri. Doi medici fumau în timpul gărzilor

20 noiembrie 2024, 11:25 0
Arestul poliției Iași, plin cu dealeri de droguri. Doi medici fumau în timpul gărzilor

În urma celor 54 de percheziții domiciliare efectuate pe 18 noiembrie de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași și Biroul Teritorial Vaslui, în municipiile Iași, București, Galați, Pașcani, orașul Podu Iloaiei și municipiul Bârlad, au fost reținute 29 de persoane. Acestea au vârste între 16 și 51 de ani și sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept de operațiuni cu substanțe psihoactive.

De asemenea, față de două persoane minore de 15 ani s-a dispus, potrivit dispozițiilor codului de procedură penală, efectuarea unor expertize medico-legale psihiatrice, pentru a se stabili dacă au săvârșit faptele cu discernământ.

Din cercetările efectuate a reieșit că, în cursul anului 2024, persoanele în cauză ar fi procurat, deținut, manipulat, intermediat și comercializat droguri de risc (canabis, rezină de canabis), de mare risc (cristal, MDMA) și substanțe cu efect psihoactiv, către consumatori, preponderent minori și tineri, din județele Iași și Vaslui.

Probatoriul administrat în cauză a relevat că acestea ar fi vândut substanțele interzise, inclusiv în proximitatea unor unități de învățământ (preuniversitar și universitar).

În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate 180 de comprimate și fragmente de comprimate ecstasy, peste 260 de grame de substanță cristalină 4CMC și 2 CMC, 100 de grame de canabis, 40 de grame MDMB-4en-PINACA, fragmente de hârtie impregnate cu substanță psihoactivă și ciuperci halucinogene.

De asemenea, au mai fost descoperite și ridicate 13 grindere, 11 cântare de mare precizie, obiecte purtând urme de substanță, aproximativ 120.000 de lei, 2.800 de euro și 300 de dolari SUA, precum și alte mijloace de probă.

La datele de 18 și 19 noiembrie 2024, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul tribunalelor Iași și Vaslui au dispus arestarea preventivă a 28 dintre persoanele reținute și măsura controlului judiciar față de o altă persoană, cu privire la care procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași au formulat contestație.

Acțiunile au fost realizate cu sprijinul brigăzilor de combatere a criminalității organizate Bacău, Suceava și Galați, polițiștilor Biroului Siguranță Școlară și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, jandarmilor inspectoratelor de jandarmi județene Iași și Vaslui și ai Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.

De asemenea, activitatea de documentare a fost realizată cu suportul Inspectoratului Școlar Județean Iași, D.G.A.S.P.C. Iași și Spitalului de Copii Sf. Maria, unde aproximativ 50 de minori intoxicați ca urmare a consumului de substanțe interzise au primit îngrijiri de specialitate.

Această acțiune de amploare reprezintă, alături de altele similare desfășurate de Poliția Română și D.I.I.C.O.T., o reacție promptă și susținută în combaterea traficului și consumului de droguri în rândul elevilor, dar și un semnal de alarmă pentru conștientizarea dimensiunilor acestui fenomen și a necesității stopării lui prin eforturi conjugate din partea întregii comunități.
CITITI SI

Știați că Iașul are o piață a locurilor de parcare? În noile ansambluri un loc costă 25.000 de euro. Unii au cumpărat mai multe și le închiriază FOTO

Poliția a cerut suspendarea semafoarelor din Podu Iloaiei? 600.000 de lei au fost cheltuiți inutil. Cine răspunde? FOTO

Iată ce parlamentari de Iași vom avea pentru următorii patru ani

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:05 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…
03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro