Alertă pe Sărărie, după suspiciuni privind otrăvirea pisicilor. Ce au găsit pompierii în apă și mâncare


O intervenție neobișnuită a pompierilor ieșeni a avut loc în zona Sărărie, unde a fost trimis inclusiv echipajul specializat pentru identificarea substanțelor periculoase. Au fost făcute măsurători în zonă și au fost verificate inclusiv apa și hrana din recipientele destinate pisicilor.
Rezultatele obținute la fața locului nu au indicat prezența unor substanțe toxice sau periculoase.
„În urma măsurătorilor și verificărilor efectuate de echipajul CBRN, nu a fost detectată prezența niciunei substanțe toxice sau periculoase în zona verificată”, au transmis reprezentanții ISU Iași.
Specialiștii au acordat o atenție deosebită recipientelor din care se hrăneau animalele. Atât apa, cât și mâncarea destinată felinelor au fost verificate cu aparatura aflată la dispoziția echipajului.
„Au fost analizate inclusiv apa și hrana din recipientele destinate felinelor, iar rezultatele măsurătorilor efectuate la fața locului nu au indicat prezența unor substanțe periculoase”, a precizat ISU Iași.
În urma acestor verificări, pompierii au stabilit că, din perspectiva măsurătorilor efectuate de echipajul specializat, nu a fost identificat un risc chimic pentru populație.
Rezultatul trebuie însă privit strict prin prisma verificărilor făcute la fața locului. Măsurătorile echipajului specializat arată că nu au fost detectate substanțe periculoase în probele și zona verificate, fără ca această constatare să stabilească alte eventuale cauze ale situației care a determinat intervenția.
După finalizarea tuturor măsurătorilor, misiunea pompierilor s-a încheiat, iar echipajele ISU Iași s-au retras la bază.
Vlad Mirea
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp














