Breaking News: accident feroviar cu doi morți la Târgu Frumos


UPDATE: Unul dintre șoferi era din Tomești iar celălalt din Valea Lupului. Cei doi fuseseră la o lucrare la Prigoreni sau Brăești, nu se știe cu exactitate. În mașina Volkswagen a celor doi au fost găsite truse cu scule.
Știre inițială
Un grav accident feroviar s-a produs în această după-amiază în zona Corona din Târgu Frumos, unde un autoturism a fost lovit de un tren de călători.
Potrivit primelor informații obținute de redacție, în autoturism se aflau două persoane, ambele rămase încarcerate în urma impactului.
Trenul implicat este garnitura care circulă pe ruta Timișoara – Iași, în care se aflau aproximativ 350 de pasageri. Din informațiile disponibile până la acest moment, nu au fost semnalate victime în rândul călătorilor din tren.

La locul accidentului au fost mobilizate de urgență echipaje de pompieri, descarcerare, ambulanțe și polițiști, intervenția fiind în plină desfășurare. Din primele informații, trenul a impins mașina 150 de metri.
Deocamdată nu sunt cunoscute circumstanțele producerii accidentului și nici starea exactă a celor două persoane încarcerate. Polițiștii vor stabili modul în care s-a produs coliziunea dintre autoturism și tren. Acest tip de eveniment a mai avut loc în trecut în zona Târgu Frumos, la trecerile la nivel cu calea ferată
**Articol în curs de actualizare.**
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp














