Canicula face primele victime. Trei oameni au murit

29 iunie 2026, 13:20 0
Canicula face primele victime. Trei oameni au murit

Valul de căldură extremă lovește România cu efecte tot mai grave, iar autoritățile confirmă primele decese asociate temperaturilor ridicate. Trei persoane și-au pierdut viața în ultimele zile, în contextul unui episod de caniculă severă care a cuprins aproape întreaga țară. Meteorologii anunță că urmează în continuare zile critice, cu temperaturi ce pot urca până la 41 de grade Celsius, în condițiile în care mare parte din teritoriu se află sub avertizare de cod roșu.

Bărbat găsit fără viață pe câmp, după expunere prelungită la soare

Unul dintre cazurile grave este cel al unui bărbat de 56 de ani din județul Iași, care lucra ca paznic la o turmă de oi în Holboca. Acesta a fost descoperit inconștient pe câmp, duminică seară, după mai multe ore de expunere directă la soare.

Potrivit medicului-șef UPU-SMURD Iași, Diana Cimpoeșu, primele evaluări medicale indică hipertermia drept cauză probabilă a decesului.

„Cel mai grav caz a fost un pacient de 56 de ani, cu hipertermie severă. Pacientul a fost adus de Ambulanță. Era o persoană care păzea oile și care a devenit inconștient, fiind găsită pe câmp de alți cetățeni, inconștientă și cu temperatură foarte crescută. A fost diagnosticat cu hipertermie severă, 40 de grade temperatura centrală în UPU și a prezentat, la momentul preluării de către Ambulanță, stop cardio-respirator. S-au inițiat manevre de resuscitare, care au fost continuate pe durata transportului, timp de aproximativ o oră.

În ciuda manevrelor de resuscitare și a măsurilor de răcire internă și externă, pacientul nu a răspuns, fiind declarat decesul în UPU. Există suspiciunea unei expuneri prelungite la soare, cu posibil consum de alcool, conform martorilor. La momentul prezentării, temperatura corporală era de 40 de grade, iar pacientul se afla în asistolie de aproximativ 30 de minute. Se va solicita efectuarea unei necropsii pentru stabilirea exactă a cauzei decesului, care poate fi hipertermie severă, dar nu sunt excluse nici alte cauze, precum infarctul sau accidentul vascular cerebral”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD Iași.

Presiune uriașă pe serviciile de urgență

Efectele caniculei se resimt puternic și în marile orașe. În București și Ilfov, serviciile de ambulanță au înregistrat un număr record de solicitări în ultimele patru zile, depășind 5.400 de intervenții.

Dintre acestea, peste 3.500 au fost încadrate ca urgențe de cod roșu și cod galben, iar sute de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale chiar în spații publice. Autoritățile anunță că echipajele lucrează la capacitate maximă, în condițiile unei creșteri constante a solicitărilor.

Cod roșu de caniculă în majoritatea regiunilor

Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizare de cod roșu de caniculă pentru aproximativ trei sferturi din țară, inclusiv pentru Capitală. Valul de căldură este așteptat să persiste până la mijlocul săptămânii.

Temperaturile maxime se situează între 35 și 41 de grade Celsius, cu valori extreme în special în Banat și Crișana. În Dobrogea și estul Munteniei este activ un cod portocaliu, iar spre seară pot apărea fenomene de instabilitate atmosferică, în special în zonele de deal și de munte.

Redacția

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro