Doi pensionari păzesc cel mai mare spital din Iași. Interlopii din București se bat cu săbii în unitățile medicale FOTO

05 octombrie 2024, 09:07 0
Doi pensionari păzesc cel mai mare spital din Iași. Interlopii din București se bat cu săbii în unitățile medicale FOTO

În luna septembrie, două clanuri de interlopi s-au bătut cu bâte, furci și săbii în spitalul Pantelimon din București. Ulterior, s-a aflat că spitalul era păzit de câțiva pensionari, angajați la o firmă de pază. Culmea, la Iași, zilele trecute, la Spitalul Sfântul Spiridon, cel mai mare din regiunea Moldovei, intrarea era păzită de către doi pensionari cu vârsta peste 65 de ani. Ce ar putea face acești paznici bătrâni în cazul unei răfuieli între interlopi sau în cazul în care pacienții s-ar lua la bătaie? Dar în cazul în care vreounul dintre pacienți ar deveni recalcitrant cu medicii?

Cei care au treabă prin preajma spitalului Sfântul Spiridon din Iași pot observa la intrare un bătrân care stă pe un scaun și un altul care îl secondează în picioare. Aceștia oferă informații vizitatorilor, studenților iar uneori apasă butonul telecomenzii pentru bariera de la accesul auto în perimetrul instituției. Un alt paznic, mult mai tânăr, face rondul prin interiorul spitalului. De altfel, intrarea în spital este un furnicar amestecat de pacienți, studenți la Medicină, vizitatori ai pacienților, medici, asistente și infirmiere. Cei doi paznici pensionari de la intrare sunt angajați ai firmei Gip Est și cel mai probabil „mânâncă și ei o pâine”, deoarece pensia pe care o primesc lunar este mizerabilă. Însă, cum pot opri cei doi paznici bătrâni o posibilă răfuială între interlopi sau romi în interiorul spitalului? Cu doar în urmă cu două săptămâni, două familii care s-au luat la bătaie pe străzile din Pantelimon București, au continuat scandalul la Spitalul Sfântul Pantelimon, unde șase persoane au ajuns pentru îngrijiri medicale. Peste zece persoane au dat buzna în spital, înarmați cu bâte, furci și săbii. Oficialii spitalului au declarat atunci că, în decurs de doar trei-patru minute, oameni cu săbii, furci şi bâte au oprit maşini în faţa porţii spitalului și au intrat în fugă în unitatea medicală, unde i-au căutat pe cei care aveau nevoie de îngrijiri medicale. „Au intrat cu bâte, cu furci şi cu săbii, din ce am putut vedea în urma analizei imaginilor surprinse de camerele de supraveghere din unitatea de primiri urgenţe. Au fost cam 10-15 persoane care au oprit în faţa porţii spitalului, au coborât în fugă şi efectiv au intrat fără nicio reţinere, fără a putea fi opriţi, în camera de gardă, în căutarea primelor victime, sosite cu mijloace proprii. Au fost foarte agresivi. Din fericire, personalul medical nu a fost agresat fizic, da sunt doar foarte speriaţi”, a declarat, într-o intervenţie la Digi 24, purtătorul de cuvânt al Spitalului Sfântul Pantelimon, Fiorela Mitoiu, care este şi medicul şef al UPU de la Spitalul Sfântul Pantelimon.

La Iași, medicii se confruntă zilnic cu pacienți și vizitatori agresivi. De cele mai multe ori, paznicii ajung târziu la locul intervenției. De altfel, în interiorul Spitalului „Sfântul Spiridon” au mai fost altercații, de-a lungul anilor, inclusiv între angajați. De exemplu, prin luna mai 2023, o tânără a fost snopită în bătaie de două ori – în curtea și în incinta unității sanitare – de concubinul ei, un interlop din Iaşi. Speriate, cadrele medicale au chemat de două ori polițiștii în ajutor. După o lună, a avut loc un alt caz: furios că a fost lăsat pe dinafară la stabilirea zilelor libere, un angajat al Spitalului „Sf. Spiridon” a sărit să-și bată un coleg cu scaunul aflat la îndemână. Însă, cei care pot povesti întâmplări cu amenințări și înjurături sunt medicii și asistentele care sunt de gardă. Jurnaliștii XPress au solicitat un punct de vedere de la firma Gip Est încă de joi dar nu au primit niciun răspuns. (Vlad Mirea)
CITIȚI ȘI

Auriștii ieșeni „fierb”! Un consilier județean AUR a trădat și a ajutat liberalii să aleagă vicepreședinții CJ. Iată cine este FOTO

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro