Două persoane reținute la Iași pentru trafic de minori. Victime de 12 și 14 ani, exploatate sexual

22 aprilie 2026, 15:30 0
Două persoane reținute la Iași pentru trafic de minori. Victime de 12 și 14 ani, exploatate sexual

Două persoane, o femeie și un bărbat, de 20 și 29 de ani, au fost reținute de anchetatori, fiind cercetate pentru trafic de minori, într-un dosar instrumentat la Iași. În cazul bărbatului, procurorii au reținut și infracțiunea de proxenetism. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a celor doi.

Conform anchetatorilor, „în intervalul cuprins între sfârșitul lunii februarie 2025 și începutul lunii martie 2025, perioadă care ar fi coincis cu vacanța de schi a elevilor, prin constrângere morală și profitând de starea de vădită vulnerabilitate determinată de vârsta fragedă, condițiile precare de trai și absența suportului familial, persoanele cercetate ar fi recrutat două victime minore, de 12 și 14 ani, în scopul exploatării sexuale”.

Potrivit aceleiași surse, cele două minore, care erau membre ale familiei femeii cercetate, ar fi fost aduse într-un apartament din municipiul Iași „sub pretextul unor vizite sau al ajutorului la curățenie”, ulterior fiind obligate să practice prostituția.

Anchetatorii precizează că exploatarea ar fi fost organizată de femeie, care „s-ar fi ocupat de instruirea victimelor, pregătirea lor estetică, realizarea de fotografii și postarea anunțurilor pe platforme online”, în timp ce bărbatul „ar fi coordonat întreaga activitate infracțională și și-ar fi însușit, în totalitate, sumele de bani obținute”.

De asemenea, potrivit Poliției, victimele „ar fi fost supuse unui regim de viață restrictiv și traumatizant, fiind forțate să primească zilnic numeroși clienți, persoanele cercetate amenințându-le sau agresându-le pentru a se asigura de tăcerea și subordonarea lor”.

Din actele de urmărire penală a reieșit că cei doi ar mai fi fost implicați într-un caz similar. „În mai 2024, aceleași persoane ar fi recrutat o altă victimă minoră, de 15 ani, tot în scopul exploatării sexuale”, arată anchetatorii. Fata ar fi fost adăpostită în apartamente închiriate din municipiile Iași și Tulcea și ar fi fost obligată, timp de o lună, să practice prostituția în folosul material al acestora.

Totodată, în perioada martie 2025 – 21 aprilie 2026, bărbatul ar fi înlesnit practicarea prostituției de către femeie, „prin găsirea și închirierea locațiilor destinate primirii clientelei, transmiterea de indicații privind relaționarea cu clienții, întocmirea și postarea anunțurilor online, precum și stabilirea tarifelor”, potrivit comunicatului.

La data de 21 aprilie 2026, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea celor două persoane pentru 24 de ore. În cursul zilei de 22 aprilie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Reprezentanții Poliției precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.

Vlad Mirea

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:05 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…
03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro