Imaginea zilei I Procurorul care ar fi violat o copilă se roagă într-o biserică din Valea Adâncă I Va merge Bosînceanu la închisoare sau este nevinovat?
Constantin Bosînceanu, fost procuror la Răducăneni, a oripilat Iașul și o țară intreagă după ce ar fi violat o minoră de 15 ani, pe bancheta autoturismului său dar și într-un apartament din Nicolina. În prezent, pe procurorul Bosînceanu l-am găsit rugându-se fierbinte într-o biserică din cimitirul Valea Adâncă. Motivul? La sfârșitul lunii își va afla sentința.
După aproape zece ani de la faptele pentru care este acuzat, fostul procuror Constantin Daniel Bosînceanu, de la Parchetul Răducăneni, se apropie de momentul adevărului. Peste două săptămâni, el va afla dacă va fi condamnat la închisoare: procesul pentru viol asupra unei minore se află în faza finală la Curtea de Apel Bacău, iar instanța, după mai multe amânări, a stabilit data de 31 octombrie 2025 pentru pronunțarea sentinței.
VIDEO: Mulți dintre cei judecați pentru infracțiuni obțin recomandări bune de la preoți pentru a îndupleca magistrații
Între timp, fostul procuror duce o viață liniștită în Valea Adâncă, acolo unde s-a retras după izbucnirea scandalului. Jurnaliștii Ziarului Xpress au mers la locuința sa, însă nu l-au găsit. Dar vecinii acestuia spun că Bosînceanu s-a schimbat complet: a devenit un adept al Bisericii și invocă un complot pus la cale. Căutând mai multe informații, reporterii au descoperit că omul merge in fiecare duminică la o biserică discretă, aflată într-un cimitir, unde se roagă. El pare că s-a integrat în comunitate.
„Merge în fiecare săptămână la biserică, la slujbă. E mereu cu capul plecat și se roagă”
După izbucnirea scandalului, Bosînceanu s-a retras din viața publică și trăiește liniștit într-o casă de la marginea Iașului. Vecinii spun că el s-a schimbat mult. A slăbit o perioadă, dar statul acasă l-a făcut să ia din nou în greutate. Nu vorbește cu mulți oameni. În schimb, vecinii ne-au avertizat și l-au descris ca pe un om „iremediabil schimbat”, care își caută liniștea în credință. „Merge în fiecare săptămână la biserică, la slujbă. E mereu cu capul plecat și se roagă”, a spus o femeie din vecini. Oare, omul judecat în prezent pentru că ar fi violat repetat minoră de 15 ani, într-un apartament din Nicolina regretă faptele și caută iertarea divină?
FOTO: Fostul procuror pare să fi convins mica comunitate bisericească de nevinovăția sa
Curioși, reporterii au verificat imaginile de pe rețelele sociale și au identificat biserica frecventată de Bosînceanu: Parohia Sfânta Treime, o mică bisericuță de lemn aflată în cimitirul din Valea Adâncă. Într-una dintre fotografii, procurorul apare în interiorul lăcașului, mai aproape de centrul bisericii, și nu în spate, așa cum relatau vecinii. Bosînceanu pare concentrat, cu gândurile departe, dar vizibil împăcat. În imagini, apare îmbrăcat cu o cămașă simplă, de culoare albastru închis. „Nimeni nu crede că acest om, care vine în fiecare duminică la biserică și se roagă, ar fi comis acele fapte oribile. El spune că nu este vinovat, nu a violat pe nimeni iar totul este o inscenare”, a spus aceeași vecină, care, cel mai probabil frecventează și ea același lăcaș de cult. Procurorul pare să fi convins comunitatea locală de nevinovăție.
Biserica este mică, din lemn, cu puțini enoriași, dar a devenit locul unde fostul procuror își petrece orele de duminică, în așteptarea verdictului. De altfel, pe portalul Curții de Apel Bacău, unde se judecă faptele presupuse ale lui Constantin Bosânceanu, dosarul figurează cu numărul 263/32/2024, înregistrat la 11 iunie 2024, la Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, cu obiectul „violul (art. 218 Cod penal)”. Ultima modificare a fost făcută pe 2 octombrie 2025, când instanța a amânat pronunțarea pentru 31 octombrie.
FOTO: Lăcașul de cult la care se roagă fostul procuror Bosînceanu, se află în cimitirul din Valea Adâncă
Pe baza informațiilor din portalul instanțelor, rezultă că între ianuarie și octombrie 2025 au avut loc 10 termene de judecată, plus cel programat pentru 31 octombrie 2025, unde urmează pronunțarea. De asemenea, conform încheierilor de ședință publicate pe portal, între ianuarie și octombrie 2025, judecătorii au dispus audierea a cel puțin 23 de martori, dintre care o parte au fost citați de mai multe ori sau aduși cu mandat de aducere.
Bosînceanu este acuzat că, între 2015 și 2017, ar fi violat și abuzat sexual o minoră de 15 ani, fiica unei familii din comuna Răducăneni. Procurorul îi cunoștea de ani de zile — le botezase un copil și devenise cumătri. Potrivit rechizitoriului Parchetului General, abuzurile ar fi avut loc atât în apartamentul său din cartierul Nicolina, cât și în mașina personală. Fata ar fi rămas însărcinată și ar fi fost dusă în Republica Moldova pentru a face un avort clandestin.
FOTO: Constantin Bosînceanu, în urmă cu câțiva ani
Inițial, în 2018, dosarul a fost clasat de Parchetul Curții de Apel Iași, pe motiv că plângerea ar fi fost tardivă. După plângeri succesive și sesizări din partea familiei, cazul a fost redeschis în 2023 prin ordinul Procurorului General al României, și trimis spre judecare Curții de Apel Bacău. În fața instanței, Bosînceanu ar fi negat acuzațiile. Ar fi spus că este victima unei înscenări puse la cale de persoane pe care le anchetase penal. În apărare, potrivit site-ului Dezvăluirea.ro, el ar fi depus o adeverință medicală care îl declară „impotent” și a cerut audierea medicului care a eliberat documentul. (Doru Mihuleac)
To provide the best experiences, we and our partners use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies will allow us and our partners to process personal data such as browsing behavior or unique IDs on this site and show (non-) personalized ads. Not consenting or withdrawing consent, may adversely affect certain features and functions.
Click below to consent to the above or make granular choices. Your choices will be applied to this site only. You can change your settings at any time, including withdrawing your consent, by using the toggles on the Cookie Policy, or by clicking on the manage consent button at the bottom of the screen.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.