Jale pe drumurile din Iași: șofer de 76 de ani, prins cu permisul anulat. Un tânăr beat și fără permis, arestat

14 iulie 2026, 11:50 0
Jale pe drumurile din Iași: șofer de 76 de ani, prins cu permisul anulat. Un tânăr beat și fără permis, arestat

Patru bărbați sunt cercetați penal după ce au fost prinși conducând pe drumurile din județul Iași fără a avea acest drept. Doi dintre ei consumaseră alcool, iar un tânăr de 27 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Primul caz a fost descoperit pe 10 iulie, pe strada Sfântul Ioan din municipiul Iași. Polițiștii Biroului Rutier au oprit un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 76 de ani. Verificările în bazele de date au arătat că permisul acestuia era anulat.

Bărbatul este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis. Pe 13 iulie, în urma probelor strânse de anchetatori, acesta a fost reținut pentru 24 de ore. Ulterior, procurorul de caz a dispus plasarea sa sub control judiciar pentru 60 de zile.

Un caz mai grav a fost înregistrat pe Drumul Comunal 4, în localitatea Broșteni. Pe 4 iulie, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Popricani au oprit un autoturism care circula dinspre Iacobeni către Broșteni.

La volan se afla un tânăr de 27 de ani care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Deoarece emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat, aparatul indicând o concentrație de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost transportat la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Pe 7 iulie, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Iași. Pe 13 iulie, Tribunalul Iași a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Tot pe 13 iulie, polițiștii Biroului Rutier au oprit o autoutilitară care circula pe strada Aurel Vlaicu din Iași. Șoferul, un bărbat de 30 de ani, avea dreptul de a conduce suspendat în perioada 7 iulie–4 septembrie 2026. Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis.

Un alt bărbat a fost prins în aceeași zi în timp ce conducea un moped prin localitatea Fedeleșeni, comuna Strunga. Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Bălțați au constatat că acesta emana halenă alcoolică, iar testarea a indicat 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma verificărilor, agenții au stabilit că bărbatul nu deținea permis de conducere. Acesta este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Vlad Mirea

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro