O ambulanță cu pacient a intrat în plin într-un autoturism cu pasageri, pe un drum din județul Iași


Un accident rutier în care au fost implicate o ambulanță și un autoturism a avut loc la ieșirea din orașul Hârlău spre municipiul Iași. În urma impactului, șapte persoane au fost implicate în eveniment, iar un bărbat de 58 de ani a fost transportat la spital.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, ambulanța aparținea Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani și transporta un pacient minor. După producerea accidentului, copilul și însoțitorul său au fost preluați de un alt echipaj medical pentru a-și continua drumul către unitatea spitalicească.
La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Punctului de Lucru Hârlău, cu o autospecială de stingere și patru militari, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași.
Singura persoană care a necesitat transport la spital a fost șoferul autoturismului implicat în coliziune. Bărbatul, în vârstă de 58 de ani, era conștient la sosirea echipajelor de intervenție, însă prezenta un traumatism în zona toracelui și abdomenului, precum și mai multe escoriații la brațul stâng. Acesta a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital pentru investigații suplimentare.
Pe durata intervenției, pompierii au asigurat măsurile specifice pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu și pentru siguranța traficului în zonă.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul.
Vlad Mirea
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp














