Primarul Iașului anunță că sezonul de încălzire s-a încheiat cu succes. Primele concluzii


Sezonul de încălzire din municipiul Iași s-a încheiat în condiții bune, fără întreruperi semnificative în furnizarea agentului termic. Primarul Iașului, Mihai Chirica, a anunțat că sistemul centralizat a funcționat eficient pe toată durata iernii, în ciuda provocărilor întâmpinate în alte orașe din țară.
Potrivit datelor furnizate de primarul Mihai Chirica, furnizarea căldurii a început pe 7 octombrie 2025 și s-a oprit pe 4 mai 2026, respectând legislația în vigoare. Oprirea încălzirii a fost decisă după trei zile consecutive în care temperatura medie exterioară a depășit 10 grade Celsius în intervalul orar 20:00 – 06:00.
Primăria Municipiului Iași, în calitate de operator al serviciului public de termoficare, a facturat în acest sezon un consum total de 181.398 MWh. Cea mai mare cantitate de energie termică a fost înregistrată în luna ianuarie 2026, când consumul a ajuns la 50.005 MWh. Din punct de vedere financiar, până la finalul lunii martie 2026, veniturile din termoficare au fost de peste 72,2 milioane de lei. Din această sumă, aproximativ 16,3 milioane de lei au provenit de la populație, 41,7 milioane de lei de la agenții economici, iar peste 14,2 milioane de lei din producția de energie electrică. În paralel, municipalitatea a susținut populația prin subvenționarea prețului gigacaloriei cu peste 34,2 milioane de lei.
Agentul termic a fost produs, ca și în sezonul precedent, la CET I Tudor Vladimirescu, care funcționează pe gaz metan. În această perioadă, consumul de gaz a depășit 35,9 milioane de metri cubi. CET II Holboca, unitatea care funcționează pe cărbune, a rămas în conservare, urmând să fie modernizată cu tehnologii mai puțin poluante. Mihai Chirica subliniază că, spre deosebire de alte municipii mari din România, Iașul nu a avut parte de avarii majore sau întreruperi care să afecteze populația. În prezent, sistemul centralizat de termoficare deservește aproximativ 22.000 de apartamente, 171 de agenți economici și 138 de instituții publice. Printre acestea se numără 81 de unități de învățământ, cu 145 de clădiri, precum și 10 spitale, care funcționează în 27 de imobile. Apa caldă va continua să fie furnizată în mod normal pentru toți consumatorii racordați la sistem.
(Redacția)
Comentarii
Ultima oră
Te-ar interesa și
Articole recente
Ai un pont pentru noi?
Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.
Scrie-ne pe WhatsApp














