Schimbare la conducerea Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași. Al șaptelea deces provocat de infecția cu Serratia

29 septembrie 2025, 12:50 0
Schimbare la conducerea Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași. Al șaptelea deces provocat de infecția cu Serratia

Criza de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași se adâncește. Încă un copil a murit din cauza unei infecții intraspitalicești, ridicând la șapte numărul total al deceselor. În urma ultimelor evoluții, Ministerul Sănătății a intervenit direct, iar conducerea spitalului și cea a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași au fost demise sâmbătă, de către ministrul sănătății venit la Iași.

Astfel, începând de mâine, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” va avea un nou manager interimar: dr. Radu Constantin Luca, medic primar în chirurgie pediatrică. Acesta a fost rezident în cadrul unității medicale începând cu 2007 și angajat ca specialist din 2014.

Fotografii dramatice: ce a mai rămas din avionul consilierului AUR prăbușit lângă un depozit de muniție din Iași


Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe convocate astăzi, la care au participat președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, și membrii Consiliului de Administrație al spitalului. Fostul manager interimar, Cătălina Ionescu, demis din funcție, va reveni pe postul de director medical, funcție câștigată prin concurs.

Între timp, autoritățile așteaptă finalizarea anchetei declanșate de Corpul de Control al Ministerului Sănătății, care va stabili concluziile complete privind cauzele infecțiilor și posibilele erori administrative.

Al șaptelea copil decedat: un sugar de 3 luni, cu malformații grave

Ultimul caz raportat este al unei fetițe de doar 3 luni, cunoscută cu atrezie esofagiană tip III, operată în repetate rânduri. Aceasta a fost internată pe 13 septembrie 2025 în secția de Anestezie-Terapie Intensivă, în stare critică, prezentând disfuncție multiplă de organe încă de la internare.

Potrivit autorităților, testele efectuate au evidențiat prezența bacteriei Serratia marcescens, precum și a ciupercii Candida guilliermondii. În ciuda tratamentului complex și a implicării unei echipe medicale multidisciplinare, copilul a decedat pe 27 septembrie, la ora 16:55.

Reacția autorităților și cronologia intervențiilor DSP

În legătură cu izbucnirea focarului de infecție, DSP Iași susține că a fost notificată de către spital pe 15 septembrie, iar pe 19 septembrie a fost transmisă o machetă pentru raportarea cazurilor. Spitalul ar fi informat că a efectuat proceduri de dezinfecție, motiv pentru care Direcția de Sănătate Publică nu a considerat necesară o intervenție imediată.

DSP a format o echipă de specialiști și a mers în control la spital pe 22 septembrie. (Anton Farcaș)

CITIȚI ȘI

„Nu există camere video în ATI la Spitalul Sfânta Maria, nu știm cine a greșit, asistentele lucrau cu bijuterii pe mâini” – acuză un parlamentar, membru în comisia de sănătate

O altă tragedie la Spitalul de Copii din Iași? O mamă acuză că bebelușul ei a murit infectat cu Klebsiella, tot în ATI

„Nu am auzit de nicio demisie!” Iată cum au murit cei șase copii de la Sfânta Maria de la un virus din spital

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Ultima oră

Te-ar interesa și

Articole recente

03 nov.
00:03 (EET)
Jurista care și-a făcut viceprimarul „putregai bătrân” a scăpat de pedeapsa judecătorilor
Un scandal izbucnit în Primăria comunei Valea Seacă, din județul Iași, în urma căruia o consilieră juridică a fost trimisă în judecată…
03 nov.
00:02 (EET)
A ținut un tânăr cu handicap la o fermă de vaci și l-a obligat să muncească fără bani. Condamnare grea la Iași
Un bărbat din județul Iași, care ar fi ținut un tânăr cu dizabilități la muncă forțată, într-o fermă de vaci de la…
03 nov.
00:01 (EET)
Autostrada A8 riscă să nu fie gata nici în 2030. Aproape 70% din traseul ieșean, afectat de litigii
La începutul lunii noiembrie, situația pe A8 din județul Iași este mai complicată decât bilanțul din vară. Pe Moțca-Târgu Frumos proiectarea este…
03 nov.
00:00 (EET)
Iedi va fi următorul Perfect al Eșului!
Prin toate colțurile politichiei din Eși nu găsești un om care să știe în ce stadiu au ajuns negocierile dintre cele două…
03 nov.
00:00 (EET)
Reforma administrativă riscă să sărăcească și mai mult satele mici. Banii vor ajunge tot în reședințele de comună?
Guvernul pregătește comasarea a 429 de comune din România, cu scopul de a reduce cheltuielile administrative și de a direcționa mai mulți…
03 nov.
00:00 (EET)
Iașul are două radare americane și unul rusesc. De ce a „pierdut” armata drona care survolat Rediu și Lețcani? VIDEO
Drona rusească Geran care a survolat sâmbătă, 31 octombrie, zona localităților Rediu, Breazu și Lețcani a provocat panică printre locuitori, fiind filmată…

Ai un pont pentru noi?

Trimite-ne informația rapid și confidențial. O verificăm și revenim.

Scrie-ne pe WhatsApp
Aveți un pont?
Trafic.ro